Duminica aceasta, în locul steagurilor de fotbal, pe Arena Națională au fluturat cozile a zeci de căței în căutarea unui cămin. Suporterii cei mai înflăcărați – copiii.
Spre încântarea celor mici, evenimentul „Adoptă la Arenă” a adus laolaltă în jur de 200 de animale, în principal câini, dar și pisici, țestoase sau chiar șerpi. Dintre acestea, au fost propuși spre adopție peste 50 câini din adăposturile ASPA, pui și adulți deopotrivă. Restul veniseră alături de stăpânii lor pentru a susține cauza.
„Campionii Arenei”
Ca întotdeauna, puii s-au bucurat de cea mai multă atenție, cu zeci de familii adunate în jurul lor. „Mami, mami, putem să-l luăm? Te rog, te rooog!” – implorau copiii, chiar și cu lacrimi în ochi într-o ultimă încercare de a-și îndupleca părinții. De cele mai multe ori, adulții cedau în fața rugăminților aprigi ale celor mici, însă nu fără a le explica pentru o ultimă dată responsabilitatea pe care o presupune un câine.
Ionuț ne mărturisește că familia sa era pregătită pentru un astfel de pas, însă și în cazul lor a fost nevoie de înduplecări – de această dată, la adresa proprietarului apartamentului pe care îl închiriază. De îndată ce au primit acordul, au primit cu brațele deschise, la propriu, noul membru al familiei.
Atât el cât și soția sa provin din familii iubitoare de animale și își doreau de mult să adopte. Norocosul cățeluș maroniu încă nu are un nume. Sarcina îi revine fetiței lor, iar o astfel de decizie presupune și mai mult timp de gândire.
Rețeta succesului – iubirea
La ora 14:00 s-a dat startul canicrossului: nu mai puțin de 50 de echipe formate din căței și stăpânii lor s-au întrecut pe inelul exterior al Arenei Naționale. Premiul I a fost obținut de Luca Bica, alături de Cash, un brac german, în vârstă de trei ani. Cei doi au parcurs un kilometru în trei minute și 16 secunde.
Fiecare câine merită o casă. Sunt adeptul adopției, dacă îmi permitea situația și nu locuiam cu ai mei, adoptam chiar și astăzi. Am văzut câini foarte frumoși, sunt suflete bune.
Luca ne mărturisește că nu are un program de antrenament cu Cash, ies la alergat de 2-3 ori pe zi, când îi permite timpul. Însă chiar și când este foarte obosit, o singură privire de-a lui Cash este mai mult decât suficientă ca să îl motiveze. A fost dragoste la prima vedere, iar acum sunt mai bine de doi ani de când se antrenează împreună.
Din prima m-am îndrăgostit de el, am început să dorm cu el în pat, e foarte afectiv. Am început să ies cu el pe afară. În mod normal, rasa asta trebuie dusă la vânat, dar nu am permis de armă. La început am ieșit la alergat pe câmp și nu puteam să țin pasul cu el. M-am gândit să-l iau cu bicicleta, am căzut de 2-3 ori și după am învățat amândoi. Și acum e o plăcere pentru amândoi. Cum pun mâna pe ham, cum bagă capul, imediat sare în el. Deci îi place maxim. De când l-am primit, am avut o relație superbă. Mi-a schimbat viața pe bune. Mă inspiră, mă motivează să fac și eu mai mult sport.
În așteptarea unei familii
Acolo am cunoscut-o și pe Shiny, o cățelușă blondă, de talie medie și foarte iubitoare. M-a cucerit într-o secundă prin pupicul umed pe care mi l-a dat pe frunte. În așteptarea viitoarei familii, pusese stăpânire pe un colț cu puțină umbră. Se bucura de mângâieri primite prin gard, accepta fericită gustări de la voluntari. Mai puțin cele cu somon, la acelea întorcea timidă capul, parcă-i era frică să nu îi supere.
Spre deosebire de pui, Shiny nu s-a bucurat de aceeași popularitate. În jurul orei 16:00, cu o privire blândă, ușor deznădăjduită, încă își căuta omul potrivit pentru ea. Vă dați seama ce fericire a fost pe ea, dar și pe mine, când a plecat spre noua casă alături nu de un singur om, ci de cinci.
Am venit cu gândul să adoptăm. Locuim la casă, avem doi copii mici și am vrut un cățel mai pui. E energică, e frumoasă.
Târgul de adopții a fost un adevărat succes, declară organizatorii. Dintre cei peste 50 de câini promovați pentru adopție, aproximativ 45 își găsiseră deja o familie cu o oră înainte de terminarea evenimentului. De asemenea, aproape toate pisicile, prezente la târg prin asociațiile partenere, au fost adoptate, declară Cătălina Trănescu, Director General ASPA București.
În total, avem aproximativ 2000 de câini în cele două adăposturi. Noi ne ocupăm de ei, îi îngrijim, îi microcipăm, deparazităm, vaccinăm, adulții îi sterilizăm și ulterior îi promovăm spre adopție, fiindcă acesta este scopul final. Adăpostul trebuie să fie doar un loc intermediar, doar o punte între stradă și familie.
Cătălina Trănescu, Director General ASPA București
ASPA gestionează două adăposturi, unul în comuna Mihăilești din Giurgiu, celălalt în orașul Bragadiru din Ilfov. Acestea găzduiesc circa 2000 de câini, toți capturați de pe teritoriul Capitalei, care încă sunt în căutarea unei familii. Unii sunt mai norocoși să simtă căldura unui cămin, alții ajung să își petreacă bătrânețile închiși și singuri.
CITEŞTE ŞI: