Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Mediu

Incendiul de la Periș nu a fost stins nici după 48 de ore. Senzorii din Nord-Vestul Capitalei încă detectează fumul

Incendiul de la Periș nu a fost stins nici după 48 de ore. Senzorii din Nord-Vestul Capitalei încă detectează fumul

Incendiul de la fostele batale ale Romsuintest Periș S.A. a poluat aerul și azi-noapte, la aproape două zile de când au izbucnit flăcările.  Pompierii au intervenit pentru a doua oară, încă de ieri dimineață și se află în teren și la această oră. Cantitatea de microparticule 2.5 este depășită și la această oră.

“Incendiul a izbucnit alaltăieri în jurul orei 9:00 și am trimis trei autospeciale de stingere. Până spre seară colegii mei reușiseră să-l stingă, însă s-a reaprins și am fost chemați din nou ieri dimineață. Suprafața de manifestare a foarte mare, de 20 de mii de metri pătrați. Faptul că batalurile respective erau pline cu dejecții strânse de-a lungul anilor dar și cu vegetatie uscata și că nu am avut o sursă de alimentare cu apa în zone, ieri am acționat cu 16 autospeciale care se află în teren și la această oră”, a declarat pentru Buletin de București, purtătorul de cuvânt al ISU București-Ilfov, sublocotenent Bogdan Toma.  

În cursul nopții, mai mulți locuitori din zonă au verificat împrejurimile pentru a depista eventual și alte arderi necontrolate.

“Pe ruta Crevedia, Dârza, Corbeanca nu era nici un incediu în afară de cel de la Periș. Și când zic verificat mă refer la 12 mașini off-road pe câmp, pădure și canale”, spune un locuitor.

De altfel și senzorii din rețeaua uRADMonitor încă depistează fumul din atmosferă. Din cauza vântului, în zona Bazilescu spre exemplu, normele in vigoare la catitatea de microparticule PM2.5 erau depășite de aproape trei ori.

Senzorii din zona de Nord-Vest a Capitalei au arătat depășiri ale valorilor reglementate pentru microparticulele PM 2.5. (sursa: uRAD Monitor)

Precedentul Asan

În 2012, un incendiu similar a izbucnit la moara lui Asan din București. Flacarile înalte de trei metri  au cuprins clădirea pe o suprafață de peste 400 de metri pătrați și au aprins în cele din urma și resturile din fosta pardoseală. Pompierii au reușit să stingă incendiul abia după 24 de ore. 

Editor: Oana Despa

Sursă cover: Adrian Corbu

Autor

  • Cătălin Doscaș

    Reporter și redactor-șef la Buletin de București. Face presă de la 15 ani, când a debutat în media locală din Tecuci, și a parcurs de-a lungul a peste două decenii toate formatele jurnalistice: presă scrisă, radio, online și televiziune. În București, s-a format în redacțiile de știri radio ca reporter de teren, redactor și prezentator (StudentFM, NaționalFM, Radio Total, Smart FM) și a coordonat editorial postul Realitatea FM, înainte de a trece în presa online, ca editor la B365.ro, pe subiecte de administrație a Capitalei.

    Din 2012 a lucrat în televiziune, mai întâi la Realitatea TV, ca reporter pe zona socială, editor de știri și reporter special în cadrul emisiunii de anchete „Reporterii Realității”, iar apoi în secția de Investigații a Digi24, unde a documentat dosare despre devalizarea patrimoniului public în campania „România furată”.

    În 2017 s-a alăturat, ca reporter special, echipei inițiale care a transformat tabloidul Libertatea în cotidian generalist și de investigație.

    Este jurnalist la Buletin de București din 2019, unde urmărește banii publici, proiectele de infrastructură și deciziile din administrația București-Ilfov.

    După ce a preluat și coordonarea Buletin de București ca redactor-șef, în iunie 2023, fără a renunța la munca de reporter, investigațiile pe care le-a semnat și editat alături de echipă au câștigat, în ani consecutivi (2024–2026), Premiile I, II și III la categoria „Presă locală” a Galei Superscrieri.

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.