Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Diverse

VIDEO Capitala și Nord-Vestul județului Ilfov, poluate intens de un incendiu de vegetație de la o fostă fermă de porci din Periș. Au ars inclusiv materii fecale

VIDEO Capitala și Nord-Vestul județului Ilfov, poluate intens de un incendiu de vegetație de la o fostă fermă de porci din Periș. Au ars inclusiv materii fecale

Zeci de mii de metri pătrați de teren agricol ard și această oră în zona localității Periș din județul Ilfov. Din cauza vântului, fumul a dat peste cap senzorii rețelelor independente de monitorizare a calității aerului din Capitală. “Fumul nu e toxic, chiar dacă miroase foarte urât”, a explicat la Europa FM ministrul Mediului, Costel Alexe.

Într-un comunicat de presă, Garda de Mediu a transmis că „pe teritoriul administrativ al comunei Periş, la limita cu judeţul Dâmboviţa, la nord-nord-vest de Comuna Corbeanca, s-a constatat prezenţa unui incendiu de vegetaţie spontană uscată, care ardea mocnit, cu degajare de fum, fără flacără, pe o suprafaţa de aprox 30.000 mp. […] În vederea limitării extinderii şi lichidării focarelor de incendiu, reprezentanţii legali ai UAT Periş au dispus prezența, la locul incendiului, a doua autospeciale şi a unui excavator”.

Deși autoritățile au anunțat interven’ia la fața locului, imaginile obținute de Buletin de București de la un locuitor din Corbeanca arată însă contrariul. Nu numai că flăcarile nu erau supravegheate la primă oră a dimineții, dar aliniamentul incendiului arată că nu a fost spontan.

Youtube video

„Din datele obţinute de la Primăria Periş, rezultă că pe terenul incendiat se află batalurile fostei ferme de porci, arderea acestor resturi generând mirosul specific şi fumul înecăcios, resimţit de către locuitorii din vecinătate. Din informațiile existente în baza de date a UAT Periş, proprietarul terenului incendiat ar fi o societate aflată în insolvență, însă, viceprimarul localităţii Periş a afirmat că baza de date cu privire la proprietarul acestor terenuri nu a fost actualizată”, a mai transmis Garda de Mediu.

“Au luat foc dejecțiile“

Într-o intervenție telefonică la Europa FM, ministrul Mediului, Costel Alexe, a declarat că „focul a ajuns la fostele bataluri unde au luat foc dejecțiile. Fumul nu e toxic, chiar dacă miroase foarte urât.. Terenul e moale în zonă iar pompierii nu pot intra cu utilaje grele, doar pedestru”.

Costel Alexe a adaugat că „oricum ar fi, așa aer irespirabil n-am simțit niciodată-niciodată în București”.

Acest lucru a fost constatat și de senzorii de monitorizare a calității aerului. Platforma uRAD Monitor a detectat depășiri alarmante ale cantităților de PM 2.5, mai ales pe zona de Nord-Vest a Bucureștiului.

Sezorii PM 2.5 au aratat depășiri de până la 16 ori ale mediei zilnice de 20 micrograme per metru cub de aer. (Sursa: UradMonitor)

Potrivit legii, incendierea neautorizată de vegetație uscată, în scopul curățării terenurilor, fără a lua în calcul impactul negativ asupra mediului – sol, aer, biodiversitate – și disconfortul produs populației din zonă se sancționează cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei, pentru persoane fizice, și de la 25.000 lei la 50.000 lei pentru persoane juridice.

Editor: Oana Despa

Sursa cover și video: Robert Neagu

Autor

  • Cătălin Doscaș

    Reporter și redactor-șef la Buletin de București. Face presă de la 15 ani, când a debutat în media locală din Tecuci, și a parcurs de-a lungul a peste două decenii toate formatele jurnalistice: presă scrisă, radio, online și televiziune. În București, s-a format în redacțiile de știri radio ca reporter de teren, redactor și prezentator (StudentFM, NaționalFM, Radio Total, Smart FM) și a coordonat editorial postul Realitatea FM, înainte de a trece în presa online, ca editor la B365.ro, pe subiecte de administrație a Capitalei.

    Din 2012 a lucrat în televiziune, mai întâi la Realitatea TV, ca reporter pe zona socială, editor de știri și reporter special în cadrul emisiunii de anchete „Reporterii Realității”, iar apoi în secția de Investigații a Digi24, unde a documentat dosare despre devalizarea patrimoniului public în campania „România furată”.

    În 2017 s-a alăturat, ca reporter special, echipei inițiale care a transformat tabloidul Libertatea în cotidian generalist și de investigație.

    Este jurnalist la Buletin de București din 2019, unde urmărește banii publici, proiectele de infrastructură și deciziile din administrația București-Ilfov.

    După ce a preluat și coordonarea Buletin de București ca redactor-șef, în iunie 2023, fără a renunța la munca de reporter, investigațiile pe care le-a semnat și editat alături de echipă au câștigat, în ani consecutivi (2024–2026), Premiile I, II și III la categoria „Presă locală” a Galei Superscrieri.

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.