Primarul din Ștefăneștii de Jos, Ștefan Ionel Robert, a fost trimis în judecată împreună cu alte șapte persoane, în dosarul în care este acuzat de viol în formă continuată, precum și agresiune asupra unor martori. În același dosar este inculpat și fiul primarului, pentru deținere și consum de droguri.
Cei opt sunt acuzați de procurorii DIICOT de săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori, viol, loviri și alte violențe, influențarea declarațiilor și deținere de droguri de risc pentru consum propriu.
Procurorii spun că la sfârșitul anului 2017, profitând de starea de vădită vulnerabilitate generată de vârsta fragedă și lipsa educației, prin crearea aparenței unei relații sentimentale (metoda „Loverboy”), unul dintre inculpați a recrutat în vederea exploatării sexuale o persoană vătămată (la acel moment în vârstă de 12 ani). Acesta a întreținut relații sexuale cu persoana vătămată și, ulterior, a amenințat-o cu divulgarea celor întâmplate părinților acesteia. De asemenea, inculpatul a exercitat acte de violență asupra persoanei vătămate, pentru a o determina să facă tot ceea îi solicita (de exemplu, să se întâlnească cu inculpatul doar la solicitarea lui, să nu declare organelor de poliție adevărul după ce a rămas însărcinată, să-și mintă părinții cu privire la relația lor). În plus, persoana vătămată a fost constrânsă de către acesta, prin utilizarea de amenințări și acte de violență, să întrețină relații sexuale cu alți doi inculpați.
În cursul lunii iunie 2018, după ce persoana vătămată a fost înregistrată audio-video în timp ce recunoștea că și-a început viața sexuală, un alt inculpat a recrutat aceeași persoană vătămată (în vârstă de 13 ani) în vederea exploatării sexuale. În acest scop, aceasta a fost atrasă în locuința folosită de inculpat sub diferite pretexte (desfășurarea unor activități de menaj contracost, organizarea unei petreceri sau vânzarea de obiecte vestimentare). Prin amenințări cu divulgarea către părinți a conținutul înregistrărilor audio-video și prin întrebuințarea de violențe, inculpatul a constrâns persoana vătămată să întrețină relații sexuale cu alți doi inculpați.
În vederea îngreunării anchetei penale și împiedicării tragerii la răspundere penala a autorilor, suspecții au întreprins demersuri constând în influențarea declarațiilor persoanei vătămate în fața organelor judiciare prin oferirea de foloase patrimoniale și exercitarea de amenințări asupra familiei minorei, pentru ca persoana vătămată să dea declarații mincinoase cu privire la identitatea adevăraților autori ai infracțiunii de viol.
De asemenea, doi dintre suspecți au exercitat în mod repetat acte de violență asupra martorului denunțător (ce au necesitat 3-4 zile, respectiv 11-12 zile de îngrijiri medicale) în scopul împiedicării sesizării organelor judiciare, pentru ca acesta să nu dea declarații și să nu prezinte probe în cauza penală.
În cauză s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a unui inculpat cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, reținându-se că în urma percheziției domiciliare din data de 11.02.2022, în camera folosită de acesta, a fost descoperită cantitatea de 7,25 grame de canabis, substanță deținută de acesta pentru consum propriu”, au precizat oficialii DIICOT în cursul zilei de joi.
Ștefan Ionel Robert a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în luna februarie a acestui an.