Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

Susține Buletin de București Susține

Știri

Primul pump track din București s-a deschis în cartierul Brâncuși

Primul pump track din București s-a deschis în cartierul Brâncuși

Sâmbătă a fost inaugurată prima pistă de pump track din București, în cartierul Brâncuși. Proiectul aparține Asociației Zi de Bine și include piste cu forme și curbe pentru biciclete, skateboard-uri, role și trotinete.

„Căutăm mereu soluții pentru ca toate grupele de vârstă să poată petrece timp liber de calitate în Sectorul 6.

Împreună cu Asociația #ZideBine si Melania Medeleanu am inaugurat o pistă #pumptrak în cartierul Brâncuși, spre bucuria tinerilor și celor mici.

De fiecare dată când am fost pe str. Valea Largă i-am văzut pe tinerii și copii din cartier cum își imprivizaseră o astfel de pistă din pământ. Când ZideBine a avut această inițiativă am știut exact unde trebuie. 

Acum căutăm soluții pentru a face locuri de petrecere a timpului liber și pentru tinerele fete, pentru adolescente, adaptate nevoilor lor. Dar vorba Melaniei: mai bine sa le întrebăm direct ce fel de spații iși doresc, iar noi le vom proiecta în consecință”, a scris Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6, pe pagina sa de Facebook.

Autor

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.