Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Mediu

Cererea pentru anularea autorizației integrate de mediu a gropii de gunoi Vidra revine pe masa Tribunalului București

Cererea pentru anularea autorizației integrate de mediu a gropii de gunoi Vidra revine pe masa Tribunalului București
Sursă foto: Inquam Photos / Cornel Putan

Cererea pentru anularea autorizației integrate de mediu a gropii de gunoi Vidra revine vineri, 9 octombrie, pe masa Tribunalului București.

Asociația civică Iar Miroase, care reunește locuitori din Sudul Capitalei exasperați de mirosurile insuportabile, invită cetățenii să participe la ședința de judecată programată la ora 11:00.

„Pentru că vrem să respirăm fără teamă.

Pentru că avem dreptul la un mediu sănătos.

Pentru că vrem să ne știm familiile în siguranță.

Pentru că locul în care trăim trebuie să fie un loc în care putem trăi, nu doar să rezistăm”, au transmis reprezentanții asociației pe Facebook.

Demersul juridic inițiat de Asociația Iar Miroase vine după mii de sesizări și petiții transmise autorităților de-a lungul anilor, fără ca problema poluării și a mirosurilor neplăcute să fie rezolvată.

În paralel, administratorul depozitului de deșeuri Vidra a respins acuzațiile și a acuzat organizația de „hărțuire instituțională”.

CITEȘTE ȘI: VIDEO | Locuitorii din sudul Capitalei cer monitorizarea permanentă a gropii de gunoi Vidra și sesizarea organelor de urmărire penală. Garda de Mediu promite o expertiză independentă. Reacția Eco Sud

Cererea pentru suspendarea autorizației, respinsă definitiv la începutul lunii iulie

Mișcarea civică din sudul Capitalei a deschis două procese împotriva operatorului Eco Sud: unul pentru anularea autorizaţiei integrate de mediu şi unul pentru suspendarea actului administrativ, până la o hotărâre definitivă privind legalitatea sa.

Cererea de suspendare a fost respinsă de magistrații Tribunalului București, la începutul lui aprilie 2025, însă organizația a atacat decizia.

În cererea de chemare în judecată, Asociaţia Iar Miroase a reclamat o serie de probleme majore, printre care: emiterea autorizaţiei fără evaluarea impactului asupra mediului şi fără o consultare publică reală, precum şi manipularea datelor privind capacitatea depozitului de către Agenţia pentru Protecţia Mediului Ilfov.

Tribunalul București a respins cererea în aprilie 2025, apreciind că reclamanta nu a dovedit „o pagubă iminentă” şi că problemele de legalitate invocate ar trebui analizate în procesul principal, care vizează anularea autorizaţiei, se precizează în motivarea instanţei, consultată de Buletin de Bucureşti.

Curtea de Apel Bucureşti a respins recursul ca nefondat în şedinţa de vineri, 3 iulie. Hotărârea este definitivă.

CITEȘTE ȘI: Nopți toxice în Capitală | Bucureșteni treziți din somn de mirosul de sulf și plastic ars: „Nu putem lăsa geamul deschis”

Petiție pentru închiderea gropii de gunoi Vidra

Asociația Civică Iar Miroase a lansat inclusiv o petiție pentru închiderea gropii de gunoi Vidra, semnată de peste 4.000 de cetățeni până la acest moment.

Organizația subliniază că este nevoie de o intervenție coordonată și o colaborare instituțională eficientă pentru rezolvarea problemei. Cele patru măsuri solicitate prin intermediul petiției vizează:

  • Identificarea de urgență a unei soluții alternative la depozitarea deșeurilor în cadrul depozitului de la Vidra – prin asigurarea transportului, tratării și depozitării acestora într-o altă locație care să îndeplinească standarde stricte de protecție a sănătății populației și a mediului și să fie amplasată la o distanță corespunzătoare față de zonele locuite.
  • Închiderea Centrului de Management Integrat al Deșeurilor Vidra – această măsură ar avea scopul de a proteja sănătatea populației, bunăstarea mediului și dreptul cetățenilor la o viață privată decentă, având în vedere că groapa de gunoi reprezintă în prezent o sursă de poluare în zona de sud București-Ilfov.

„Începând cu martie 2023, până la data publicării prezentei petiții, peste 63.000 de sesizări trimise prin intermediul aplicației iarmiroase.ro au fost ignorate de autoritățile din Ilfov, în special de către Direcția de Sănătate Publică, dar și de Garda Națională de Mediu”, transmite asociația.

  • Modificarea Ordinului nr. 119/2014, distanță minimă de protecție sanitară – O altă solicitare face referire la distanța ce trebuie să existe între stațiile de tratare a deșeurilor/centrele integrate de management al deșeurilor ș zonele de locuit. Mai precis, se dorește ca această distanță să fie mărită de la 500 de metri, cat este în prezent (modificare făcută la 27 martie de fostul ministru al Sănătății), la 7.000 de metri.

„Considerăm că distanța de protecție de 7.000 m este minim necesară pentru apărarea efectivă a sănătății populației, a dreptului la un mediu sănătos și a dreptului la respectarea domiciliului.”

  • Extinderea și actualizarea de urgență a rețelei naționale de monitorizare a calității aerului în Sectorul 4 al Municipiului București și în zonele relevante din proximitatea și aria afectată de activitatea Centrului de Management Integrat al Deșeurilor Vidra – această cerință are rolul de a ajuta la realizarea unei imagini reale a radului de poluare la care oamenii sunt expuși. De asemenea, se cere ca aceste date să fie continue, publice, accesibile și verificabile.

Cei care doresc să se alăture demersului, pot semna petiţia accesând ACEST link.

CITEȘTE ȘI: Petiție pentru închiderea gropii de gunoi Vidra, după mirosurile insuportabile din sudul Capitalei. Se cere și extinderea rețelei de monitorizarea a calității aerului în Sectorul 4

Groapa de gunoi Vidra: mii de sesizări, nicio soluție

Groapa de gunoi Vidra este arătată cu degetul de ani zile de locuitorii din localitățile Vidra, Sintești, Berceni și Popești Leordeni ca fiind o sursă pregnantă de poluare și mirosuri neplăcute puternice.

Așa a luat naștere aplicația IarMiroase, un proiect menit să pună presiune pe autorități să stabilească în mod oficial sursa mirosului și riscurile la care sunt supuși cetățenii. Platforma facilitează transmiterea de sesizări către instituțiile responsabile să rezolve aceste probleme: Direcția de Sănătate Publică (DSP) Ilfov și Garda Națională de Mediu Ilfov, după cum a explicat Buletin de București aici.

Potrivit locuitorilor zonei, mirosul devine insuportabil mai ales pe timpul nopții, existând momente în care cetățenii au trimis chiar și câte două sesizări pe minut.

De altfel, depozitul de deșeuri a fost indicat inclusiv de Garda de Mediu drept una dintre „cele mai probabile surse” pentru disconfortul olfactiv resimțit de locuitorii din sudul Capitalei la mijlocul lunii august. Alături de stația de epurare Glina.

CITEȘTE ȘI: Amenzi de 160.000 de euro, după mirosurile insuportabile din august. Garda de Mediu: groapa de gunoi Vidra și stația de epurare Glina, „cele mai probabile surse”

Autor

  • Andreea Tudor

    Reporter la Buletin de București de doi ani și jumătate. Susținătoare a presei independente, pasionată de subiectele de mediu.

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.