Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 14 November 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEvenimentȘtiri

Un traficant de droguri, atacat de alţi doi cu o macetă, în propria casă din Bucureşti. I-au furat banii, drogurile şi haine de firmă

616
blue bmw car in a dark room

Doi traficanţi au intrat în casă peste un al treilea şi, înarmaţi cu o macetă, l-au ameninţat şi i-au furat tot ce avea mai de preţ. Au plecat cu 6000 de lei, droguri şi haine scumpe. „Victima” a sunat la 112 să spună ce a păţit. Acum, toţi cei trei au dosare penale: primii pentru tâlhărie calificată, trafic de droguri de mare risc şi complicitate la această infracţiune, iar ce jefuit pentru trafic de droguri de risc şi mare risc.

Din cercetare, reiese că în seara de 8 februarie, cei doi atacatori i-au spart geamul celui de-al treilea traficant, s-au căţărat şi au intrat prin fereastra spartă. L-au ameninţat cu maceta şi, potrivit DIICOT, „i-au sustras o cantitate de droguri de mare risc”, 6000 de lei şi haine de firmă.

Pe parcursul cercetării la fața locului, în apartamentul celui de al treilea inculpat au fost identificate și ridicate cantități de droguri de risc și mare risc deținute de acesta în scopul comercializării (ketamină, comprimate care conțin ca substanță activă alprazolam și aproximativ 50 grame substanță cristalină care conține MDMA).

comunicat DIICOT

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București. Acțiunea a beneficiat de sprijin din partea polițiștilor Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și a fost realizată cu suportul jandarmilor din cadrul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București.

CITEŞTE ŞI:

Autor

pe același subiect

străzi construite peste magistralele de gaz
ArticoleMainPrimărie

Oficial | Primăria Sectorului 3 nu are autorizații pentru cele 11 străzi construite peste magistralele de gaz

Primăria Sectorului 3 nu deține autorizații de construire pentru cele 11 străzi...

va uni Bucureștiul cu Brăila
ArticoleMainTransport

A fost emis ordinul de începere pentru drumul de mare viteză care va uni Bucureștiul cu Brăila, prin autostrada A7

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a emis vineri ordinul de începere...

Mașină parcată neregulamentar tramvaie blocate
ArticoleȘtiriTransport

Tramvaiele 17 și 21, blocate aproape o oră de o mașină parcată pe șine

Vineri, o mașină parcată neregulamentar a oprit circulația liniilor de tramvai 17...