Mai multe persoane sunt suspecte că au lăsat turiști străini fără zeci de mii de euro prin folosirea datelor cardurilor și a sistemului de recunoaștere facială la casa de marcat.
Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 27 Poliție, cu sprijinul Serviciului de Investigații Criminale Sector 3 și al Serviciului pentru Acțiuni Speciale, din București au făcut, miercuri, 7 octombrie, cinci percheziții în București și Ilfov.
Dosarul penal vizează săvârșirea infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic, în formă continuată și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, în formă continuată (40 de acte materiale), precum și complicitate la săvârșirea infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.
Turiști lăsați fără zeci de mii de euro prin recunoaștere facială, în Sectorul 3
Potrivit comunicatului Poliției Capitalei, în perioada 14 iulie – 24 august 2026, persoanele cercetate în dosar ar fi acționat sub paravanul unei societăți comerciale, având punct de lucru într-o zonă din Sectorul 3.
Suspecții ar fi atras turiștii prin oferta unor produse și servicii și i-ar fi indus în eroare cu privire la sumele plătite. Aceștia ar fi reținut codurile PIN ale cardurilor și ar fi folosit funcția de recunoaștere facială de pe telefoanele victimelor pentru a efectua ulterior plăți și transferuri bancare în conturile proprii.
„În fapt, în perioada 14 iulie – 24 august 2026, bănuiții ar fi acționat sub paravanul unei societăți comerciale, cu punct de lucru într-o zonă din Sectorul 3, context în care, prin oferirea și comercializarea unor produse și servicii atractive turiștilor, de natură a-i induce în eroare cu privire la prețul plătit, prin reținerea codurilor PIN ale cardurilor folosite de clienți, precum și prin folosirea sistemului de recunoaștere facială prin intermediul telefoanelor mobile ale persoanelor vătămate, ar fi efectuat, în mod ilicit, plăți în cadrul aceluiași operator economic sau transferuri în conturi bancare proprii.”, a precizat Poliția Capitalei.
Din cercetări s-a stabilit că trei cetățeni străini ar fi fost prejudiciați cu aproximativ 156.000 de lei.
„În vederea administrării materialului probator, astăzi, 7 octombrie 2026, au fost puse în executare cinci mandate de percheziție domiciliară, persoanele bănuite fiind depistate și conduse la audieri. Față de cei în cauză urmează a fi dispuse măsurile legale care se impun.”, au mai transmis polițiștii.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic, în formă continuată și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, în formă continuată (40 de acte materiale), precum și complicitate la aceste fapte.
