Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Știri, Transport

Rable cu tobe sparte și „jante cu distanțiere ce afectează prinderea sigură a roții”, lăsate fără plăcuțe în București

Rable cu tobe sparte și „jante cu distanțiere ce afectează prinderea sigură a roții”, lăsate fără plăcuțe în București
FOTO: Pexels

Mai multe rable cu tobe sparte și „jante cu distanțiere ce afectează prinderea sigură a roții pe butuc” au fost lăsate fără plăcuțele cu numerele de înmatriculare în București, potrivit Brigăzii Rutiere. Controalele au făcut parte dintr-o acțiune mai amplă, desfășurată pe parcursul întregului weekend.

„În perioada 06-08 noiembrie a.c., polițiștii Brigăzii Rutiere, în colaborare cu inspectori din cadrul Registrului Auto Român, au desfășurat activități de control în trafic în scopul creșterii gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice din Capitală”, au transmis reprezentanții polițiștilor.

În cadrul controalelor, polițiștii din Capitală au urmărit și verificarea șoferilor care adoptă un comportament agresiv la volan. Controalele tehnice au urmărit verificarea sistemului de reducere a zgomotului, a luminilor, dar și a foliilor aplicate pe geamuri.

În urma acestora, agenții rutieri au aplicat 100 de amenzi, în cuantum de 61.700 de lei, după cum urmează:

  • 16 pentru modificări la sistemul de evacuare a noxelor;
  • 7 pentru alte modificări neomologate;
  • 70 pentru alte deficiențe tehnice;
  • 7 pentru alte sancțiuni prevăzute de legislația rutieră;

Tot în această perioadă au fost reținute și 40 de certificate de înmatriculare (taloane auto), dar și 13 seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare. Măsurile au fost dispuse în urma deficiențelor tehnice constatate de inspectorii de la Registrul Auto Român.

Polițiștii au anunțat că astfel de acțiuni, care au ca scop respectarea normelor legale de circulație a vehiculelor pe drumurile publice, vor continua și în perioada următoare.

CITEȘTE ȘI: Ateliere de orientare în carieră și teste vocaționale pentru elevii din Sectorul 3. Proiectul intră la vot în Consiliul Local

Noxe și jante cu distanțiere, pe străzile din Capitală

Un șofer din Capitală a rămas fără talon și plăcuțele cu numărul de înmatriculare după ce inspectorii de la Registrul Auto Român (RAR) au constatat că avea montate pe jante distanțiere ce afectează prinderea sigură a roții pe butuc. Șoferul avea montate și lumini de altă culoare și intensitate (lumini led).

Tânărul în vârstă de 19 ani a fost sancționat și cu o amendă de 1297,5 lei, ca măsură complementară cu cea a reținerii talonului și a plăcuțelor de înmatriculare.

Un alt șofer a rămas și el fără talon în urma controalelor și în zona Rond Alba Iulia. În urma controlului, inspectorii tehnici au constatat că mașina pe care acesta o conducea avea modificări constructive neomologate la sistemul de evacuare a noxelor.

Totodată, conducătorul auto în vârstă de 21 de ani avea și anvelopele uzate peste limita legal admisă, dar și faruri fixate necorespunzător.

„Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1297,5 lei, fiind dispusă măsura reținerii certificatului de înmatriculare și plăcuțelor cu numărul de înmatriculare până la remedierea deficiențelor constatate”, au transmis reprezentanții polițiștilor rutieri.

Controale s-au desfășurat și în zona Cora Pantelimon, unde un șofer a primit o amendă uriașă, în cuantum de peste 3.200 de lei. Acesta a rămas și fără talon și plăcuțe până când își va remedia problemele constatate.

Măsurile luate de polițiști au venit ca reacție după ce s-a constatat că mașina pe care șoferul de 20 de ani o conducea avea toba finală a evacuarii neconformă, becuri led de altă culoare și modificări la sistemul de suspensie. Mai mult, mașina avea și dispersoare de lămpi opacizate.

CITEȘTE ȘI: Peste 800 de angajați STB, concediați până la finalul anului. Pleacă 200 de șoferi și vatmani. Preavizele vor fi înmânate de săptămâna viitoare

Autor

  • Alexandru Stan

    Absolvent al Colegiului Național „Mihai Eminescu” și student la Politehnica. Lucrez la Buletin de București ca reporter de la vârsta de 17 ani. M-am născut și am crescut cu mândrie în București, orașul poveștilor și al căsuțelor cu portiță și cișmea.

    Cred în jurnalismul făcut de cetățeni pentru cetățeni și în faptul că presa este a patra putere în stat. Mă străduiesc să vă aduc, pe ecrane, tot ce „mișcă” prin București, de la proiecte de consiliu local și interviuri până la povești de weekend și reportaje.

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.