Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 16 August 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainPrimărieTransport

„Trei-patru ani” până la sistemul modern de semaforizare inteligentă. Contractul pentru studiul de fezabilitate a fost semnat

547
FOTO: FB / Nicusor Dan

Primarul general Nicuşor Dan promite că în trei-patru ani, Capitala va avea întregul sistem de semaforizare inteligentă. Administraţia a semnat contractul cu compania care va realiza studiul de fezabilitate pentru acest proiect de fluidizare a traficului. Va fi o implementare în patru etape, iar în prima, care se va încheia în doi ani, vor fi făcute aşa-numite linii verzi pe cinci căi majore de ieşire din Bucureşti.

Această primă etapă vizează mari bulevarde din sectoarele Bucureştiului, cu excepţia sectorului 3. Vorbim de 85 de intersecţii, care vor fi puse la punct în următorii doi ani, conform primarului general.

Prima etapă este a face nişte culoare verzi să le spunem, linie verde, pe cinci ieşiri majore din Bucureşti, câte una pe fiecare sector, mai puţin sectorul 3 care n-a vrut să colaboreze. E vorba de Calea Griviţei – Bucureştii Noi pentru sectorul 1, Moşilor – Colentina pentru sectorul 2, Şoseaua Berceni pentru sectorul 4, Calea Rahovei – Alexandriei pentru sectorul 5 şi, bineînţeles, Iuliu Maniu pentru sectorul 6.

nicuşor dan

Sectorul 3 a fost lăsat pe afară din cauza unei combinaţii de birocraţie cu lipsă de colaborare între edili.

Este o finanţare pe PNRR. Pe PNRR, pe principiul primul venit, primul servit, a fost un termen foarte-foarte scurt în care s-au putut depune acordurile de parteneriat. Toate aceste şase primării de care v-am vorbit au convocat de îndată o şedinţă a Consiliului Local pentru a aproba, Sectorul 3 nu a vrut în momentul ăla.

Nicuşor Dan

După etapa cu liniile verzi, urmează o fază de două luni în care va fi evaluat echipamentul deja existent în sistemul centralizat de management al traficului: „A doua etapă este o evaluare a hard-ului şi a soft-ului de care noi dispunem, pentru ca să vedem care sunt achiziţiile şi îmbunătăţirile pe care le facem pentru sistemul central”.

După aceasta, mai sunt două etape de extindere a sistemului.

În a treia etapă de care vorbesc acum sunt cam 200 de intersecţii şi se referă la acele intersecţii care teoretic sunt conectate în momentul ăsta la sistemul centralizat, dar practic au toate diferite probleme şi şi tehnologia nu este cea mai fericită. A patra etapă este conectarea altor 200 de intersecţii la sistemul centralizat, ca să ajungem la 500 cu totul.

Nicuşor Dan

Ca termene de execuţie pentru studiul de fezabilitate sunt 4 luni, 2 luni, 6 luni, 6 luni pentru aceste patru etape, după care, bineînţeles, odată ce soluţia este dată de studiul de fezabilitate, urmează etapa de achiziţie pentru implementarea sistemului.

Nicuşor Dan

O estimare grosieră arată că tot sistemul va costa între 100 şi 150 de milioane de euro, dar adevăratul preţ va fi stabilit în urma studiului de fezabilitate care este în derulare, graţie contractului semnat pe 11 aprilie. Primăria primeşte 7 milioane de euro (35 de milioane de lei) prin PNRR, iar studiul de fezabilitate costă 1 milion de euro.

Procedura de achiziție a studiului de fezabilitate a fost blocată timp de un an, prin mai multe contestaţii, iar în ianuarie 2024, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a dat câștig de cauză Primăriei, care a putut continua acest program.

CITEŞTE ŞI:

Autor

pe același subiect

kilograme de pește
ArticoleȘtiri

„Captură record” a Poliției Capitalei: a confiscat 88 de kilograme de pește „ilegal”, în Sectorul 2

Polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice (SICE) Sector 2,...

Cod galben de caniculă, duminică, în Capitală. FOTO: unsplash.com
ArticoleDiverseMain

Cod galben de caniculă, duminică, în Capitală

Capitala va fi, din nou, sub avertizare cod galben de caniculă, duminică,...

Cum arată lucrările de la Planșeul Unirii
ArticoleMainTransport

VIDEO | Cum arată lucrările de la Planșeul Unirii la mijlocul lui august

Lucrările de consolidare de la Planșeul Unirii sunt în plină desfășurare între...