La ora 4:35 dimineața, în Ilfov, aștept primul autobuz al zilei. Am lăsat și de această dată mașina în fața porții, așa cum ne îndeamnă manualele de mobilitate urbană care aduna praful prin birourile Primăriei Capitalei. În stația autobuzului SH luat de Primăria Voluntari din Olanda (acolo unde s-a renunțat la flotele diesel în favoarea celor electrice) suntem trei suflete: șoferul, eu și un câine.
Primul stă la căldură, cu mașina pornită, pentru că pasagerii de la capăt de linie îi stau în cap dacă urcă înainte de plecarea programată. Aici, de ani buni, se așteaptă în ploaie, viscol, soare, după ce inițial se putea sta în autobuz.
Îl privesc de la o relativă distanță pe șofer cum fumează apăsat de gânduri, cu geamul întredeschis, și număr minutele până la 04:41, printre rafalele de vânt.
În lipsa unui refugiu, care a apărut surprinzător de câteva zile, este curat și liniște pe trotuar, iar șoseaua care leagă Tunariul de Otopeni este pustie.
La 04:40 toate ușile sunt deschise. Aici m-a nimerit, prefer frigul matinal decât mirosul de țigară la prima oră.
După o călătorie de 30 de minute, unde pe alocuri șoferul nu a mai oprit prin stațiile scufundate în beznă, prind și „tradiționala barieră” care ține locul unui pasaj uitat prin sertare, între Voluntari și Capitală, peste/sub magistrala CFR către Constanța.
Cobor, în continuare optimist, pe Barbu Văcărescu și schimb cu linia 135 a STB, spre Foișorul de Foc.
Aici se termină exercițiul de imaginație european și începe Bucureștiul real: geamurile autobuzului în care am urcat după o așteptare de 15 minute sunt atât de năclăite încât par șterse cu aceeași cârpă cu care s-a dat pe jos.
În Otokarul cumpărat din banii noștri de fostul primar Gabriela Firea, care, apropo, alături de soțul său primar la Voluntari nu a mișcat un bolovan cu privire la pasajul mai sus menționat, este frig, umezeală și un miros greu de dibuit.
Cobor la destinație la ora 5:55. Am făcut o oră și 20 de minute, într-o fereastră în care în oraș nu există trafic, pentru un traseu de 18 kilometri, de acasă până în redacție, din care mai bine de jumătate poate fi parcursă pe autostradă, până la intersecția Fabrica de Glucoză cu Șoseaua Petricani.
Când renunți la experimentul de mobilitate metropolitană și iei mașina ca să ajungi la timp la muncă, ești dispus să plătești în plus, dincolo de combustibil.
Îți dai prânzul de 30 de lei, cât costă abonamentul de o zi, doar ca să poți parca legal timp de câteva ore și să-ți faci meseria prin București.
Doar că, ajuns la muncă sau la locurile de întâlnire, de cele mai multe ori, nu găsești niciun loc liber. Parcările sunt pline mai tot timpul.
„Misiunea Ciucu”: bani la buget din orice, sub paravanul „rotației vehiculelor”
La Primăria Capitalei, misiunea lui Ciprian Ciucu nu are legătură cu transportul public metropolitan, care îți mănâncă o oră și jumătate la cinci dimineața, ci cu stoarcerea de bani pentru buget prin toate mijloacele posibile.
De la 1 mai 2026, la inițiativa primarului general, mașinile hibride au fost scoase din schema gratuității pe locurile albastre, anulându-se din pix chiar și drepturile deja acordate până la finalul anului. Toată lumea a fost trimisă la casierie, la tariful de 5 lei pe oră, sub amenințarea „notei de constatare” de 200 de lei.
Singurii care au mai primit o păsuire până la 31 decembrie 2027 sunt posesorii de mașini electrice, salvați temporar de un amendament USR-REPER votat printre miștouri de coaliția PSD-PNL-AUR-Piedone.
Argumentul suprem din proiectul de hotărâre al administrației Ciucu? „Saturarea capacității fizice a serviciului public” și „afectarea principiului rotației vehiculelor”.
Cu alte cuvinte, Primăria Generală s-a plâns că prea multe mașini stau pe locurile cu plată, blocând accesul celorlalți șoferi care vin să-și rezolve treburile în oraș.
Bișnița electorală: cum dispare „rotația” când au nevoie George Tuță și Rareș Hopincă de voturi
Teoria „rotației vehiculelor” ține însă doar când trebuie încasați 5 lei pe oră sau 30 de lei pe zi.
Când vine vorba despre împărțit „zestrea de asfalt” între colegii de coaliție din CGMB, Primăria Capitalei uită subit de blocajul operațional și cedează cu sutele locurile albastre către primăriile de sector, care le blochează definitiv în parcări de reședință. Și în acest caz, la mijloc sunt prinși tot cetățenii plătitori de taxe și impozite.
În Sectorul 1, liberalul George Tuță a „absorbit” dintr-un foc 785 de locuri de parcare cu plată de la Compania Municipală de Parking București, întinse pe 14 străzi, de la Trotușului și Athanasie Enescu până la strada Copilului. Le-a șters vopseaua albastră a PMB și le-a transformat în parcări nominale de reședință, închiriate anual riveranilor. Adică locuri blocate 24 de ore din 24, unde niciun alt bucureștean aflat în tranzit nu mai are unde să oprească.
Rețeta s-a replicat la indigo și în Sectorul 2, unde social-democratul Rareș Hopincă a preluat 207 locuri albastre de la Parking București (pe străzile Tuzla, Ripiceni și Luntrei), pentru a le împărți riveranilor, în timp ce promite alte 2.000 de locuri până la finalul anului.
Iar acolo unde nu cedează locurile către sectoare, PMB le trasează direct în parc, la comanda șefilor de partid.
În Parcul Herăstrău, municipalitatea a anunțat că „civilizează” aleea dinspre Șoseaua Nordului cu 527 de locuri albastre, o victorie servită pe tavă președintelui CJ Ilfov și lider PNL, Hubert Thuma, apărătorul tradițional al restaurantelor de fițe de pe malul lacului.
Abia după ce Buletin de București a expus „Compromisul Ciucian”, primarul general a dat înapoi, declarând că măsura este „provizorie” și a pasat decizia finală în curtea „specialiștilor” de la Institutul Național al Patrimoniului.
Scaune de 1000 de euro pentru „adaptarea muncii la om”
Dacă locurile cu plată tot se împuținează prin transferuri electorale, iar șoferii tot plătesc amenzi și tarife orare, întrebarea legitimă este: ce face Compania Municipală de Parking București cu banii încasați?
Își adaptează munca la om. Pe picior mare.
CITEȘTE ȘI: De ce a cumpărat Compania de Parking București scaune de 1.000 de euro bucata: „Adaptarea muncii la om”
Recent, colegul Florin Râșteiu a scris că CMPB a cumpărat prin achiziție directă mobilier în valoare de peste 315.000 de lei de la o firmă ale cărei contracte publice anterioare nu au nicio legătură cu mobilierul de birou.
Lista de cumpărături arată ca un catalog de design interior decontat din taxe locale. După ce a ignorat inițial întrebările redacției invocând „timpul scurt”, conducerea companiei din subordinea lui Ciprian Ciucu a trimis un drept la replică în care justifică scaunele de 1.000 de euro prin articolul 7, alineatul 3 din Legea securității și sănătății în muncă: obligația angajatorului de a asigura „adaptarea muncii la om”.
„Ei au foarte mulți bani. Le-am cerut să-mi dea o parte la primărie, să-i folosesc pentru proiecte de investiții și i-au dat, dar încă le-au rămas mulți bani. S-au învățat așa, dar ei fac profit în condiții de monopol și pentru că a început Poliția Locală să dea amenzi“, ne-a transmis primarul general Ciprian Ciucu despre achizițiile de mai sus.
Dispeceratul 24/7 pentru păzit asfaltul: când are sens un centru de comandă și ce păzește CMPB la 4 dimineața, de exemplu?
Justificarea tehnică invocată de companie pentru dezmățul bugetar cu birouri și panouri acustice este și mai spectaculoasă: înființarea unui „centru de comandă și monitorizare parcări, care va funcționa non-stop, 24 de ore din 24, 7 zile din 7”, unde operatorii vor sta în ture de câte 8 ore în fața unui videowall.
Are vreo logică un dispecerat 24/7 pentru parcări?
În administrațiile care au construit infrastructură reală, da. Un dispecerat non-stop este indispensabil doar în câteva situații, cum ar fi parcările subterane sau supraetajate automatizate și Park&Ride-uri, acolo unde, să zicem, dacă la ora 4:41 dimineața bariera de la ieșire se blochează, apeși butonul de interfon, iar dispecerul verifică pe cameră numărul de înmatriculare și îți ridică bariera de la distanță.
Ce administrează însă, în realitate, Compania Municipală de Parking București? În proporție covârșitoare, bucăți de asfalt la marginea drumului, trase cu vopsea albastră sub cerul liber.
Parcări fără bariere, fără lifturi, fără subsoluri, unde șoferul plătește singur prin SMS sau aplicație (cu un comision către un SRL terț, dacă nu știe despre aplicația OFICIALĂ promovată ioc de PMB), iar controlul se face pe timpul zilei cu mașinile dotate cu camere de recunoaștere a numerelor sau cu încasatorii de pe trotuar.
Mai mult, pe timpul nopții, regimul de taxare orară de zi este suspendat.
La ce se vor uita, concret, operatorii CMPB pe peretele video la ora 04:41 dimineața, așezați în scaunele de 1.000 de euro și înconjurați de dulapuri cu jardiniere și panouri acustice care, citez, „protejează împotriva zgomotului un spațiu în care până la 23 de operatori vorbesc în același timp la telefon; fără ele, convorbirile cu cetățenii și videoconferințele ar fi greu de înțeles”.
În fine, cel mai probabil vor păzi în timp real cum se usucă vopseaua albastră, sau cea albă a sectoarelor, după caz.
Totul din prânzul de 30 de lei al celor care încă mai încearcă să ajungă la muncă în București.
