Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 22 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Tramvaiul de epocă din București este reactivat pe linia 1, timp de cinci săptămâni, pentru un eveniment cultural

153

Un nou eveniment va avea loc, în perioada 23 iulie – 20 august 2022, în București, potrivit unui comunicat de presă al ARCUB. Este vorba de un proiect inițiat de către Asociația „Arta nu Mușcă”, care propune bucureștenilor cinci călătorii cu tramvaiul de epocă, pe linia 1, în fiecare zi de sâmbătă.

„Tramvaiul Bookurești” face parte din proiectele câștigătoare ale Burselor de Idei „București RE:imaginat”. Evenimentul reproduce traseul clasic al tramvaiului de epocă prin intermediul lecturilor de poezie, muzică și povești despre oraș.

„Într-un regim special de weekend, tramvaiul de epocă din baza serviciului de transport public din Capitală este reactivat pe linia 1. Timp de cinci săptămâni, tramvaiul circulă în fiecare zi de sâmbătă, în perioada 23 iulie – 20 august 2022”, potrivit ARCUB. Participanții pot beneficia de o călătorie dus-întors pe ruta Depoul Dudești – Bd. Manta – Depoul Dudești, fără opriri între stații. 

Călătoria durează aproximativ două ore, între intervalul orar 19.00 – 21.00, și include povești susținute de către ghizi istorici precum Anita Stere sau Ioana Popa, dar și conversații cu poeți contemporani, moderate de către Raisa Beicu, Anca Vancu sau Elena Vlădăreanu. Printre poeții contemporani se numără Dan Sociu, Cătălina Stanisav sau Anastasia Gavrilovigici. Momentele muzicale includ muzică din zona jazz, clasică sau interbelică.

Biletele pentru eveniment sunt disponibile pe site-ul ARCUB sau pe bilet.ro și la casa de bilete ARCUB din strada Lipscani 84-90. Prețul unui bilet este 25 de lei, pentru cele cu loc pe scaun și 15 lei pentru cele cu loc în picioare.

„Tramvaiul Bookurești” este o continuare a proiectului „Tramvaiul Poeziei din 2019”, câștigător la gala AFCN pentru inovare.

Mai jos este programul complet pentru toate cele cinci săptămâni:

Depoul Dudeşti – Bd. Banu Manta și retur

Sâmbătă, 23 iulie 2022 | 19:00 – 21:00

Lectură şi discuţie cu poeta Simona Popescu

Recital saxofon de Paolo Profeti

Dialog moderat de Raisa Beicu

Poveştile oraşului traseul liniei 1 – ghid Ioana Popa

Sâmbătă, 30 iulie 2022 | 19:00 – 21:00

Lectură şi discuţie cu poeta Nora Iuga

Recital violoncel de Mihail Grigore

Dialog moderat de Raisa Beicu

Poveştile oraşului traseul liniei 1 – ghid Ioana Popa

Sâmbătă, 6 august 2022 | 19:00 – 21:00

Lectură şi discuţie cu poeta Anastasia Gavrilovici

Recital de muzică interbelică de Corina Sîrghi

Dialog moderat de Elena Vlădăreanu

Poveştile oraşului traseul liniei 1 – ghid Anita Sterea

Sâmbătă, 13 august 2022 | 19:00 – 21:00

Lectură şi discuţie cu poetul Dan Sociu

Recital harpă de Alice Hristodor

Dialog moderat de Anca Vancu

Poveştile oraşului traseul liniei 1 – ghid Anita Sterea

Sâmbătă, 20 august 2022 | 19:00 – 21:00

Lectură şi discuţie cu poeta Cătălina Stanislav

Recital vioară de Mircea Lazăr

Dialog moderat de Anca Vancu

Poveştile oraşului traseul liniei 1 – ghid Anita Sterea

Sursă foto: site-ul ARCUB

pe același subiect

Târg de adopții de căței, în weekend. FOTO: ASPA
ArticoleDiverseȘtiri

ASPA | Târg de adopții de căței, în weekend

Următorul târg de adopții de căței, organizat de ASPA, va avea loc sâmbătă,...

Luna decembrie la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian". Ce spectacole sunt programate. FOTO: Arhiva
ArticoleCulturăȘtiri

Luna decembrie la Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian”. Ce spectacole sunt programate

Luna decembrie la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” cuprinde...

Microbuze electrice de peste 7 milioane de euro, pentru elevii ilfoveni. FOTO: CJ Ilfov
ArticoleBuletin de IlfovȘtiri

ILFOV | Microbuze electrice pentru elevi, de peste 7 milioane de euro

33 de microbuze electrice pentru elevi au ajuns în Ilfov. Acestea vor...