Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 28 July 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainMediu

Prima grădină de ploaie din București, din Parcul Tineretului, a trecut testul ploilor torențiale din iunie și iulie

8
Prima grădină de ploaie din București Parcul Tineretului
Prima grădină de ploaie din București a făcut față ploilor torențiale. Foto: FB/Asociația Parcul Natural București

Prima grădină de ploaie amenajată în București, în Parcul Tineretului, a trecut cu bine testul ploilor torențiale din această vară, după cum a anunțat Asociația Parcul Natural București.

Grădina este amplasată în apropiere de skateparkul din Parcul Tineretului și a fost amenajată în aprilie. Aceasta a reușit să rețină apa pe spațiul verde și să împiedice scurgerea noroiului spre trotuar și sistemul de canalizare, așa cum s-a petrecut în anii precedenți.

Prima grădină de ploaie din București a făcut față ploilor torențiale

Asociația precizează că amenajarea a făcut față episoadelor de ploi abundente din iunie și iulie, chiar și când s-au înregistrat precipitații de peste 80 de litri pe metru pătrat, în unele zile.

„Apa scursă de pe versanți, care în anii trecuți înnămolea trotuarul înainte de a ajunge la canalizare, a fost păstrată pe spațiul verde cu ajutorul plantelor alese și a unui dren transversal subteran.”, a transmis Asociația Parcul Natural București, luni.

Totodată, pe lângă rolul de a gestiona apele pluviale, zona a fost însămânțată cu o pajiște de flori de câmp, contribuind la creșterea biodiversității din parc prin prezența fluturilor, moliilor și bondarilor.

În urma rezultatelor obținute la nivelul Parcului Tineretului, reprezentanții asociației consideră că autoritățile locale ar trebui să preia aceste soluții și să le implementeze la nivel de oraș.

Asociația menționează că spațiile verzi amenajate sustenabil aduc rezistență la secetă, precum și capacitatea de a absorbi și reține apa din ploile torențiale. În plus, costurile de întreținere ar fi reduse.

Proiectul a fost finanțat prin programul strategic Platforma de mediu pentru București, inițiat de Fundația Comunitară București și ING Romania, prin runda susținută de Orange.

La finalul lunii iunie, o furtună puternică a afectat Capitala și județul Ilfov, provocând mai multe pagube, precum copaci căzuți și inundații. Mai mult, stația de metrou Piața Victoriei a fost inundată în urma furtunii, iar circulația a fost închisă o zi.

CITEȘTE ȘI EDITORIAL | Unde sunt banii de investiții în canalizare? Două proiecte majore, de „tăiat vârful viiturii”, zac în sertarele ApaNova

Grădina, amenajată în aprilie

Grădina de ploaie a fost inaugurată în această primăvară ca proiect-pilot. Este prima amenajare de acest tip din București și a fost gândită ca răspuns la efectele schimbărilor climatice, pentru a face față perioadelor de secetă urmate de ploi torențiale.

Apa este ce mai importantă resursă în vremurile pe care le care trăim, iar spațiile verzi au un rol important în retenția ei și în reglarea temperaturii din oraș prin evapotranspirație. Sub presiunea evidentă a schimbărilor climatice, perioadele de secetă prelungită vor alterna cu ploi abundente, iar orașele și spațiile verzi trebuie regândite pentru a face față acestor provocări.”, a anunțat asociația, în aprilie.

Scopul principal al proiectului este acela de a menține apele pluviale în sol, lucru care se realizează prin intermediul drenurilor, reamenajarea pantei terenului și utilizarea unor specii de plante.

La dispoziția oamenilor a fost pus și proiectul de amenajare, realizat de peisagiștii Diana și Mihai Culescu. În grădină se regăsesc plante din speciile Caprifoi târâtor, Salcie Pitică, Iarbă diamnat, Iarbă decorativă și Echinacee.

Aceste plante au o amplitudine ecologică mare, fiind rezistente atât la secetă, cât și la cantitățile mari de apă.

Primăria Capitalei construiește trei bazine de retenție a apelor pluviale

La începutul lunii iulie, Primăria Capitalei a anunțat că dezvoltă o rețea de trei bazine subterane de retenție a apelor pluviale din București, pentru a reduce riscul de inundații în zonele vulnerabile. Municipalitatea a menționat că alte două astfel de investiții sunt realizate împreună cu Apa Nova București.

Unul dintre cele trei bazine este deja finalizat, iar pentru al doilea au început lucrările. În cazul celui de-al treilea bazin, se lucrează la studiul de fezabilitate. În același timp, împreună cu Apa Nova, este analizată posibilitatea construirii altor două bazine sub Parcul Izvor și Parcul Operei.

La Drumul Lunca Cetății, din Sectorul 3, au fost realizate două bazine subterane, dintre care unul pentru ape pluviale, cu o capacitate de 2.000 de metri cubi, iar altul pentru pentru ape menajere, de 100 de metri cubi. Cele două vor deservi un cartier cu aproximativ 10.000 de locuitori.

Ambele bazine se află în subteran, la 8 metri adâncime, și au fost acoperite. Terenul de deasupra acestora va fi amenajat cu alei tehnologice și spațiu verde, iar echipele Apa Nova lucrează la acest proiect în prezent.

Al doilea bazin se află în zona Tineretului, pe Strada Secerei, și este în lucru. Cel de-al treilea bazin este planificat sub parcarea de la intrarea în Parcul Carol.

Apa din bazinele construite ar putea fi utilizată pentru irigații, în zonele unde este nevoie, pe lângă reducerea riscului de inundații.

CITEȘTE ȘI Prima hartă națională a zonelor unde există riscul să cadă stânci. Care sunt cele mai periculoase drumuri și căi ferate din România

Autor

  • Andreea Stănărîngă

    Cu o experiență de peste 5 ani în presă, face parte din echipa Buletin de București din septembrie 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.

scris de

Andreea Stănărîngă

Cu o experiență de peste 5 ani în presă, face parte din echipa Buletin de București din septembrie 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.

pe același subiect