Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Știri

Operațiunea „BLOCADA”, în Centrul Capitalei: 1.700 de persoane legitimate și aproximativ 700 de controale corporale

Operațiunea „BLOCADA”, în Centrul Capitalei: 1.700 de persoane legitimate și aproximativ 700 de controale corporale

Polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Sectoarele 1 și 3 Poliție împreună cu Serviciul pentru Acțiuni Speciale, Brigada de Combatere a Criminalității Organizate București și Brigada Rutieră,  în colaborare cu Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București și Direcția Generală de Poliție Locală – Sector 1,  au acționat pe linia prevenirii şi combaterii faptelor antisociale, pentru sancţionarea faptelor de natură contravenţională care aduc atingere normelor de conviețuire socială, mai ales a celor ce vizează consumul de băuturi alcoolice și tulburarea liniștii publice, care pot degenera în conflicte sau infracțiuni contra persoanei, se arată într-un comunicat transmis redacției.

„Polițiștii Serviciului de Poliție pentru Centrul Vechi, ai Secțiilor 1- 5 Poliție, ai Serviciilor de Investigare a Criminalității Economice Sectoarele 1 și 3 și ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, cu sprijinul instituțiilor abilitate, au acționat în 20 de localuri publice, în proximitatea parcurilor și a mai multor străzi din Sectoarele 1 și 3, precum și în zona centrală a Capitalei, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică”, au transmis reprezentații Poliției Capitalei.

Astfel, în urma acțiunilor întreprinse ca parte a „planului Blocada”, au fost legitimate și verificate aproximativ 1.700 de persoane și au fost efectuate aproximativ 700 de controale corporale. De asemenea, a fost verificată activitatea a 20 de societăți comerciale, patru reprezentanți ai unor operatori economici fiind invitați să se prezinte la sediul subunităților, în vederea verificării documentelor contabile.

În urma acestor acțiuni au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale, în valoare de 17.065 de lei.

Totodată, au fost constatate trei infracțiuni privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri și o infracțiune privind portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

De asemenea, Brigada de Politiție Rutieră a acționat în ultimele 48 de ore, în mai multe zone de interes operativ aflate pe raza de competență în scopul prevenirii accidentelor de circulație produse pe fondul conducerii vehiculelor de către persoane aflate sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, mai arată sursa citată.

În urma controalelor efectuate, polițiștii rutieri au constatat 24 de infracțiuni dintre care:

– 6 pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive

– 6 pentru conducere cu permisul de conducere suspendat

– ⁠5 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice

– 2 pentru refuz de recoltare probe biologice

– 4 pentru conducere fără permis de conducere

– una pentru auto neînmatriculat.

De altfel, un șofer a fost reținut față de care, ulterior, instanța a dispus măsura arestului la domiciliu.

CITEȘTE ȘI

Autor

  • Cătălin Doscaș

    Reporter și redactor-șef la Buletin de București. Face presă de la 15 ani, când a debutat în media locală din Tecuci, și a parcurs de-a lungul a peste două decenii toate formatele jurnalistice: presă scrisă, radio, online și televiziune. În București, s-a format în redacțiile de știri radio ca reporter de teren, redactor și prezentator (StudentFM, NaționalFM, Radio Total, Smart FM) și a coordonat editorial postul Realitatea FM, înainte de a trece în presa online, ca editor la B365.ro, pe subiecte de administrație a Capitalei.

    Din 2012 a lucrat în televiziune, mai întâi la Realitatea TV – ca reporter pe zona socială, editor de știri și reporter special în cadrul emisiunii de anchete „Reporterii Realității” –, iar apoi în secția de Investigații a Digi24, unde a documentat dosare despre devalizarea patrimoniului public în campania „România furată”. În 2017 s-a alăturat, ca reporter special, echipei care a transformat tabloidul Libertatea în cotidian generalist și de investigație.

    Este jurnalist la Buletin de București din 2019, unde urmărește banii publici, marile proiecte de infrastructură și deciziile din administrația București-Ilfov.

    După ce a preluat și coordonarea redacției ca redactor-șef, în iunie 2023, fără a renunța la munca de reporter, investigațiile pe care le-a semnat și editat alături de echipă au câștigat, în ani consecutivi (2024–2026), Premiile I, II și III la categoria „Presă locală” a Galei Superscrieri.

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.