Aproape 800 de locuri de parcare cu plată din Sectorul 1, administrate anterior de Compania Municipală Parking București, au fost transferate în gestiunea primăriei locale. Acestea sunt transformate în parcări de reședință pentru locuitorii din zonă, a anunțat primarul de sector George Tuță.
Administrația Sectorului 1, condusă de George Tuță a „absorbit” oficial un lot de 785 de locuri de parcare din rețeaua Primăriei Generale. Acestea erau marcate cu linii albastre și au funcționat exclusiv cu plată cu ora sau pe zi. Acum, acestea urmează să poată fi închiriate de riverani în baza unor contracte anuale.
„Aceste locuri nu vor mai fi parcări cu plata la oră, ci vor deveni parcări de reședință pentru oamenii din Sectorul 1. Le-am retrasat, le numerotăm și, în perioada următoare, vor fi disponibile în platforma noastră”, a declarat George Tuță.
Pe ce străzi se află noile locuri de parcare
Administrația locală a finalizat sau lucrează la trasarea marcajelor pe 14 străzi. Cele mai multe locuri noi sunt situate pe strada Trotușului(110 locuri), Athanasie Enescu(109) și Copilului(99).
Restul parcărilor sunt distribuite astfel: Herman Oberth (90), Lainici (68), Constantin Buzdugan (60), Petrovici Pavlov (46), Daniel Ciugureanu (36), Aristotel Papia (35), Ionescu Emanoil (33), Ion Inculeț (31), Sutașului (28), Țintașului (23) și Siret (17).
Pe măsură ce lucrările se încheie, noile locuri de parcare de reședință sunt încărcate în platforma dedicată a primăriei.
Sistematizarea străzilor și accesul pentru urgențe
Transformarea locurilor de parcare face parte dintr-un plan mai amplu de eliberare a trotuarelor și a carosabilului.
„Vrem să punem în ordine, treptat, toate străzile din Sectorul 1: să știm clar unde se poate parca și unde trebuie să rămână liber, să nu mai avem străzi blocate și, cel mai important, să existe permanent loc suficient pentru accesul ambulanțelor și al mașinilor de pompieri”, a explicat Tuță.
Alte 800 de locuri de parcare pregătite în zona Chitila
Proiectul de preluare și resistematizare completează o altă campanie a Primăriei Sectorului 1, despre care Buletin de București a scris aici. Recent, administrația a demarat lucrări în zona Chitila, unde vor fi marcate și introduse în sistem alte peste 800 de locuri de parcare de reședință.
Proiectul din cartierul Chitila include străzile Petru și Pavel, Mihai Viteazul, Ștefan Magheri, Bauxitei, Golovița, Cotești, Retortei, Cricovului, Verișoara și Floare de Crâng.