Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 13 January 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEvenimentPoliticȘtiri

Diana Şoşoacă, fără permis după ce a fost prinsă în Buftea cu 110 km/h

643
FB / Diana Iovanovici Sosoaca

Senatoarea Diana Şoşoacă, lider al partidului SOS, a rămas fără permisul de conducere după ce a fost prinsă de radar cu 110 km/h, pe un tronson de drum unde limita era de 40 km/h. Pe lângă faptul că nu va mai putea să conducă, trebuie să plătească şi o amendă de 1485 de lei. În stilul caracteristic, a făcut scandal de faţă cu poliţiştii zeci de minute în şir.

La data de 10 martie a.c., în jurul orei 11:59, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu și acționau cu aparatul radar pe DN7- km16+600, polițiștii rutieri din Buftea au depistat un autoturism, condus de o femeie, care circula cu viteza de 110 km/h, pe un tronson de drum pentru care limita maximă de viteză este de 40 km/h.

comunicat IPJ Ilfov

Diana Şoşoacă a acuzat la faţa locului şi printr-un comunicat ulterior că este vânată în campania electorală pentru a i se pune beţe în roate. Printre altele, spune ea, a fost lăsată fără carnetul auto ca să nu îşi poată face campanie electorală prin ţară.

DIALOG DIANA ŞOŞOACĂ – POLIŢIST DE LA RUTIERĂ

– Este cumva campania electorală şi obligarea dumneavoastră de a îmi lua mie carnetul?
– Nu există, doamnă, aşa ceva! Mergeţi la limita de 40, avem radar acolo.
– Lăsaţi, că nu aveţi! Că erau unul după altul, s-a mers efectiv bară la bară!
– Vă rog să aşteptaţi la maşină, doamnă!
– Nu, nu mă duc la maşină, pentru că am şi eu dreptul să ştiu ceea ce faceţi dumneavoastră aici, presiunile pe care le aveţi!
– Vi se suspendă permisul pe o durată de 90 de zile!
– 90 de zile, cât e campania electorală, nu?
– Nu, atât scrie în lege!

fB / diana Iovanovici Şoşoacă

Astăzi, în jurul orei 12:00, Brigada Rutieră a recurs la o acțiune abuzivă și fără precedent, suspendând permisul de conducere al senatorului Diana Iovanovici-Șoșoacă, lider al Partidului S.O.S. România pe motiv de depășire a vitezei, deși autovehicolul condus de senator se afla într-o coloană de mașini care se deplasa cu viteză redusă. Această mișcare este o tentativă clară de a-l împiedica pe președintele S.O.S. România să-și desfășoare campania electorală pe teritoriul României.

Decizia Brigăzii Rutiere este bazată pe considerente politice și reprezintă un act abuziv, menit să blocheze participarea activă a senatorului Diana Iovanovici-Șoșoacă în cadrul procesului democratic. Este inacceptabil ca instituțiile statului să fie folosite în mod abuziv pentru a influența negativ procesele electorale și pentru a submina democrația.

comunicat SOS România

Desigur, poliţiştii au îndemnat-o ca pe orice alt şofer care nu este de acord cu sancţiunea să conteste procesul verbal întocmit de ei.

CITEŞTE ŞI:

Autor

pe același subiect

Statuia lui Pache Protopopescu, demolată de comuniști, va fi reconstruită
ArticoleCulturăMain

Statuia lui Pache Protopopescu, demolată de comuniști, va fi reconstruită. PMB a organizat concurs de soluții, cu premii de 30.000 de euro

Centrul de Cultură „Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului”, instituție aflată în...

Câți brazi de Crăciun au colectat primăriile de sector, după sărbători. FOTO: PS2
ArticolePrimărieȘtiri

Câți brazi de Crăciun au colectat primăriile de sector, după sărbători

Brazi de Crăciun, colectați de autoritatea locală.După sărbătorile de iarnă, primăriile de...

DGASMB | Cursurile de digitalizare pentru seniori continuă și anul acesta. FOTO: DGASMB
ArticoleȘtiri

DGASMB | Cursuri gratuite de digitalizare pentru seniori și anul acesta, în trei centre de zi

Cursuri gratuite de digitalizare pentru seniori și în anul 2026. DGASMB anunță...