Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Saturday , 20 April 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Primărie Scandal pe bursele de merit din Sectorul 4. Elevii, ținuți în holul primăriei în timpul ședinței de consiliu
PrimărieȘtiri

Scandal pe bursele de merit din Sectorul 4. Elevii, ținuți în holul primăriei în timpul ședinței de consiliu

84

Proiectul de hotărâre prin care bursele de merit ale școlarilor din Sectorul 4 vor fi în cuantum de 100 de lei/bursă/lună, indiferent de medie, aduce nemulțumiri în rândul elevilor și consilierilor locali ai opoziției. Mai mult, reprezentanții Asociației Elevilor din București și Ilfov (AEBI) au fost ținuți în holul primăriei și nu au fost primiți la ședința de consiliu local pentru a-și susține punctul de vedere.

 „Se aprobă un număr total de 13.620 de burse aferente semestrului I pentru elevii din unitățile de învățământ de stat din Sectorul 4 al municipiului București, pentru anul 2021-2022 în cuantum de 100 lei/bursă”, se precizează în proiectul de hotărâre, care a trecut cu 16 voturi „pentru” și 9 „împotrivă”.

Totuși, amendamentul prin care consilierii USR cereau majorarea acestora a fost respins cu 2 voturi împotrivă (PSD), 15 abțineri (PSD, PMP, PNL) și 9 voturi „pentru”.

„La rectificarea bugetară din luna septembrie, colega noastră (Cristina Bălan – n.r.) a depus un amendament pentru redirecționarea a 10 milioane de lei către capitolul bugetar Invățământ pentru suplimentarea burselor. A fost respins. Pe 25.11.2021 a avut loc o noua rectificare bugetară, unde au diminuat capitolul financiar Invățământ cu 45  de milioane de lei”, a declarat, pentru Buletin de București, consilierul local USR Mircea Olaru.

Cristina Bălan susține că, astăzi, ședința de consiliu a fost convocată online tocmai pentru ca elevii să nu participe la dezbaterea pe acest proiect.

„Am intrat online la ședința de astăzi din holul primăriei. Primarul Sectorului 4 ne-a ținut doar pe mine și pe cei trei elevi la intrare, în frig. Toți ceilalți consilieri prezenți au mers în sala de ședințe, doar noi nu am fost lăsați să intrăm. Așa sunt tratați elevii din Sectorul 4”, susține consilierul local.

Cristina Bălan mai precizează că Primăria este restantă la achitarea burselor de merite aferente lunilor aprilie-iunie 2020.

În replica, liderul consilierilor PSD de la Sectorul 4, Cosmin Barbalau, a declarat că amendamentul USR a fost respins din cauză că primăria nu are bani pentru a susține o asemenea majorare.

„Când dânsa (Cristina Bălan – n.r.) a făcut amendamentul, nu a spus care va fi sursa de finanțare. Primăria nu are bani pentru majorarea burselor, pentru că guvernul PNL-USR ne-a pus pe noi să cheltuim din bani pentru pandemie”, susține Cosmin Barbalau.

Cât despre faptul că elevii nu au fost primiți în sala de ședința, acesta a precizat că „nu a fost înștiințat” de prezența lor.

Doamna Bălan nu mi-a spus că e cu cineva, că o învățam eu să facă cererea prin care aceștia să poată participa la ședință. Dacă i-aș fi lăsat, aș crea un precedent, aș încălca regulamentul și astfel ar veni cine vrea peste noi. Oricum, nu aveau cum să participe la ședință, deoarece nu s-au respectat pașii din regulament”, a mai declarat, pentru Buletin de București, Cosmin Barbalau.

În timp ce în Sectorul 4 valoarea burselor de merit este doar cea stabilită de guvern, adică 100 de lei/per elev, în celelalte sectoare ale Bucureștiului lucrurile stau altfel.

Spre exemplu, bursele de merit din Sectorul 2 sunt între 100 și 600 de lei pe lună, în funcție de mediile obținute de elevi.

Bursele de merit din Sectorul 5 se ridică la valoarea de 500 de lei pe lună, iar în Sectorul 1 acestea sunt între 100 și 250 de lei, în funcție de rezultatele obținute la școală și la concursuri.

În Sectorul 3, bursele de merit sunt între 100 și 140 de lei pe lună, în funcție de mediile obținute.