Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea a anunțat, într-o conferință de presă, că va supune la vot în Consiliul General al Capitalei renunțarea la celebra taxă Oxigen. Totul după un „referendum” pe Facebook, în urma căruia edilul a concluzionat că „la noi nu se poate”.
Motivația primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, a fost construită pe declarațiile din spațiul public ale ministrului Mediului, Costel Alexe și a unor consilieri generali ai USR, de la începutul anului, cu privire la gradul ridicat de poluare din București măsurat de rețelele independente de monitorizare a calității aerului.
„Niste iresposabili au făcut declarații politice împotriva unor măsuri care s-au luat în întreaga Europă și au creat acel sentiment că e bine așa. Acele declarații alarmiste nu au făcut decât să crească vâzările cu peste 75% pentru aparate de purificare a aerului. Bravo lor, bravo acelor oameni de afaceri care au și iesit cu declarații publice. Îi felicit pentru că eu încurajez mediul privat. Aceste aparate nu îi vor ajuta însă să locuiască pe copiii noștri într-un oraș curat și civilizat”, a punctat Gabriela Firea.
“Taxă” pentru autoturisme noi
Primarul general a mai vorbit și despre efectele pe care ar fi trebuit să le fi avut anunțul său cu privire la introducerea taxei pentru mașinile poluante.
„Eu mă așteptam la o reacție firească pe care unii cetățenii au avut-o. Aceea de a renunta la acel autoturism. De a descuraja circulația cu autobuzele poluatoare, pe care noi le-am schimbat, și ei să renunțe la maținile care poluează despre care eu credeam că vor încerca cel puțin să le înlocuiască. Eu nu mă așteptam să colectam mari sume, în sensul ca cetațenii să se conformeze și să plătească vignieta. […] Răspunsul trebuia sa fie cel pe care l-au dat mulți bucuresteni care au renunțat la autoturismul poluant și au achiziționat un autoturism nou, nepoluant sau au decis sa folosească mijloacele de transport în comun. ”, a mai spus primarul.
Cât privește motivele pentru care a decis să renunțe la Taxa Oxigen, Gabriela Firea a subliniat că bucureștenii își doresc să folosească mașinile personale și că populația nu este pregătită încă pentru o astfel de măsură. Mai mult, aceasta a acuzat că există autobuze care circulă prin centrul Bucureștiului goale.
„Sunt 370.000 de persoane plus familiile lor care nu își doresc restricții în trafic, nu-și doresc vignieta ecologică. Ce pot eu să fac? Ma doare sufletul când văd patru autobuze Euro 6 care merg goale prin centrul Bucureștiului. Nu este normal așa ceva. Acum cele mai multe autobuze sunt cum trebuie, occidentale și umblă goale. Suportăm consecințele dacă toată lumea vrea mașină. Eu trebuie să respect ce vor toți pentru că sunt primar pentru toți și să respect ce vor toți. Dacă cei mai mulți vor omul și mașina și multe, multe, multe poluatoare … eu nu am cum să lupt singură. Nu a venit nimeni în apărarea mea. Acelel ong-uri au alte simpatii politice. Că d-aia nu ne facem bine, că trecem totul prin filtru politic”, a continuat aceasta.
Restricționarea traficului crează o “mare dezbatere”
Întrebata despre eventuale restriciții de circulație impuse după model european, în cazul în care limitele de poluare ar fi depășite, primarul a susținut ca s-ar fi creat o confuzie foarte mare. Asta cu toate că astfel de măsuri vizează toate tipurile de autorisme, cu excepția mijloacelor de transport în comun, mașinilor utilitare, taxiurilor licențiate și vehiculelor pe două roți.
Iar blocarea arterelor de către poliție are loc doar în momentele în care stațiile de măsurare a calitații aerului din zonele respective arată depășiri mare ale normelor privind poluarea.
„Populația nu este pregatită pentru măsuri personalizate. Ar fi creat o confuzie foarte mare. Restricția în zona ZACA era valabilă pentru non-euro, Euro 1 si Euro 2 iar proprietarii acestor autoturisme trebuiau să plătească vignieta ecologica în restul teritoriului capitalei, în afară faptului că aveau restricție în centru. De asemenea, proprietarii de autoturisme Euro 3 trebuiau să aibă vignieta peste tot. Dacă veneam astăzi și anunțam că scoatem vignieta ecologică și rămân doar restricțiile se crea o mare confuzie și din nou o mare dezbatere.
Este clar că populația nu este pregatită în acest moment să accepte astfel de măsuri pe care le consideră prea personalizate. Despre poluare vorbește toată lumea, își dă toata lumea cu părerea, toata lumea știe, toata lumea cunoaște”, a concluzionat primarul general Gabriela Firea.
Mai mult, edilul are și o explicație pentru valorile ridicate de poluare din Capitală generate de trafic.
„Cei mai mulți sunt cei care preferă să circule cu autoturismul personal, chiar dacă poluează, și au cumpărat o mașină cu 400-500 de euro dintr-un cimitir de mașini din Europa, de prin Germania, Austria, din Franța. Ei s-au bucurat ca au scăpat de rable, ni le-au dat nouă. Din păcate exista această percepție: de ce să-mi cumpăr un autoturism nou, românesc Euro 6 și să mă fac de rușine în cartier că mă vede lumea că merg cu Dacia, cu Dusterul. Mai bine merg cu un BMW de 30-40 de ani, ca să arăt că am BMW. Cum luptam cu această problemă? Spuneți-mi dumneavoastră cum poate să rezolve această problemă un primar, prin ce instrumente?“, a intrebat retoric Gabriela Firea.
În octombrie 2019, consilierii generali ai Bucureștiului au aprobat instituirea, din ianuarie 2020, a unei Zone de Acțiune pentru Calitatea Aerului. Primele amenzi – între 1500 și 2000 de lei – ar fi urmat să fie aplicate de la 1 martie, de către polițiști locali sau împuterniciți ai primăriei.
Editor: Oana Despa
Poți contribui la campaniile de informare și jurnalismul independent pe care îl facem printr-o donație recurentă către Asociația Funky Citizens.