Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 30 July 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Sector 6 | Consiliul local a aprobat construirea unei creșe noi, cu 124 de locuri

284
FOTO: Arhiva

Consiliul Local Sector 6 a aprobat în ședința de astăzi proiectul unei noi creșe. Construcția creșei „Îngerașii“ va dura 18 luni iar costurile sunt de 11,5 milioane de lei. Creșa va putea primi 124 de copii și va mai acoperi din cererea care, an de an, depășește numărul de locuri. Conform proiectului, creșa va funcționa cu program prelungit, de la 09:00 și până la 17:00.

În viitoarea creșă, la parter vor fi copiii ante-preșcolari cu vârste cuprinse între 1-3 ani, iar la etaj copiii preșcolari cu vârste între 3-4 ani.

De asemenea, cele doua niveluri vor avea căi de acces și evacuare diferite, filtru sanitar, cabinet medical, izolator, spații de așteptare pentru părinți și băi diferite.

Valoarea proiectului este estimată la 11,5 milioane de lei, adică o valoare medie de aproximativ 686.03 euro/mp.

Momentan, în Sectorul 6 sunt 980 de locuri la creșele de stat. Înscrierile pentru anul școlar 2022-2023 au început pe 6 iunie, iar astăzi este ultima zi de înscriere. Rezultatele admiterilor vor fi anunțate pe 1 iulie.

Autor

  • Florin Râșteiu

    Jurnalist de investigație. Lucrează de aproape 6 ani la Buletin de București, unde a publicat articole care scot la suprafață corupția din Capitală. Analizează baze de date zilnic și scoate povești din exceluri pline de cifre. Pune reflectorul pe adevăr cu fiecare ocazie. A câștigat premiul I la categoria Presă Locală în 2025 și locul al II-lea la aceeași categorie în 2024 în cadrul Premiilor Superscrieri pentru jurnalism independent.

scris de

Florin Râșteiu

Jurnalist de investigație. Lucrează de aproape 6 ani la Buletin de București, unde a publicat articole care scot la suprafață corupția din Capitală. Analizează baze de date zilnic și scoate povești din exceluri pline de cifre. Pune reflectorul pe adevăr cu fiecare ocazie. A câștigat premiul I la categoria Presă Locală în 2025 și locul al II-lea la aceeași categorie în 2024 în cadrul Premiilor Superscrieri pentru jurnalism independent.

pe același subiect

Firmele din Sectorul 1 vor solicita acordurile de funcționare exclusiv online. Ce taxe și tarife se aplică | FOTO: Inquam Photos /Octav Ganea
ArticolePrimărieȘtiri

Firmele din Sectorul 1 vor solicita acordurile de funcționare exclusiv online. Ce taxe și tarife se aplică

Firmele din Sectorul 1 vor solicita acordurile de funcționare exclusiv online, începând...

CNAIR sensul giratoriu Bâcu
ArticoleȘtiriTransport

CNAIR a avizat studiul de fezabilitate pentru sensul giratoriu care va lega A0 de DJ601A

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a avizat, în cadrul...

Plimbări cu caiacul la Debarcaderul Timpuri Noi. Sesiunile sunt gratuite. FOTO: Nod Makerspace/ Facebook
ArticoleȘtiri

Plimbări cu caiacul la Debarcaderul Timpuri Noi. Sesiunile sunt gratuite

Bucureștenii care rămân în weekend în Capitală, au o alternativă de petrecere...