Update: Proiectul a fost adoptat cu 26 voturi pentru.
Colegiul Tehnic Airinei (PTTR), încadrat în clasa I de risc seismic, ar putea fi reabilitat cu peste 45 milioane de euro, potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe masa Consiliului Local al Sectorului 6. În acest sens, primăria își propune să obțină finanțare de la bugetul de stat prin programul „Școli Sigure și Sănătoase”.
În februarie 2024, Ciprian Ciucu anunța cum cei 1.500 de elevi ai PPTR vor fi mutați în clădirea proaspăt reabilitată a Școlii „Sfântul Calinic de la Cernica”, după ce o expertiză comandată de Primăria Sectorului 6 a dezvăluit riscul seismic al colegiului.
Pentru a obține fonduri prin programul derulat de Ministerul Dezvoltării, consilierii locali ai Sectorului 6 trebuie să aprobe indicatorii tehnico-economici ai proiectului.
Costul unitar aferent lucrărilor pentru “Colegiul Tehnic de Poștă și Telecomunicații Gheorghe Airinei“ este de 2000 euro/mp, la care se adaugă o marjă de buget de 25%, conform Ordinului nr. 468/2023.
Lucrările vor viza trei corpuri:
- corpul C1 (Liceu) – 7.732 mp
- corpul C2 (Cămin fete) – 2.856 mp
- corpul C3 (Cămin băieți) – 7.705 mp
„În cadrul programului (n.r. „Școli sigure și sănătoase”) se pot realiza lucrări de intervenții pentru consolidarea seismică, reabilitarea, modernizarea clădirilor în care își desfășoară activitatea didactică unitățile de învățământ preuniversitar de stat, inclusiv de învățământ special, precum și la alte componente ale bazei materiale ale acestora, respectiv la clădirile internatelor, cantinelor, spațiilor pentru procesul de învățământ, bibliotecilor și atelierelor școlare”, potrivit referatului de aprobare.
„Colegiul Tehnic de Poștă și Telecomunicații Gheorghe Airinei“ se află pe lista obiectivelor de investiții propuse spre finanțare de către Ministerul Dezvoltării. Dacă proiectul va trece de votul consilierilor, urmează ca Primăria Sectorului 6 să depună cererea de finanțare și ulterior, să semneze contractul.
Valoarea totală a obiectivului este de 45,7 milioane de euro fără TVA. Cheltuielile neeligibile vor fi asigurate din bugetul local al Sectorului 6.
1,2 milioane de euro pentru „Paradisul Piticilor”
Update: Proiectul a fost adoptat cu 26 voturi pentru.
În aceeași ședință din 27 iunie, va fi supus la vot și un proiect de hotărâre pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți lucrărilor de reparații interioare ale Grădiniței „Paradisul Piticilor”.
Suma propusă este de 5,9 milioane de lei, adică aproximativ 1,2 milioane de euro (fără TVA). Investiția presupune:
- Lucrări de finisaje și design interior, inclusiv decoruri;
- Lucrări de instalații sanitare interioare (alimentare cu apă rece și scurgere);
- Lucrări de instalații sanitare exterioare (canalizare);
- Lucrări de instalații electrice interioare – curenți tari (înlocuire tablouri electrice vechi și trasee electrice de iluminat și prize);
- Lucrări de instalații electrice interioare – curenți slabi (voce-date și tv);
- Lucrări de reabilitare a împrejmuirii existente (curățare și vopsire);
- Lucrări de extindere a platformei parcării existente.
Grădinița „Paradisul Piticilor” se numără printre cele șapte unități de învățământ incluse în „Programul de Eficiență Energetică a Clădirilor Publice din Sectorul 6”, se arată în referatul de aprobare al proiectului:
În acest sens, Primăria Sectorului 6 derulează două contracte de achiziție publică pentru proiectare și execuție lucrări pentru modernizare și reabilitare termică, astfel:
- LOT 1 – Servicii de proiectare și execuția lucrărilor pentru modernizarea și reabilitarea termică a Grădinițelor nr. 208, nr. 230, nr. 274 și Școlii Generale nr 117 – Grădinița nr. 170
- LOT 2 – Servicii de proiectare și execuția lucrărilor pentru modernizarea și reabilitarea termică a Școlii Gimnaziale nr. 309, Grădinița Paradisul Piticilor și Grupului Școlar Industrial „Petru Poni”
Lucrările de reabilitare termică a Grădiniței „Paradisul Piticilor” sunt în curs de finalizare. Dacă proiectul va fi aprobat, vor începe și cele de reparații interioare.
CITEȘTE ȘI:
Comments are closed.