Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMain

Public Record: Doi angajați ai Curții de Conturi și-au reclamat șefa, printre altele, pentru că se folosea de funcție să primească autorizații de construire în Sectorul 1

361

Doi angajați ai Curții de Conturi a României au făcut o sesizare șefei lor, o consilieră de conturi, pentru că își folosea titulatura pentru a obține autorizații de construire. Ea îi mai obliga colegi să facă chetă și să-i ofere bani la aniversări, zile de naștere și onomastice și alte ocazii, ani la rând, arată o investigație Public Record.

În investigație se arată cum consiliera se folosea de funcția ei pentru a presa autoritățile să-i dea autorizație de construire pe un teren din Sectorul 1. Avea nevoie de documente de la Direcția Generală Cultură a Municipiului București, de la Primăria Generală, primăria de sector și de la Comisia pentru Monumente din cadrul Ministerului Culturii.

„(…) din derularea faptelor (…) a urmărit introducerea în plan a unor misiuni de audit la entitățile de mai sus, în vederea obținerii aprobărilor, avizelor, certificate de urbanism etc necesare autorizării de construire”, arată un pasaj din sesizarea angajaților Curții de Conturi.

Plângerea datează încă din 2020, când cei doi angajați au adresat sesizarea conducerii, iar de atunci, consiliera s-a pensionat. 

„Din anul 2016, doamna Consilier de Conturi Carmen Georgeta Stănescu a IMPUS DREPT OBLIGATORIU ca pentru ziua domniei sale de naștere, de nume sau pentru alte sărbători legale (1 / 8 martie) subsemnatului  să strâng bani de la personalul aflat în subordinea domniei sale, respectiv auditori publici externi, directori, secretară, șofer și șef de cabinet, având drept rezultat obținerea unui folos material de pe urma acestora”, reiese din sesizarea angajaților.

Jurnaliștii Public Record arată cum o altă colegă ceruse zile de concediu, iar răspunsul Georgetei Stănescu a fost „De ce nu ați contribuit pentru ziua mea de naștere?”. Ulterior, angajata a contribuit cu 100 de lei. 

În altă instanță, femeia a cerut unei alte anagajate drept cadou bijuterii în valoare de 27.400 de lei. 

Angajații menționează în sesizare faptul că „Toate aceste decizii și dispoziții date de doamna consilier de conturi Carmen Georgeta Stănescu (…) au avut un interes personal”. 

Parcursul documentului de pe o masă pe alta, plimbat timp de patru ani, dintre care în trei nu s-a mai întâmplat nimic cu el, îl prezintă în detaliu investigația Public Record. De asemenea, și alte nereguli grave sesizate în 2020 de cei doi angajați pot fi consultate pe site-ul publicației. 

scris de

Ana Anghel-Dimache

Sunt studentă la jurnalism și m-am născut în București, oraș plin de povești care merită explorate. Îmi place să scriu despre subiecte politice, de mediu și legate de transportul din Capitală. Încerc să pictez o imagine cât mai sinceră a realității și susțin presa independentă pentru că este esențial să pot reda faptele în formele lor adevărate.

pe același subiect

Daniel Băluţă la ceremonia de învestire. FOTO: Mălina Norocea, INQUAM
ArticoleFeaturedPoliticPrimărie

Referendum Bucureşti | Ce cred primarii de sector despre iniţiativa lui Nicuşor Dan (III)

Daniel Băluţă este al treilea primar care răspunde iniţiativei Buletin de Bucureşti...

Vot cu urna mobilă, în mai multe spitale bucureștene. FOTO: Facebook
ArticoleȘtiri

Vot cu urna mobilă, în mai multe spitale bucureștene

În mai multe spitale bucureștene se va vota, cu urna mobilă, duminică,...