Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 22 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMediuPrimărieȘtiriTransport

PMB vrea un teren de 0,3 ha din Pădurea Băneasa pentru a-l transforma în drum pentru cartierul Greenfield

483
FOTO: Google Street View

Un proiect de hotărâre de Consiliu General care prevede trecerea unui teren de 3000 de metri pătraţi din fondul forestier naţional în administrarea Primăriei Capitalei va fi pe masa aleşilor locali în şedinţa din 29 aprilie. Acest teren va fi folosit pentru amenajarea unui drum pentru locuitorii din cartierul Greenfield.

Proiectul prevede ca Executivul local să facă toate demersurile pentru a obţine acest teren de la Ocolul Silvic Bucureşti, să plătească sumele care ar fi necesare în cazul preluării terenului şi să ofere un alt teren în compensare, teren care a fost deja identificat (CF 271107 şi CF 271964).

Proiectul privitor la acest teren de 3000 de metri pătraţi vine la mai puţin de o lună de un altul în care i se solicita Romsilva cedarea cu titlu gratuit a două drumuri care tranzitează pădurea Băneasa, tot pentru a fi folosite (temporar) de locuitorii din Greenfield, care se plâng de aglomeraţia de zi cu zi, generată de faptul că nu sunt căi de acces suficiente în cartier, raportat la numărul de oameni care locuiesc acolo.

Pentru aceste două segmente de drum forestier nu este nevoie de lucrări, pentru că sunt deja asfaltate. Drept urmare, dacă se trece de partea birocratică, în câteva luni locatarii din Greenfield ar ajunge să facă semnificativ mai puţin timp până la serviciu ori şcoală.

Drumurile forestiere ar urma să fie folosite de cetăţeni vreme de cinci ani, în teorie timp destul pentru ca accesul care le-a fost promis de dezvoltator, în momentul în care s-au mutat în cartier, să fie gata.

CITEŞTE ŞI:

scris de

Ionuț Lepa

Editor BdB. Paisprezece ani de experienţă în lumea televiziunii - ca reporter, redactor, editor şi producător executiv. Bucureştiul şi zona metropolitană înseamnă câteva milioane de oameni care au nevoie de informaţie corectă, pentru activităţile de zi cu zi, dar şi pentru a şti să voteze corect. Cu acest crez m-am alăturat echipei Buletin de Bucureşti şi am făcut un "leap of faith" în lumea online-ului. Dincolo de platforma de comunicare, cred în presa fără imixtiuni de orice natură în politica editorială.

pe același subiect

Luna decembrie la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian". Ce spectacole sunt programate. FOTO: Arhiva
ArticoleCulturăȘtiri

Luna decembrie la Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian”. Ce spectacole sunt programate

Luna decembrie la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” cuprinde...

Târg de adopții de căței, în weekend. FOTO: ASPA
ArticoleDiverseȘtiri

ASPA | Târg de adopții de căței, în weekend

Următorul târg de adopții de căței, organizat de ASPA, va avea loc sâmbătă,...

Microbuze electrice de peste 7 milioane de euro, pentru elevii ilfoveni. FOTO: CJ Ilfov
ArticoleBuletin de IlfovȘtiri

ILFOV | Microbuze electrice pentru elevi, de peste 7 milioane de euro

33 de microbuze electrice pentru elevi au ajuns în Ilfov. Acestea vor...

primarii de sector
ArticoleFeaturedPoliticPrimărie

Referendum Bucureşti | Ce cred primarii de sector despre iniţiativa lui Nicuşor Dan (II)

Două zile ne mai despart de referendumul Bucureştiului. Duminică vom afla dacă...