Universitatea Politehnica București a lansat o campanie de donații pentru construirea unui cămin studențesc, au anunțat reprezentanții instituției de învățământ superior. Acțiunile se desfășoară împreună cu Fundația Universității Politehnica din București – HIPOLITECH.
„Fiecare investiție înseamnă mai mult confort, mai multă siguranță și condiții mai bune pentru studenții noștri. Dar cererea pentru locuri de cazare moderne, accesibile și aproape de centrul universitar rămâne în continuare ridicată”, explică conducerea instituției.
Noul cămin, pentru care se realizează campania de strângere de fonduri, va fi dedicat cu prioritate studenților care se remarcă prin rezultate academice excepționale, tinerilor implicați în cercetare și performanță, dar și studenților ce provin din familii cu venituri modeste. Tot aici ar urma să fie cazați și studenții aflați în situații vulnerabile.
Inițiatorii campaniei explică faptul că investiția într-o nouă clădire cu destinația de cămin poate contribui la sprijinirea tinerilor care au nevoie de stabilitate, siguranță, dar și de condiții bune pentru a-și finaliza studiile universitare.
„Am ales să lansăm această campanie la festivitățile de absolvire pentru că acolo se vede cel mai clar puterea educației: tineri care au crescut, au muncit, au reușit și sunt pregătiți să ducă mai departe ceea ce au primit”, mai adaugă aceștia.
Proiectul vine în contextul în care universitatea a investit în modernizarea, reabilitarea și dezvoltarea infrastructurii de cazare pentru studenți circa 38 de milioane de lei. Lucrările au fost finanțate atât din fonduri proprii și PNRR, cât și cu ajutorul altor surse de finanțare.
Construirea unui cămin studențesc a început și în Regie
Un cămin studențesc nou pentru Universitatea Politehnica București urmează să fie realizat în complexul Regie. Clădirea, realizată prin intermediul unui proiect cofinanțat din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), va avea o capacitate de 170 de locuri, după cum scria Buletin de București aici.
Valoarea totală a investiției pentru realizarea acestei noi clădiri este de 38.216.359,89 de lei, aproximativ 7,5 milioane de euro. Din această sumă, cheltuielile totale nerambursabile sunt de 34.394.724,16 de lei, adică circa 6,7 milioane de euro.
Cele 170 de locuri de care va dispune căminul urmează să fie destinate, cu prioritate, studenților din categorii dezavantajate. Astfel, se dorește asigurarea dimensiunii sociale/incluzive a învățământului superior pe teritoriul municipiului București și al județului Ilfov.
Suprafața totală a clădirii ce se va afla în Campusul studențesc Regie urmează să fie de 5.901 mp. Termenul de finalizare pentru realizarea căminului este 31 august 2026.