Este un truism dacă spunem că Robert Negoiță este legendar. Fie că e vorba de mitologia dâmbovițeană, lumea filmelor cu proști ori cea a statului căpușat și capturat, primarul Sectorului 3, cu școala vieții și cu BAC-ul luat pe la 30 de ani, are o mantie invizibilă și o super putere la care majoritatea celor dintre noi nu pot decât să viseze.
Ultima descălecare a procurorilor DNA în biroul lui Robert Negoiță s-a petrecut zilele acestea, pe fondul unor nereguli cu privire la cârciumile răsărite pe malul stâng al Dâmboviței, lângă magazinul Unirea. Acestea au apărut, cumva, în prelungirea restaurantelor de fițe de pe bulevardul Decebal, populate de mondenitățile Capitalei. Da, și aici, ca om de rând, îți trebuie rate ca să bei și să mănânci.
În fine, probabil că procurorilor li s-a amenajat o cameră specială, cu canapea, cafetieră și dozatoare de RedBull, pentru a le face cât mai comode vizitele deja îndesite la primăria din Dristor. Poate chiar și un abonament cu livrare de șaorma, cine știe?
De data asta e vorba despre fapte comise în perioada 2015-2021, perioadă când ar fi fost emise ilegal autorizații de construire în buricul târgului, dar pe spațiul verde din parohia lui Robert Negoiță.
Despre măgăria de acolo a vorbit și arhitectul Teodor Frolu în documentarul “Paradox București”. Mai exact, în 2013, Asociația “Ivan Patzaichin Mila 23” a organizat pentru prima dată în istoria orașului plimbări gratuite cu ambarcațiuni ușoare pe râul Dâmbovița, în preajma Bibliotecii Naționale.
Adică ecoturism pe apă în inima Capitalei care, în timp, ar fi însemnat si un centru care promovează destinații naturale din jurul Bucureștiului. Deși a avut priză la public, proiectul a fost omorât încet dar sigur de, ați ghicit, primăria Sectorului 3. În 2018, Asociația a rămas fără locul de pe malul Dâmboviței, necesar organizării activității din jurul pontonului, pentru că, hei, “poftă bună la cafeluță, bombardieri și dive din plastic, ieși-v-ar combinațiile!”.
“N-au mers lucrurile acolo din cauza unui conflict de viziune. Dacă noi ca asociație am deschis acea zonă pentru public, prin refacerea unui alt tip de profil de mal de râu, primăria Sectorului 3 a avut viziunea pe care o vedem acum și anume de a folosi 100% acea zonă pentru activități HORECA. Noi considerăm că s-ar fi putut găsi o formulă mai echilibrată, încât să lăsăm 70% spațiu verde și 30 la sută pentru funcțiuni”, explica Teodor Frolu anul trecut pe vremea asta.
Probabil că aceste cote s-au respectat în vreun fel, dar în sens pecuniar. 30% o fi rămas la Primărie și restul de 70% a fost împărțit între cele 17 adrese unde s-au mai făcut percheziții în dosarul cu pricina.
Lăsând gluma la o parte, povestea asta cu malul Dâmboviței este doar o mică piesă dintr-un puzzle de-a dreptul înfiorător cu nuanțe de dictatură africană, unde corupția și puterea unei nomenclaturi interlope este legalizată sau funcționează fără să fie deranjată de legile și controalele care se aplică doar muritorilor.
Deunăzi, Buletin de București dezvăluia ca în stațiile de metrou din subteranul Sectorului 3 are loc un fenomen desprins din Evul Mediu în condițiile în care ANAF București, condus de o doamnă aflată pe statele de plată ale lui Robert Negoiță și Daniel Băluță, nu mai are nici măcar bocanci în care să doarmă, darămite cu care să meargă în control inclusiv la S.A.-urile și S.R.L.-urile celor două primării prin care se învârt sute de milioane de euro, bani eminamente publici.
Iar lista poate continua cu declarația de avere a lui Robert Negoiță și datoriile astronomice, pe persoană fizică(!), la ANAF, și cu nenumăratele terenuri din Ilfov și case ori spații comerciale din București și Constanța cumpărate din leafa de primar.
Să mai adaugăm că Robert Negoiță are datorii chiar și la instituția pe care o conduce în cuantum de vreo opt salarii?
Întrebarea care se contorsionează în mințile multora dintre noi, în esență extrem de legitimă și elocventă – “Cum heleșteul mă-sii e posibil așa ceva?” – ar putea avea un răspuns într-o serie de rezultate generate de o căutare pe Google cu câteva cuvinte cheie.
Dar ce mai contează toate aceste lucruri în ecuația afacerilor cu borduri care se desfășoară în lumina zilei, sub balcoanele blocurilor din Sectorul 3, ori niște oameni care mor îngropați de vii pe șantiere ilegale?
Noi cu sila și deznădejdea, ei cu puterea pe banii noștri.
FOTO: Inquam Photos / George Călin
