Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 27 August 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticolePrimărieȘtiri

FOTO | Posibile vestigii descoperite pe șantierul liniei de tramvai de pe Lotul 5. Lucrările au fost oprite

5
PMB posibile vestigii lucrări șantier tramvai str Armand Călinescu
Foto: FB/PMB

Primăria Capitalei a anunțat că au fost oprite lucrările la linia de tramvai de pe strada Armand Călinescu după descoperirea unor posibile vestigii.

Săpăturile realizate de constructor au scos la iveală niște ziduri care ar putea avea importanță arheologică, iar acestea necesită evaluare din partea specialiștilor.

Posibile vestigii pe șantierul liniilor de tramvai, pe strada Armand Călinescu

„Posibile vestigii! Este motivul pentru care am fost nevoiți să oprim şantierul de pe Str. Armand Călinescu! Aici lucram la reabilitarea şinelor de tramvai.

În urma săpăturilor, constructorul a dat peste ziduri care ar putea avea importanţă arheologică. Astfel că trebuie evaluate de specialişti.”, a precizat municipalitatea.

În urma descoperirii, o echipă de la Direcția pentru Cultură a Municipiului București, din cadrul Ministerului Culturii, a fost pe șantier, unde a efectuat o primă verificare.

Primăria mai precizează că la fața locului va veni o echipă din cadrul Institutului de Arheologice, care va face propriile săpături și se va ocupa cu evaluarea zidurilor.

Ulterior, arheologii vor putea stabili cu exactitate dacă zidurile descoperite sunt sau nu relicve importante pentru istoria orașului și dacă este nevoie de conservarea acestora.

Reprezentanții municipalității menționează că întregul proces va dura în jur de trei săptămâni, perioadă în care lucrările din zonă vor fi suspendate.

Lucrările fac parte din Lotul 5, care se întinde pe 1,8 kilometri, din Mântuleasa, Paleologu, Vasile Lascăr, Lizeanu și până la Intrarea Vagonului. Lucrările la șantierele de pe acest lot au început în aprilie.

De ce întârzie lucrările pe unele șantiere la liniile de tramvai

În luna iulie, primarul general a declarat, pentru Buletin de București, că șantierele pentru modernizarea liniilor de tramvai sunt în grafic, însă unele vor fi închise abia anul viitor, deoarece trebuie rezolvate și rețelele utilitare de sub șine, care sunt foarte vechi.

Ciprian Ciucu s-a declarat optimist în legătură cu stadiul lucrărilor de pe șantierele liniilor de tramvai, menționând că, deși sunt întârzieri pe unele loturi, în cazul multora lucrările avansează.

„Urmărim în permanență, săptămânal, graficul lucrărilor. Sunt mici întârzieri la anumite loturi, dar în mare ele avansează la timp în acest moment. Sunt lucrări care se vor închide anul acesta; sunt și lucrări care se vor închide anul viitor, dar asta depinde de complexitatea lor, pentru că nu ai doar linia de tramvai. Ai utilitățile de sub linia de tramvai, ai magistrale sau conducte care trebuie să fie mutate.”, a declarat edilul.

Anterior, Primăria Capitalei a transmis că unele șantiere sunt întârziate deoarece muncitorii au descoperit foarte multe conducte de apă rece și caldă și cabluri electrice degradate, după ce au început să scoată șinele și să sape în jos.

„Pe sub București există un alt oraș, unul ascuns, aflat într-o mare degradare. Cabluri, țevi, conducte, care asigură utilitățile pentru milioanele de locuitori.

Conductele de apă din Sectorul 2 au peste 100 de ani. Spre exemplu, pe sub lotul 6, (Bd. Dimitrie Pompeiu – Șos Petricani – Bd. Lacul Tei – Str. Maica Domnului – Str. Reînvierii – Str. Turmelor), unde trebuie să modernizăm calea de rulare a tramvaielor, conductele de apă au peste 100 de ani.

Oricând pot exploda! Astfel că nu ne permitem doar să schimbăm șina. Ca apoi să o luăm de la capăt cu săpăturile.”, a explicat municipalitatea.

Instituția a mai precizat că lucrările la liniile de tramvai vor fi continuate doar după rezolvarea problemelor subterane.

„Înainte de orice trebuie pusă la punct rețelistica subterană. Traiul civilizat chiar vine de sub pământ. Vrem apă menajeră, apă potabilă, căldură iarna? Întâi înlocuim ce nu se vede la suprafață. Iar aici depindem de avizele și soluțiile date de companii: Apa Nova, Termoenergetica, Distrigaz, Rețele Electrice, Net City.”, a mai transmis Primăria Generală.

CITEȘTE ȘI Lucrările la pasajul pietonal din zona Hala Laminor modifică liniile STB 640 și N109, de astăzi

Autor

  • Andreea Stănărîngă

    Cu o experiență de peste 5 ani în presă, face parte din echipa Buletin de București din septembrie 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.

scris de

Andreea Stănărîngă

Cu o experiență de peste 5 ani în presă, face parte din echipa Buletin de București din septembrie 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.

pe același subiect

Marin Alsop
ArticoleCulturăȘtiri

Marin Alsop, discipolă a lui Leonard Bernstein, dirijează pentru prima dată în România, la Concursul Enescu

Una dintre cele mai importante dirijoare contemporane, Marin Alsop, dirijează pentru prima...

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic
ArticoleȘtiri

Cod galben de ploi torențiale și vânt, în București și Ilfov, până la noapte

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de ploi...

Drumul Radial 1 Vest Expres
ArticoleȘtiriTransport

Un nou pas pentru Drumul Radial 1 Vest Expres. Au fost aprobați indicatorii tehnico-economici

Au fost aprobați indicatorii tehnico-economici pentru Drumul Radial 1 Vest Express, a...