Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Monday , 29 April 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Covid-19 F. Cîțu: De la 1 iunie, fără mască la plajă, restaurante la capacitate maximă și evenimente private pentru românii vaccinați. Decizia se ia mâine
Covid-19Știri

F. Cîțu: De la 1 iunie, fără mască la plajă, restaurante la capacitate maximă și evenimente private pentru românii vaccinați. Decizia se ia mâine

43

Primul ministru, Florin Cîțu a anunțat, astăzi, într-o conferință de presă, la Constanța, ce propuneri are pentru relaxarea restricțiilor, o parte dintre ele venind chiar de la reprezentanții HORECA. Relaxarea se va face în 2 etape, de la 1 iunie și de la 1 august. Mâine, comitetul interministerial care se ocupă cu revenirea la o viață normală va analiza propunerile și va decide care dintre acestea vor fi aprobate.

Acest sezon estival e foarte important

Premierul României a fost astăzi, în vizită la Constanța, pentru a se asigura că sezonul estival de anul acesta va începe așa cum trebuie.

După un an de zile de pandemie, vreau să arătăm că putem să redeschidem în această vară sezonul estival și în siguranță. După discuția pe care am avut-o, astăzi, cu reprezentanții industriei, am înceredere că așa va fi. Au venit cu soluții utile și foarte interesante, și avem susținerea industriei pentru campania de vaccinare. Am înțeles cu toții că pentru a avea un sezon de succes în această vară în România, pe litoral, trebuie să lucrăm împreună, a declarat premierul Florin Cîțu.

Fără mască pe plajă începând de la 1 iunie

Premierul Florin Cîțu a vorbit despre măsurile pe care le va propune comitetului interministerial, care le va analiza și apoi aproba sau nu. Cîțu anunță însă ca sigură renunțarea la mască, pe plajă, de la 1 iunie.

Cred că pentru 1 iunie putem vorbi deja de eliminarea purtatului măştii pe plajă. (…) Am venit, bineînţeles, cu o condiţie, o distanţare pe plajă între şezlonguri, cu care industria este de acord, a declarat primul ministru.

Locație sigură, noi ne-am vaccinat

Măsurile care ar putea fi aplicate de la 1 iunie prevăd redeschiderea restaurantelor și a hotelurilor la capacitate maximă, dar doar pentru persoane vaccinate. Locație sigură, noi ne-am vaccinat ar putea să scrie la intrarea în restaurantele în care tot personalul e vaccinat.

De asemenea, în cazul în care și clienții sunt vaccinați, restaurantele pot funcționa la capacitate maximă, chiar și pentru evenimente private. Premierul susține că se vor găsi soluții pentru a putea verifica, într-o platforma digitală, dacă o persoană e vaccinată sau nu.

Din partea industriei am primit propuneri şi soluţii foarte bune, pe care le vom pune mâine în discuţie în comitetul interministerial şi promisiunea mea este că vom avea aceste soluţii la timp, aprobate, ca să putem să începem de la 1 iunie o primă etapă de relaxare şi a doua etapă la 1 august. Toată lumea a înţeles că nu putem să redeschidem total de la 1 iunie, a mai declarat premierul.

pe același subiect

blue bmw car in a dark room
ArticoleȘtiri

Operațiunea „BLOCADA”, în Centrul Capitalei: 1.700 de persoane legitimate și aproximativ 700 de controale corporale

Polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Sectoarele...

medium-coated brown dog during daytime
ArticoleȘtiri

CGMB | Program pentru sterilizarea și microciparea gratuită a 10.000 de câini cu deținător

Un proiect de hotărâre ce prevede continuarea programului de microcipare și sterilizare...