În scurt timp vor începe lucrările de reabilitare la Pasajul Basarab din București, cel care a fost finalizat în urmă cu 15 ani, fără a fi recepționat. Șantierul de pe acest pod ar urma să fie demarat odată cu intrarea în vacanță a elevilor, conform informațiilor oferite de către Primăria Capitalei.
În prezent, pasajul pe care trec zilnic zeci de mii de bucureșteni este plin de rugină, aflat într-o stare avansată de degradare. De asemenea, acesta prezintă elemente care atârnă, ajungând să fie nesigur atât pentru pietoni, cât și pentru conducătorii auto care îi traversează. Poate cel mai grav este că, din cauza lipsei mentenanței, chiar structura pasajului are astăzi probleme, fisuri la stâlpii din beton (file), după cum a transmis administrația locală.
Construcția care face legătura între Sectorul 1 și Sectorul 6 mai prezintă probleme și la:
- sistemul de ape pluviale,
- scări,
- rampe,
- rosturi,
- lifturi,
- elementele de semnalizare.









Pe 20 iunie încep lucrările la Pasajul Basarab
Luni, 15 iunie 2026, Primăria Capitalei a anunțat că a predat constructorului amplasamentul. Lucrările efective urmează să fie demarate la finalul acestei săptămâni, imediat după finalizarea anului școlar și începerea vacanței de vară. Această dată pentru demararea lucrărilor a fost aleasă cu scopul de a minimiza disconfortul, având în vedere că pe perioada vacanței, traficul din oraș este mai lejer.
„Printr-o tranzacție extrajudiciară am reușit să readucem pe șantier constructorii Astaldi (actualul Webuild) și FCC, care au făcut proiectarea și intră și cu reparațiile, alături de Trustul de Clădiri Metropolitane și Energetica Servicii”, a mai transmis Municipalitatea.
Bucureștenii au fost informați și că lucrările de la Pasajul Basarab urmează să fie finalizate în luna septembrie a acestui an.
CITEȘTE ȘI Peste 7 milioane de euro pentru containere temporare pe durata consolidării Școlii 178
Administrația locală le-a transmis cetățenilor și care vor fi principalele lucrări ce urmează să fie realizate pentru punerea în siguranță a Pasajului Basarab, astfel încât acesta să poată fi recepționat. Iată care sunt acestea:
- înlocuirea parapetului metalic degradat, a aparatelor de reazem nefuncționale și a rosturilor de dilatație;
- înlocuirea integrală a sistemului de colectare și evacuare a apei de pe pasaj;
- așternerea de covor asfaltic, strat de uzură pe cale pasaj și strat de legătură și uzură pe rampe;
- curățarea suprafețele de beton și metal prin sablare, astuparea fisurilor și aplicarea de mortare speciale, protecție anticorozivă a suprafețelor, recondiționarea și refacerea vopsitoriilor la nivelul tirantilor la podul pe arce, protecția hobanelor la pasajul hobanat;
- refacerea marcajelor rutiere;
- reparații la panourile fonoabsorbate;
- lucrări de reparații la nivelul scărilor rulante.
Până la acest moment, Primăria Capitalei nu a transmis calendarul lucrărilor și nici modul în care șoferii din București vor putea circula pe pasaj pe parcursul șantierului.
Terminat în 2011, pasajul nu a fost recepționat niciodată
Cu toate că Pasajul Basarab a fost terminat și dat în folosință în urma cu 15 ani acesta nu a fost recepționat de către Primăria Capitalei nici până acum. Faptul că recepția nu a fost realizată a împiedicat administrația locală să realizeze lucrări de mentenanță asupra podului, motiv pentru care, în timp, acesta s-a degradat considerabil. Nici curățarea podului sau paza acestuia nu a fost finanțate de Primărie, deoarece structura nu se află în patrimoniului municipalității.
Acum, pentru a putea realiza această recepție, Pasajul trebuie să fie reabilitat și adus la standarde de siguranță. În acest context, după mai bine de un deceniu de „abandon”, costul total al investiției atinge aproape 250 de milioane de euro. În lua mai 2026, Consiliul General a votat un proiect de hotărâre ce a majora cu peste 21 de milioane de euro costul inițial. Acești bani finanțează exclusiv reparații urgente, necesare pentru semnarea recepției finale cu antreprenorul.
În prezent, expertiza tehnică actualizată concluzionează că obiectivul se încadrează în clasa tehnică III, corespunzătoare unei „STĂRI TEHNICE SATISFĂCĂTOARE”.