Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Monday , 25 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

DNA: Ion Rădoi, două fapte de șantaj și folosirea influenței de lider de sindicat “în formă continuată”. Venituri ilicite de 2 milioane de euro, în urma exploatării spațiilor comerciale de la metrou

125

Liderul Unitatea – Sindicatul Liber Metrou (USLM) dar și administratorul unei societăți comerciale au fost puși sub control judiciar la capătul mai multor ore de audieri. Ambii sunt acuzați de “folosire a influenței sau autorității de către o persoană ce deține o funcție de conducere într-un sindicat, în formă continuată”, în timp ce Ion Rădoi a fost acuzat și de două fapte de șantaj. Mai mult, procurorii au constatat că doar în ultimii doi ani, firma sindicatului ar fi încasat ilegal, din chirii, peste două milioane de euro.

Potrivit Direcției Naționale Anticorupție, acuzațiile vizează modul în care liderul de sindicat a intenționat să păstreze controlul asupra spațiilor comerciale din subteran.

Mai exact, cum au fost acestea exploatate și administrate în perioada septembrie 2018 – iulie 2021, după expirarea asocierii în participațiune dintre firma sindicatului și Metrorex, și cum au fost încasate venituri ilegale din chirii, de peste două milioane de euro, doar în acest interval.

În acest context, în perioada septembrie 2018 – iulie 2021, inculpatul Rădoi Ion, în calitățile menționate mai sus, beneficiind de ajutorul celuilalt inculpat, s-ar fi folosit de influența și autoritatea funcției sale de conducere în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul (SC Sindomet Servcom SRL și comercianți din spațiile de la Metrou) de bani sau foloase necuvenite rezultate din exploatarea spațiilor comerciale ce funcționau ilegal din luna septembrie 2018”, se arată în comunicatul DNA.

Ion Rădoi a fost așteptat la ieșirea de la DNA de mai multe persoane care i-au impiedicat pe reprezentanții mass-media să-i adreseze întrebări. (FOTO: Inquam Photos/ Ilona Andrei)

Pe lângă Ion Rădoi a fost pusă sub acuzare și Claudia Minea, administrator al mai multor societății comerciale care beneficiază de spațiile din subteran, au explicat sursele Buletin de București. Despre aceasta, presa centrală a scris că ar fi iubita liderului de sindicat.

Procurorii DNA susțin că, de când a expirat înțelegerea cu Metrorex, Ion Rădoi ar fi căutat persoane cu funcții de decizie la nivel politic, guvernamental și local, pentru a interveni pe lângă ministrul Transporturilor și pe lângă directorul general al Metrorex ca să renunțe la acțiunile de desființare a spațiilor comerciale dar și pentru a le bloca în cele din urmă.

Mai mult, ar fi determinat pe ceilalți lideri de sindicat să mobilizeze salariați Metrorex aflați la serviciu să participe la acțiunile de împiedicare a demolării spațiilor comerciale.

Legat de protestul din 25/26 martie 2021, despre care Ion Rădoi a susținut public în repetate rânduri că a fost spontan și că el s-ar fi aflat în concediu la momentul respectiv, procurorii DNA au concluzionat că pe lângă faptul că a organizat și demarat întreaga operațiune, el ar fi cooptat la protestul suprateran de la metrou și comercianții, beneficiari ai spațiilor controlate de firma sindicatului, aflați sub coordonarea Claudiei Minea.

Cei doi au fost puși sub control judiciar pentru 60 de zile și, în plus, lui Ion Rădoi i s-a interzis să desfășoare activitatea de președinte de lider de sindicat al USLM în tot acest timp.

FOTO: Inquam Photos/Ilona Andrei

CITEȘTE ȘI

Perchezițiile DNA de la sindicatul lui Rădoi, extinse la primăriile lui Piedone și Negoiță

Sindicatul Metrorex cedează 4% din încasările pentru spațiile comerciale din subteran către companie. Modificarea propusă scade veniturile la 60% pentru organizație

EXCLUSIV | Contractele pentru spațiile comerciale și plățile către firma sindicatului de la Metrorex, verificate de Ministerul Transporturilor. Mai sunt vizate orele suplimentare și contractele de muncă

EDITORIAL | Secretul puterii lui Ion Rădoi

Sindicalistul Ion Rădoi, salariu mai mare decât al președintelui Klaus Iohannis

Drulă, șah la Rădoi de 600 de mii de euro pe an. Metrorex interzice contabililor să gestioneze cotizațiile pentru sindicat

EXCLUSIV | Paradisul salarial de la Metrorex: al 13-lea salariu, prime de Crăciun, 8 Martie, Paști, 1 Iunie, Ziua Lucrătorului la Metrou și sporuri de până la 40%. Plus alte beneficii pentru sindicaliști

Conducerea Metrorex se solidarizează cu sindicatul împotriva ministrului Transporturilor: “În mod normal, acest tip de comunicare nu ar trebui să fie uzual”

Cum l-a păcălit Drulă pe Rădoi: Sindicaliștii au recunoscut în scris că vineri nu a fost un protest spontan

Ion Rădoi anunță “o criză a foamei” în România și că are o adresă “de 200 de mii de semnături din partea Canadei, din partea Americii”

Sindicatul Metrorex solicită sprijinul Ministerului Transporturilor pentru dotarea salariaților cu echipamente de protecție. Angajat: “Plătim cotizație lunar, iar sindicatul nu a avut nicio inițiativă să ne protejeze”

scris de

Cătălin Doscaș

Lucrează în mass-media de la vârsta de 15 ani când a publicat primele articole în presa locală din Tecuci. Ulterior, a lucrat în redacţii de radio ca reporter, redactor şi prezentator (StudentFM, NaţionalFM, Radio Total, Smart FM) unde a acoperit domeniille politic, economic, social şi externe. Ulterior a fost editor-coordonator al postului Realitatea FM. Experienţa în jurnalismul on-line a dobândit-o la portalul B365.ro unde a fost editor. În 2012 s-a angajat în televiziune. La RealitateaTV a fost, pe rând, reporter la secţia Social, reporter special la emisiunea de reportaje şi anchete „Reporterii Realităţii” dar şi editor al jurnalelor de ştiri. Ulterior a făcut parte din secţia de Investigaţii de la Digi24 şi a lucrat la campania „România furată”. A revenit în presa scrisă în 2017 ca reporter special în cadrul unui proiect de repoziționare a tabloidului Libertatea în cotidian generalist. În prezent, are 37 de ani şi este reporter și redactor-șef Buletin de București.

pe același subiect

Captura ZileiȘtiri

„Contemplare”

FOTO: Cosmin Pojoranu

Cozi la secţiile de votare din Regie, după închiderea urnelor. Foto: Andreea Tudor
ArticoleEvenimentPoliticȘtiri

Cozi la secţiile de votare din Regie, după închiderea urnelor. Studentă: „Vrem schimbare”

Zeci de studenţi din Regie stăteau la coadă, după închiderea urnelor, la...

Nereguli la referendumul din Capitală. Foto: INQUAM_Photos_Casian_Mitu
ArticoleEvenimentPoliticȘtiri

Funky Citizens | Nereguli la referendumul din Capitală: au votat persoane care nu aveau voie

Mai multe persoane acreditate de Asociația Funky Citizens să observe votul de...

Rețele Electrice Muntenia întrerupe curentul electric în București, Ilfov și Giurgiu. Care sunt zonele afectate. FOTO: reteleelectrice.ro
ArticoleDiverseȘtiri

Rețele Electrice Muntenia întrerupe curentul electric în zone din București, Ilfov și Giurgiu. Care sunt zonele afectate

Rețele Electrice Muntenia întrerupe curentul electric în perioada 25 noiembrie – 1 decembrie,...