Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 5 August 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleȘtiriTermoficare

Licitație de peste 2 milioane de lei lansată de Termoenergetica pentru un sistem care să monitorizeze emisiile în aer de la două cazane ale CTZ Casa Presei

4
Licitație de peste 2 milioane de lei lansată de Termoenergetica pentru un sistem care să monitorizeze emisiile în aer două cazane ale CTZ Casa Presei
Foto: Cătălin Doscaș

Compania Municipală Termoenergetica București a lansat o licitație publică pentru realizarea unui sistem automat care să monitorizeze permanent emisiile în aer pentru cazanele 5 și 6 din cadrul Centralei Termice de Zonă (CTZ) Cara Presei. Contractul presupune atât serviciile de proiectare, cât și achiziționarea efectivă a sistemului și montare acestuia, conform anunțului publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

Valoarea contractului estimată la peste 2 milioane de lei

În anunțul publicat pe platforma pentru achiziții publice se precizează că valoarea estimată pentru această achiziție se ridică la suma de circa 2,31 milioane lei (2.307.804,90 lei), fără TVA.

În caietul de sarcini pus la dispoziție de CMTEB se menționează că achiziția de „Servicii de proiectare, achiziție și montare sistem automat de monitorizare continuă a emisiilor în aer pentru 2 cazane din CTZ Casa Presei”este necesara pentru conformarea
cu reglementarile europene și naționale privind protecția mediului.

Licitația a fost lansata în data de 3 august 2026, iar companiile interesate pot să își depună ofertele până în data de 7 septembrie 2026, ora 15:00. Ofertele depuse de acestea trebuie să fie valabile până la data de 07 ianuarie 2027.

De asemenea, contractul prevede și instruirea unor angajați ai CMTEB în ceea ce privește operarea sistemului pentru monitorizare.

„Contractantul este responsabil pentru instruirea la fata locului a personalului desemnat de CMTEB. Scopul instruirii este de a transfera cunoștințele necesare utilizării platformei software puse la dispoziție siva fi însoțită de un ghid de utilizare informat electronic sau pe suport de hârtie. Numărul persoanelor care vor fi instruite este de șapte persoane”, se precizează în caietul de sarcini.

În ceea ce privește garanția și asistența tehnică pe care compania câștigătoare o va oferi, aceasta este de 24 de luni:

„Garanția oferită echipamentelor și elementelor complementare sistemului de monitorizare continuă a emisiilor poluante, va fi de minimum 24 luni de luni de la data punerii în funcțiune. Se va asigura mentenanța sistemului de monitorizare pentru o perioada de 24 luni”.

CITEȘTE ȘI INTERVIU | Expertul în energie Ionuț Purica, despre consumul de curent electric din București: „Avem diverși consumatori suficient de mari, iar unul dintre ei este Palatul Parlamentului”

CET Titan intră în faza de implementare

Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE S.A.) anunță că a fost semnat contractul de finanțare pentru construirea noii Centrale Electrice de Termoficare (CET) Titan din București, un proiect considerat strategic pentru modernizarea sistemului energetic al Capitalei.

Finanțarea în valoare de aproximativ 289 de milioane de lei este asigurată de un sindicat bancar format din CEC Bank și Exim Banca Românească. Suma va acoperi o parte semnificativă din costurile de achiziție a echipamentelor și de execuție a lucrărilor.

Investiția este realizată de Titan Power S.A., companie de proiect deținută majoritar de SAPE S.A., și minoritar de Electrocentrale Grup S.A. Noua centrală va fi prima unitate de termoficare construită de la zero în București, după anul 1979. Electrocentrale Grup S.A. se află într-un proces de fuziune prin absorbție cu SAPE S.A., aceasta din urmă având calitatea de societate absorbantă. Ambele sunt companii aflate în coordonarea Ministerului Energiei.

Centrala va funcționa în cogenerare de înaltă eficiență pe gaze naturale și va produce aproximativ 400 GWh de energie electrică și 200 GWh de energie termică anual. Aceasta va contribui la creșterea siguranței alimentării cu energie termică în special în zonele deficitare din Sectoarele 2 și 3.

Noua centrală va fi amplasată în Sectorul 3 al Capitalei, iar tehnologiile moderne de cogenerare pe gaze naturale sunt proiectate pentru a obține un randament energetic total de aproximativ 90% și pentru reducerea sistemului specific de combustibil.

În comparație cu instalațiile energetice convenționale, centrala va contriibui la diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră, la creșterea eficienței energetice și la consolidarea flexibilității sistemului energetic.

Proiectul este conceput astfel încât să poată permite folosirea unor combustibili cu emisii reduse de carbon, inclusiv a amestecurilor de gaze naturale și hidrogen, în funcție de evoluția tehnologiilor și a cadrului național și european de reglementare.

Potrivit SAPE, prima etapă a investiției a inclus demolarea construcțiilor existente și pregătirea terenului și a fost deja finalizată. În prezent sunt derulate activitățile pregătitoare pentru demararea lucrărilor de construcție.

Durata estimată până la punerea în funcțiune este de aproximativ 14 luni, dar această dată depinde de evoluția lucrărilor, îndeplinirea obligațiilor contractuale și parcurgerea etapelor de testare și autorizare.

CITEȘTE ȘI CET Titan intră în faza de implementare. A fost semnat contractul de finanțare pentru viitoarea termocentrală

Autor

  • Deniz Garguli

    Născută și crescută în Capitală, dorința de a fi la curent cu tot ce se întâmplă în București a împins-o către presă, mai cu seamă către cea locală. A lucrat vreme de patru ani la B365, unde s-a ocupat de știri despre oraș și oamenii care locuiesc în el. Din 2026 s-a alăturat echipei Buletin de București.

scris de

Deniz Garguli

Născută și crescută în Capitală, dorința de a fi la curent cu tot ce se întâmplă în București a împins-o către presă, mai cu seamă către cea locală. A lucrat vreme de patru ani la B365, unde s-a ocupat de știri despre oraș și oamenii care locuiesc în el. Din 2026 s-a alăturat echipei Buletin de București.