Marșul Bucharest Pride din acest an a scos în stradă aproximativ 27.000 persoane din Capitală și nu numai. Participanții au luat la pas Calea Victoriei, până în parcul Izvor, cu steaguri, pancarte și scandări. Dintre toate, două au răsunat mai puternic: „We are ready” și „There’s no pride in genocide”. Buletin de București a vorbit cu câțiva participanți care au purtat astfel de mesaje.
Steagurile comunității LGBT, precum și steagurile Palestinei, fluturau în vânt și în marș prin Centrul Capitalei, duminică după prânz. Câțiva ochi curioși erau ațintiți spre ele de la balcoane. O parte dintre locuitorii de pe Calea Victoriei ieșiseră pe geam și făceau cu mâna. Alții, își făceau stupefiați cruce. Însă majoritatea filma inflația de culoare.
Cei prezenți veniseră pregătiți cu pancarte dichisite, mai mici sau mai mari. Câteva dintre mesajele inscripționate, puse într-o anumită ordine și pe o anumită partitură, par strofe de melodii manifest: „Iubește-ți aproapele. Chiar dacă acesta va iubi diferit”, „No pride in genocide”, „Dragostea nu are etichete”, „Niciun curcubeu valid pe mormânt de genocid” și „We are ready”.
Cei mai mulți au venit în grupulețe, alături de partener, prieteni, familie și chiar animale de companie. Râdeau și dansau, scandând neobosiți.
Ediția din acest an a avut două mesaje cheie. Pe de-o parte, nevoia urgentă de recunoaștere legală și protecție a tuturor familiilor formate din persoane de același sex. Pe de altă parte, doliul pentru Palestina: „Doliu pentru toate ființele masacrate în Palestina, vieți șterse pentru resurse, pământ și profit“, a fost mesajul organizatorilor Blocului.
Parada a fost flancată, în permanență, de jandarmi. Aceștia blocaseră străduțele adiacente Căii Victoriei, scanând mulțimea din priviri, în încercarea de a se asigura că nu vor exista incidente violente. Chiar și așa, marșul nu a fost lipsit de intervențiile contramanifestanților.
În total, 15 amenzi au fost aplicate în urma marșului și a evenimentului Pride Park din Izvor. Dintre acestea, 11 au fost date pentru contramanifestații desfășurate în același timp și în același loc cu adunările publice declarate.
Marșul Bucharest Pride 2024 s-a încheiat în Parcul Izvor, în jurul orei 18:30. O parte din cei prezenți au rămas în Parcul Izvor unde organizatorii plănuiseră mai multe activități, printre care și discursuri ale membrilor din comunitatea queer.
„Victoria” de la capătul Victoriei
La final, în încercarea de a culege câteva impresii de la Pride, am cunoscut mai mulți membrii din comunitatea LGBTQ+.
Cum este să fii queer în București?
Camelia și Ioana
Camelia are 21 ani și este studentă la Litere. În ultimul timp, a fost îngropată în muncă… în câteva zile trebuie să-și prezinte lucrarea de licență. Cu zâmbetul pe buze, ne spune cum a luat o pauză, căci nu ar fi putut rata Pride-ul. Este al patrulea marș la care participă și al doilea la care este însoțită de iubita ei. Sunt împreună de doi ani, iar anul acesta au venit alături de câinele lor, Tara.
Am venit să ne simțim bine și să ne simțim acceptate măcar o dată pe an.
camelia – 21 ani
Deși sunt împreună de doi ani, Camelia și Ioana se feresc să-și arate iubirea în public. De cele mai multe ori, se rezumă la a se ține de mână. Nu se simt în siguranță.
„Eram într-o seară pe bancă, într-un cartier liniștit, prin Titan, pe-acolo. Și ne pupam pe bancă, nu era mai nimeni pe stradă. Subit, a apărut un bărbat, s-a oprit, ne-a făcut poză cu blitz și după a plecat. Ne-am dus după el, am încercat să vedem care e fază, eventual să chemăm poliția. Dar a dispărut imediat printre blocuri”, povestește Ioana, ușor resemnată.
Incidentul este doar unul dintr-un lung șir de comentarii și priviri răutăcioase. Deseori, sentimentele și identitățile lor sunt invalidate.
Consideră că dacă ești queer, de fapt, nu ești. Doar vrei atenție. Comentarii gen „Lasă că te fac eu să nu mai fii” se aud din toate părțile, chiar dacă suntem în 2024.
Ioana – 21 ani
Încă își ascund relația de părinții lor. Nu pot să le povestească cum s-au cunoscut, cum s-au simțit la prima strângere de mână, prima îmbrățișare sau primul sărut. Totuși, Camelia a găsit susținerea de care avea nevoie la sora ei care o încurajează să fie cu cine vrea, cu cine o face fericită.
În schimb, Ioana simte că a primit mai mult bullying pe tema asta din partea familiei decât din partea necunoscuților. A testat terenul, însă reacția lor a făcut-o să se gândească de două ori înainte să le mărturisească identitatea.
Ce am auzit de la ai mei când i-am întrebat ce părere au despre comunitatea LGBT: „Da, nu-mi place că mă gândesc cum fac ei sex”. Mi se pare că se sexualizează foarte mult comunitatea, când nu despre asta este vorba. Când vezi un cuplu hetero, nu te gândești instant cum fac ei sex.
Iulian
Iulian are 36 ani și locuiește în Spania. Când ne-am apropiat de el, împărțea un moment tandru cu partenerul său din Irlanda. Am pășit mai încet, de teamă să nu-l stricăm. Ne-a povestit despre cum parada din Madrid este mult mai grandioasă și scoate în stradă circa două milioane de oameni. Totuși, a venit special, și anul acesta, la Pride-ul din București.
Sunt român și vreau să sărbătoresc cu oamenii mei. Indiferent cât de mari sunt celelalte Pride-uri din afară, al nostru este cel care trebuie să crească și să fie din ce în ce mai frumos. Trebuie să fim uniți și să fim împreună, nu?
Prima dată când a participat la marșul din București a fost în urmă cu cinci ani, în 2019. Întrebat cum crede că a evoluat parada comparativ cu ultimele ediții, declară entuziasmat că „de la an la an, Pride-ul este din ce în ce mai frumos, din ce în ce mai mare, din ce în ce mai multă libertate”. Contramanifestanți a întâlnit la fiecare ediție, însă se bucură să vadă din ce în ce mai puțini.
Și astăzi au fost contramanifestanți pe Victoriei, am văzut niște bannere puse pe clădiri, stăteau pe trepte cu icoane, dar nu mulți. În total, cred că am văzut vreo zece oameni (…) S-a diminuat numărul, pentru că ei au senzația că luptă împotriva a ceva nenatural. Dar noi suntem la fel de naturali și la fel de nenaturali ca toți ceilalți. Și atunci este greu să lupți împotriva a ceva atât de frumos.
Sandra
Sandra are 38 ani și este din Craiova. S-a mutat recent în Capitală, cu puțin peste un an în urmă, și lucrează în marketing. Comparativ cu orașul din care provine, în care a avut și experiențe neplăcute de-a lungul anilor, consideră că Bucureștiul este mult mai deschis la a accepta comunitatea queer.
Sunt cu prietena mea aici. Dacă mergem pe stradă, nu ne afișăm, cumva din nevoia asta din protecție. În București este mult mai ok, mai ales că sunt unele zone care sunt mult mai friendly și nu trebuie să stăm așa, in the closet.
Prima dată când a mărturist cuiva că se simte atrasă și de femei a fost în Craiova unde, pe atunci, nu se vorbea despre așa ceva. Prietena ei a asigurat-o că e ok, că nu are de ce să se simtă prost sau diferit. Totuși, a avut și persoane care au rupt legătura cu ea după ce au aflat.
Era fix chestia asta că „noi nu putem să fim prieteni cu tine, că o să ne duci în Iad”. Am întâlnit acest creștinism super agresiv, dar cumva, în timp, așa mi-am și găsit oamenii și așa am ajuns să vorbesc liber despre asta.
Ne mărturisește râzând că dacă am fi venit la ea acum zece ani, ne-ar fi spus categoric că este „straight”. Cu timpul, a ajuns să vorbească și cu părinții ei care, deși nu au știut cum să gestioneze situația la început, au acceptat-o așa cum este și au ajuns să-i cunoască și partenera.
Ne povestește că nu a fost ușor, nu a avut niciodată pretenția să fie acceptată din prima, dar ușor-ușor, cu timpul și printr-un dialog constant, lucrurile s-au îmbunătățit.
Au avut un moment în care n-au știut cum să gestioneze, dar n-a fost ceva foarte rău. Au început încetul cu încetul, m-au acceptat și pe mine, și pe prietena mea. Cumva există speranță, pentru că am trăit-o pe pielea mea.
Acestea sunt doar câteva dintre cele 27.000 de voci care s-au făcut auzite în timpul marșului. 27.000 de participanți, fiecare cu experiențe și trăiri proprii, cu diferite motive pentru care au ieșit în stradă, în caniculă, pentru a-și striga nemulțumirile și a celebra iubirea. Pentru unii dintre ei este singura dată pe an când se simt liberi și în siguranță.
CITEȘTE ȘI:
