Un nou pasaj denivelat pe DN1, în zona satului Tâncăbești din comuna Snagov, este anunțat de reprezentanții Ministerului Transporturilor. Proiectul este lansat în spațiul public la scurt timp după cel care care vizează extinderea DN1 la trei benzi, în zona Aeroportului Internațional „Henri Coandă” din Otopeni.
„Am fost pe DN1, unde tocmai am început proiectarea unui nou pasaj rutier denivelat în zona satului Tâncăbești, comuna Snagov intersecția cu DJ101B (km 11+200), pe care îl realizăm la solicitarea domnului Anghel Mihai, primarul comunei Snagov și în colaborare cu domnul Hubert Thuma – președintele Consiliului Județean Ilfov”, a anunțat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioșteanu.
Pasajul rutier, pentru care a fost începută prima fază de proiectare, este studiat momentan de către proiectantul contractat, în două variante: suprateran sau subteran.
„Scopul acestui obiectiv de investiții constă în creșterea siguranței circulației rutiere, reducerea numărului de accidente, dar și la fluidizarea traficului pe DN1 București – Ploiești. Sursa de finanțare a acestui pasaj rutier este asigurată de Banca Europeană de Investiții #BEI, iar proiectantul, TQM Management, va finaliza această etapă de proiectare în următoarele patru luni, urmând apoi avizarea și aprobarea indicatorilor tehnico-economici, iar, ulterior, începerea licitației pentru execuția lucrărilor. Estimez că maximum în februarie – martie anul viitor, vor putea începe lucrările”, a mai anunțat Scrioșteanu.
Benzile de la Otopeni
Recent, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere vrea să facă trei benzi pe DN1, pe fiecare sens, pe tronsonul dintre Aeroportul Henri Coandă şi nodul rutier cu A0. Pentru asta a lansat licitaţia un studiu de fezabilitate, la care s-au înscris deja patru firme, după cum Buletin de București a arătat aici.
Licitația CNAIR vizează realizarea studiilor de fezabilitate a două proiecte: primul este despre porțiunea Drumului Național 1 dintre Aeroportul Otopeni și nodul rutier cu A0, iar celălalt ar fi baza pentru construirea mai multor noduri rutiere.
CITEȘTE ȘI:
Comments are closed.