Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Thursday , 9 May 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainPrimărie

„Patimile electorale“ ale Capitalei | Trei primării de sector au dat aproape 650 de mii de euro bisericilor, cu două săptâmâni înainte de Paște

167

Primăriile sectoarelor 2, 3 și 5 au alocat în ultimele două săptămâni aproape 650 de mii de euro pentru mai multe biserici din Capitală. Majoritatea banilor ajung la biserici ortodoxe, însă pe listă există și o biserică adventistă. Cei mai mulți bani pleacă de la primăria condusă de Robert Negoiță, care este urmată în clasament de administrațiile conduse de Cristian Popescu Piedone și Radu Mihaiu. Banii primiți cu două săptămâni înainte de Sărbătorile Pascale ar urma să fie cheltuiți de lăcașurile de cult pentru lucrări de restaurare sau de consolidare a clădirilor.

Primăria Sectorului 3 – 523.000 euro

Consiliul Local al Sectorului 3 a aprobat, săptămâna aceasta, fonduri pentru lucrări de construcție sau conservare a mai multe lăcașe de cult, printre care și o biserică adventistă. În total, 2.6 milioane de lei au plecat din conturile administrației locale conduse de Robert Negoiță.

Biserica adventistă primește bani prin două proiecte de hotărâre și ajunge la suma totală de 900 de mii de lei. Bisericile ortodoxe au primit bani pentru conservarea catapeasmelor sau chiar construcția unei capele, după cum urmează:

  • Parohia Adormirea Maicii Domnului – continuare lucrări de construcție capelă – 500.000 lei
  • Parohia Sfântul Anton Curtea Veche – realizare lucrări de reabilitare a împrejmuirii bisericii – 300.000 lei
  • Parohia Sfânta Vineri Herasca – continuare lucrări de conservare a catapeasmei – 400.000 lei
  • Parohia Dobroteasa – continuare lucrări de conservare a catapeasmei – 500.000 lei
  • Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea – refacere grupuri sanitare – 400.000 lei
  • Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea – continuare construire capelă – 500.000 lei

Mai multe detalii găsiți AICI.

Primăria Sectorului 5 – 76.000 euro

Consiliul Local al Sectorului 5 a votat patru proiecte de hotărâre în şedinţa din 24 aprilie prin care 373.371 de lei (~75.000 de euro) au fost alocați pentru patru biserici din sector, pentru diverse lucrări. Printre ele, Paraclisul Adormirea Maicii Domnului, din incinta Spitalului Universitar.

Din documentele de la primăria condusă de Cristian Popescu Piedone reiese că cei mai mulţi bani vor merge la parohia Vovidenia. Clericii de acolo au solicitat aproape 150.000 de lei de la Primărie pentru „lucrări de remodelare a faţadelor şi înlocuirea acoperişului existent cu unul nou”, conform proiectului de hotărâre.

Aproape 96.000 de lei vor pleca spre o mică parohie din Ferentari – Acoperământul Maicii Domnului. Banii sunt necesari pentru finalizarea lucrărilor rămase de executat la capela bisericii parohiale.

Următorul pe listă, în ordinea sumelor, este Parohia Tuturor Sfinţilor Români, care va primi 70.655 de lei pentru „lucrări de reparaţii tencuieli şi vopsitorii lavabile exterioare biserică”. Aproape 60.000 de lei merg la paraclisul din curtea Spitalului Universitar. Suma va fi folosită pentru învelirea cu tablă a acoperişului bisericii.

Mai multe detalii găsiți AICI.

Primăria Sectorului 2 – 46.000 euro

Consiliul Local al Sectorului 2 a aprobat miercuri, 24 aprilie, un proiect iniţiat de primarul Radu Mihaiu prin care acesta vrea să dea mai bine de 230.000 de lei (aproximativ 46.000 de euro) pentru parohia Iancu Nou – Bălănescu.

În acest moment, vorbim de o a doua tranşă de plată pentru aşezământul bisericesc. Încă din octombrie 2023 primăria bugetase 583.260 de lei, din care a plătit deja 195.160 de lei, pentru „situaţia de lucrări nr. 1”. Acum, va fi acordată a doua tranşă de plată, de 230.461 de lei.

După ce Recorder.ro a publicat investigația „Clanul Marelui Alb“, primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a declarat pe Facebook că „asigur toţi cetăţenii sectorului 2 că nu voi mai plăti niciun ban către parohii, decât în urma unei verificări amănunţite care să arate că aceşti bani sunt cheltuiţi corect, şi nu la preţuri supraevaluate.”

Mai multe detalii despre alocarea de săptămâna aceasta găsiți AICI.

editor: Cătălin Doscaş

scris de
Florin Râșteiu

Jurnalist de investigație. Lucrează de aproape 4 ani la Buletin de București, unde a publicat articole care scot la suprafață corupția din Capitală. Analizează baze de date zilnic și scoate povești din exceluri pline de cifre. Pune reflectorul pe adevăr cu fiecare ocazie.

pe același subiect

ArticoleȘtiriTransport

Metroul va circula direct de la Pipera la Tudor Arghezi, fără oprire la Berceni

Începând de joi, 9 mai, trenurile de metrou vor care circulă pe...

ArticoleMainTransport

O parcare de aproape 3 milioane de euro va fi construită la Aeroportul Henri Coandă

Compania Națională Aeroporturi București(CNAB) anunță că încep lucrări pentru o nouă parcare...

ArticoleFeaturedMediu

Grupul de inițiativă civică IOR-Titan dă în judecată Primăria Capitalei

Asociația Grupul de Inițiativă Civică IOR-Titan (GIC IOR-Titan) acționează în instanță Primăria...

ArticoleEducațieMainPrimărie

Sector 6 | Prima creșă construită în ultimii 46 de ani a fost dată în folosință

Creșa de stat Îngerașii se află pe Strada Rușețu 6A, în cartierul...