Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Transport

Ce amenzi vor primi firmele care închiriază trotinete electrice și utilizatorii acestora din București. Noul regulament a fost adoptat

Ce amenzi vor primi firmele care închiriază trotinete electrice și utilizatorii acestora din București. Noul regulament a fost adoptat
Foto: FB/Poliția Locală a Municipiului București

Firmele care închiriază trotinetele electrice în București pot primi amenzi cuprinse între 2.000 și 10.000 de lei. Vor fi sancționații și utilizatorii trotinetelor electrice, în cazul încălcării legislației în vigoare.

Regulamentul pentru utilizarea trotinetelor electrice închiriate prin aplicații a fost adoptat în ședința Consiliului General al Municipiului București (CGMB) de marți, 27 octombrie, împreună cu mai multe amendamente.

Acest regulament stabilește cine poate închiria trotinete electrice, unde pot fi utilizate și parcate, dar și sancțiunile pentru firmele care le operează.

Obligații pentru operatorii de trotinete electrice

Potrivit noului regulament, trotinetele electrice de închiriat vor putea fi folosite doar de persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani. Excepție fac minorii de cel puțin 16 ani care dețin permis de conducere pentru categoriile AM, A1 sau B1.

Operatorii trebuie să implementeze restricții prin GPS în Centrul Vechi și în alte zone stabilite de Primăria Capitalei.

Utilizarea trotinetelor electrice va putea fi restricționată în condiții meteo care prezintă riscuri de accident, cum ar fi atunci când carosabilul este acoperit cu mâzgă, polei sau gheață.

De asemenea, regulamentul interzice parcarea trotinetelor închiriate în locuri în care acestea blochează circulația pietonală sau rutieră ori accesul la imobile. Printre zonele menționate se numără stațiile transportului public, trecerile de pietoni, pistele pentru biciclete și spațiile verzi.

Operatorii vor fi responsabili pentru ridicarea sau relocarea trotinetelor parcate neregulamentar. Aceștia trebuie să intervină în maximum două ore de la primirea unei solicitări. Dacă trotineta blochează accesul sau pune în pericol pietonii ori circulația rutieră, intervenția trebuie făcută imediat.

Ce amenzi pot primi firmele care închiriază trotinete electrice și utilizatorii lor

În cazul în care operatorul nu ridică/relochează trotinetele în termenul de două ore de la notificare, amenda este cuprinsă între 2.000 și 5.000 de lei.

Pentru operarea fără autorizație valabilă sau continuarea activității în perioada în care autorizația este suspendată, amenzile sunt cuprinse între 8.000 și 10.000 de lei. În cazul continuării activității, se poate dispune confiscarea trotinetelor în cauză.

Amplasarea trotinetelor în afara zonelor aprobate, depășirea numărului autorizat, precum și nerespectarea termenului de relocare și încălcarea altor obligații prevăzute pentru operatori, se sancționează cu amenzi cuprinse între 2.000 și 5.000 de lei.

În plus, și utilizatorii de trotinete vor fi sancționați pentru încălcarea regulilor de circulație, conform legislației naționale privind circulația pe drumurile publice, după cum a precizat Poliția Locală a Municipiului București.

CITEȘTE ȘI „Vot în orb” pentru amenajări peisagere de 1,4 milioane de euro în Sectorul 4

Autor

  • Andreea Stănărîngă

    Face parte din echipa Buletin de București din 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.