Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Monday , 25 August 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEvenimentȘtiri

Accidentul mortal din Pantelimon: minorul fusese lăsat pentru prima dată la volan şi a pierdut controlul din cauza unei denivelări

333
Accidentul mortal din Pantelimon
Accidentul mortal din Pantelimon. FOTO: Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Google Street View

Noi informaţii în ceea ce priveşte accidentul mortal din Pantelimon au ieșit la iveală: pasagerul de 19 ani ar fi spus că îl lăsase pe prietenul lui să conducă pentru prima dată, iar acesta a pierdut controlul volanului din cauza unei denivelări din parcarea unde s-a întâmplat totul.

Informaţiile au fost făcute publice de avocatul familiei victimelor, care a fost citat de Digi24. Vă reamintim, tânărul de 19 ani i-a dat maşina prietenului său care nu a împlinit nici măcar 17 ani doar cu câteva clipe înainte de accident, aşa cum reiese din imaginile filmate de o cameră de bord. Acum, băiatul de 19 ani este cercetat sub control judiciar pentru 60 de zile, pentru că i-a dat maşina minorului, iar şoferul este în arest preventiv.

CITEŞTE ŞI: Fetiţa rănită în accidentul din Pantelimon, transferată în salon, de la Terapie Intensivă

Cum s-a întâmplat totul accidentul mortal din Pantelimon

Duminică seara, 28 iulie, în jurul orei 19:30, un tânăr de aproape 17 ani a lovit doi copii în parcarea exterioară a parcului Pantelimon. Cei doi copii, un băiat de 7 ani şi o fată de 9, care erau cu trotinetele, însoţiţi de mama lor, au fost izbiţi de şoferul fără permis, care apoi a lovit alte trei maşini parcate.

Şoferul a fugit de la faţa locului, în ciuda legii care spune că are voie să părăsească locul accidentului cu victime doar cu încuviinţarea poliţiei ori a procurorului care face cercetarea de acolo.

Băieţelul a murit, iar surorii sale i-a fost prins piciorul stâng sub roată. După o operaţie de nouă ore, medicii de la Grigore Alexandrescu au reuşit să i-l replanteze. La scurtă vreme, însă, au intervenit complicaţii, iar medicii au fost nevoiţi să i-l amputeze.

În ultimele 365 de zile, au fost aproape 1.000 de accidente în Bucureşti, dintre care peste 200 au fost grave, arată statistica publicată AICI.

CITEŞTE ŞI: Cine este şoferul minor care a accidentat doi copii în parcarea parcului Pantelimon. Criminalul fugise de la locul accidentului

Autor

pe același subiect

Performeri surpriză la BIAS 2025
ArticoleMainTransport

Performeri surpriză la BIAS 2025. Programul complet

Bucharest International Air Show 2025 începe pe 29 august și se încheie...

Monitorizare în timp real pentru autobuzele turistice
ArticoleFeaturedTransport

FOTOGALERIE | Monitorizare în timp real pentru autobuzele turistice. Care sunt timpii de parcurs

Autobuzele turistice supraetajate au revenit în Capitală după ani de așteptare. După...