Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 20 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Educație

Elevii din Sectorul 6 își primesc bursele pentru semestrul I abia din această săptămână

141
copper-colored coins on in person's hands

Consilierii locali din Sectorul 6 au aprobat bursele elevilor, cu mai puțin de o lună înainte de finalizarea semestrului I. Proiectul care acordă burse pentru 15.102 dintre elevii Sectorului 6 a fost aprobat cu unanimitate, în ședința CL de astăzi. Structurile care reprezintă elevii și părinții din București critică faptul că bursele sunt acordate la final de semestru, deși legea spune că elevii trebuie să le primească lunar. Alexandru Gâdiuță, viceprimarul Sectorului 6, responsabil de educație, susține că bursele vor ajunge în conturile elevilor în această săptămână și la începutul anului viitor. Viceprimarul spune și că întârzierile sunt din cauză că primăria nu a primit mai repede situația din școli de la Inspectoratul Școlar. 

În Sectorul 6 nu există burse de performanță și nici burse de merit pentru elevii care au obținut primele trei locuri la olimpiadele județene sau a concursurile organizate de Ministerul Educației. Astfel, Primăria condusă de Ciprian Ciucu acordă doar cinci tipuri de bursă, după cum urmează:

Burse de merit

12.658 burse de merit, bursă în cuantum de 100 lei/lună/elev/pe perioada cursurilor școlare, inclusiv pe timpul susținerii examenului de bacalaureat, examenului de certificare a calificării profesionale și pe perioada pregătirii practice;

Pentru primii 15% din elevi în ordinea descrescătoare a mediilor pe fiecare nivel de clasă din fiecare unitate de învățământ preuniversitar de stat din Sectorul 6, bursa de merit prevăzută la Art. 1, alin. (1) se majorează cu 400 lei, cuantumul total lunar/elev ajungând la 500 lei.

Burse de studiu

120 burse de studiu în cuantum de maxim 100 lei/lună/elev/pe perioada cursurilor școlare, inclusiv pe timpul susținerii examenului de bacalaureat, examenului de certificare a calificării profesionale și pe perioada pregătirii practice.

Burse sociale

2.028 burse de ajutor social în cuantum de 260 lei/lună/elev/pe toată perioada anului școlar.

274 burse de ajutor social în cuantum de 348 lei/lună/elev pe perioada cursurilor școlare, inclusiv pe timpul susținerii examenului de bacalaureat, examenului de certificare a calificării profesionale și pe perioada pregătirii practice în conformitate.

22 burse de ajutor social ocazional în cuantum de 260 lei/an/elev.

Criticile elevilor și părinților

Consiliul Elevilor din București critică faptul că bursele elevilor din Sectorul 6 sunt acordate abia la final de semestru, deși legea prevede că bursele sunt acordate lunar elevilor, nu o singură dată pe semestru.

Mai mult, elevii au îndoieli și legate de modul în care bursa de merit se acordă elevilor, adică faptul că primii 15% elevi din clasă în ordinea descrescătoare a mediilor primesc 500 de lei, în timp ce ceilalți doar 100 de lei, suma minimă venită de la Guvern.

Consiliul Municipal al Elevilor București solicită administrației sectorului 6, dar și celorlalte sectoare în situații asemănătoare, prioritizarea educației! Este necesar ca bursele, un element important pentru elevi, să fie acordate la timp, lunar, astfel încât acestea să corespundă necesităților elevilor atunci când aceștia au nevoie, nu doar la sfârșitul semestrului. De asemenea, privim în continuare cu scepticism modalitatea unică de acordare a burselor de merit. Sperăm că vom observa în viitor un simț mai mare de responsabilitate față de subiectul burselor.

A declarat Andreea, primvicepreședinte CMEB, pentru Buletin de București

Federația Națională a Asociațiilor de Părinți din București critică faptul că pentru o parte din bursele de merit, Primăria Sectorului 6 acordă doar 100 de lei, practic cuantumul minim primit de fiecare primărie de la Guvern. 

Este în regulă proiectul. Poate numai la minimul acela de 100 lei stabilit prin HG, de Guvern, de care s-au legat cam toate consiliile locale, lăsând acest minim și ca bursă, în condițiile în care CL-urile din București nu pot spune că nu au venituri.

A declarat Eugen Ilea, președintele FNAP-IP București, pentru Buletin de București

Explicațiile primăriei: datele despre situația școlară nu ajung la timp

Primăria Sectorului 6 susține că aceste întârzieri sunt din cauză că nu primesc la timp date centralizate despre situația școlară din sector. Aceste centralizatoare sunt trimise de Inspectoratul Școlar sau de unitățile de învățământ, susține Alexandru Gâdiuță. Mai mult, viceprimarul sectorului 6 asigură că bursele vor ajunge în conturile elevilor săptămâna aceasta și la începutul lunii ianuarie. 

Săptămâna aceasta și la începutul anului viitor vor ajunge banii în conturile elevilor. În general proiectele legate de cuantumul și numărul burselor se aprobă pe parcursul semestrelor și nu la începutul lor. Pentru a aproba aceste proiecte e nevoie de o serie de date centralizatoare (privind situațiile școlare, număr de elevi, etc) pe care le primim de la nivelul inspectoratului școlar și al unităților, aferente semestrelor anterioare.

A declarat Alexandru Gâdiuță, viceprimar Sector 6, pentru Buletin de București

Viceprimarul Sectorului 6 spune și că în acest an s-a încercat ca bursele să fie uniformizate la nivelul Capitalei pentru a evita discrepanțele dintre sectoare. Discuțiile despre această inițiativă sunt încă în desfășurare și cel mai probabil vor fi concretizate abia anul viitor. 

De menţionat de asemenea, că în acest an s-a încercat la nivelul Primăriei Capitalei o uniformizare a nivelului burselor plătite de către sectoare. Discuţiile dintre sectoare și Primăria Capitalei nu sunt încheiate, dar dacă se va reuşi acest lucru, se va reuși abia de anul viitor.

A adăugat Alexandru Gâdiuță

Situația burselor acordate abia la final de semestru elevilor nu are loc pentru prima dată în Sectorul 6. În semestrul al doilea din anul trecut școlar bursele au fost acordate tot la final de semestru. 

Mai mult, în iulie, metodologia de acordare a burselor propusă de Ciprian Ciucu a fost criticată atât de părinți, cât și de elevi pentru că nu respecta ordinul de ministru care reglementează cum sunt acordate bursele la nivel național. După aceste critici, metodologia a fost schimbată.

Bursele de merit, faza pe București

În Sectorul 4 valoarea burselor de merit este doar cea stabilită de guvern, adică 100 de lei/per elev, în celelalte sectoare ale Bucureștiului lucrurile stau altfel. Bursele de merit din Sectorul 2 sunt între 100 și 600 de lei pe lună, în funcție de mediile obținute de elevi.

Bursele de merit din Sectorul 5 se ridică la valoarea de 500 de lei pe lună, iar în Sectorul 1 acestea sunt între 100 și 250 de lei, în funcție de rezultatele obținute la școală și la concursuri. În Sectorul 3, bursele de merit sunt între 100 și 140 de lei pe lună, în funcție de mediile obținute.

CITEȘTE ȘI:

Sursă Foto: Facebook/Primăria Sectorului 6

scris de

Florin Râșteiu

Jurnalist de investigație. Lucrează de peste 4 ani la Buletin de București, unde a publicat articole care scot la suprafață corupția din Capitală. Analizează baze de date zilnic și scoate povești din exceluri pline de cifre. Pune reflectorul pe adevăr cu fiecare ocazie.

pe același subiect

Şcoala Neagoe Basarab, demolată și reconstruită. Foto: FB/PS3
ArticoleEducațiePrimărieȘtiri

Sector 3 | Școala Neagoe Basarab, demolată și reconstruită. Care este stadiul lucrărilor

Primăria Sectorului 3 a publicat imagini cu șantierul de la Școala Neagoe...

Noaptea albă a alegerilor americane. Foto FJSC
ArticoleEducațieȘtiri

„Noaptea albă a alegerilor americane”, la Facultatea de Jurnalism

Aproape 120 de studenți și absolvenți ai Facultății de Jurnalism și Științele...

Mâna robotică identică cu cea umană, prezentată de elevii Colegiului Național „Sfântul Sava” din București. Foto Alexandru Stan
ArticoleEducațieMain

Mâna robotică identică cu cea umană, prezentată de elevii Colegiului Național „Sfântul Sava” din București

Elevii Colegiului Național „Sfântul Sava” din București au venit la ROBOFEST 2024...