Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 16 June 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleFeaturedMediuPrimărie

Birocrația „climatică”: Scaune, corturi pentru sinistrați, echipamente de conferință și ecografe medicale, trecute de Primăria Capitalei la investiții „verzi”

14
Sediul Primăriei Generale va putea fi vizitat până la miezul nopții cu ocazia evenimentului „Noaptea Muzeelor” | FOTO: PMB
Scaune, corturi pentru sinistrați, echipamente de conferință și ecografe medicale, trecute de Primăria Capitalei la investiții „verzi” | FOTO: PMB

Primăria Municipiului București pare că a descoperit rețeta secretă pentru a deveni campioană absolută la politicile de mediu. Secretul nu stă în extinderea parcurilor sau în reducerea reală a poluării aerului, ci în hârtii. Un proiect de hotărâre care va intra la vot în Consiliul General al Capitalei în ședința de vineri, 19 iunie, arată cum municipalitatea a reușit să eticheteze sume colosale drept cheltuieli „verzi”. Astfel, achizițiile uzuale ale spitalelor și echipamentele de birou au căpătat brusc valențe ecologice.

Obligația legală a etichetării proiectelor de investiții vine dintr-o ordonanță de urgență din 2024. Conform acesteia, administrațiile publice locale au sarcina să clasifice proiectele din programul de investiții în funcție de impactul asupra obiectivelor de mediu. Categoriile sunt cheltuieli verzi, maro, mixte, neutre și neetichetate. La nivelul Capitalei, procesul de analiză pentru anul 2026 s-a încheiat cu o concluzie de domeniul absurdului administrativ.

Miliarde de lei, convertite „cromatic” pe hârtie

Proiectul de hotărâre consultat de Buletin de București arată că din cheltuielile de investiții care totalizează 3,24 miliarde de lei, direcțiile din aparatul de specialitate al Primarului General au raportat nu mai puțin de 2,91 miliarde de lei ca fiind cheltuieli „verzi”.

Asta înseamnă aproape 90% din fondurile alocate dezvoltării. Restul fondurilor au fost etichetate marginal drept mixte, neutre sau neetichetate. Nicio singură investiție nu apare la categoria „maro”, culoarea alocată intervențiilor cu potențial impact negativ asupra mediului.

Însă analiza punctelor din formularul de raportare arată însă că funcționarii PMB au luat proiectul de buget pe anul 2026 și au atribuit eticheta ecologică oricărui contract.

Dotările medicale au salvat procentele de mediu

O secțiune vastă din programul de investiții al PMB aparține unităților medicale subordonate Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București(ASSMB). Sute de milioane de lei merg spre reabilitarea pavilioanelor, conform documentației tehnice, dar și spre dotările specifice. Raportul instituției arată că absolut toate aceste achiziții sunt prietenoase cu mediul.

Un ecograf achiziționat pentru sistemul medical al Capitalei are, în logica Direcției Economice, un impact verde. La fel se întâmplă și cu aparatele de anestezie, monitoarele pentru pacienți. Chiar și paturile destinate secțiilor de terapie intensivă figurează în același tabel. Raportul menționează explicit achiziția unei „tărgi pentru persoane supraponderale”. Și aceasta poartă oficial eticheta verde.

Software și corturi impermeabile

Sectorul de ordine publică și protecție civilă arată un tipar similar. Centrul Municipiului București pentru Situații de Urgență urmează să primească fonduri pentru corturi gonflabile impermeabile și sisteme de acces auto.

Bugetul indică faptul că echipamentele necesare unor viitoare tabere de sinistrați ajută, într-un fel contabil, politica verde a Capitalei. Scaunele cumpărate pentru angajații acestui centru au primit, la rândul lor, o clasificare identică, adică obiecte care susțin ecologia.

Pe o listă paralelă se regăsesc sistemele de management al documentelor și licențele software necesare primăriei. Administrația a etichetat inclusiv procurarea de echipamente destinate conferințelor și prezentărilor ca investiții verzi.

Proiectul de hotărâre care include raportul integral „de mediu” ajunge pe masa consilierilor în ședința din 19 iunie 2026. Dacă va fi aprobat, documentul va fi trimis către Ministerul Finanțelor și înregistrat ca atare.

CITEȘTE ȘI Un nou „orășel auto” în Nordul Capitalei. Trei hectare din Aleea Privighetorilor vor fi transformate în parc de educație rutieră

Autor

  • Cătălin Doscaș

    Reporter și redactor-șef Buletin de București. Lucrează în mass-media de la vârsta de 15 ani, când a publicat primele articole în presa locală din Tecuci. În București a lucrat în redacții radio ca reporter, redactor și prezentator (StudentFM, NaționalFM, Radio Total, Smart FM), unde a acoperit domeniile politic, economic, social și externe. Ulterior, a fost editor-coordonator al postului Realitatea FM. Experiența în jurnalismul online a dobândit-o la portalul B365.ro, unde a fost editor. În 2012 s-a angajat în televiziune. La Realitatea TV a fost, pe rând, reporter la secția Social, reporter special la emisiunea de reportaje și anchete „Reporterii Realității”, dar și editor al jurnalelor de știri. Ulterior, a făcut parte din secția de Investigații de la Digi24 și a lucrat la campania „România furată”. A revenit în presa scrisă în 2017, ca reporter special, în cadrul unui proiect de repoziționare a tabloidului Libertatea în cotidian generalist. Este jurnalist Buletin de București din 2019.

scris de

Cătălin Doscaș

Reporter și redactor-șef Buletin de București. Lucrează în mass-media de la vârsta de 15 ani, când a publicat primele articole în presa locală din Tecuci. În București a lucrat în redacții radio ca reporter, redactor și prezentator (StudentFM, NaționalFM, Radio Total, Smart FM), unde a acoperit domeniile politic, economic, social și externe. Ulterior, a fost editor-coordonator al postului Realitatea FM. Experiența în jurnalismul online a dobândit-o la portalul B365.ro, unde a fost editor. În 2012 s-a angajat în televiziune. La Realitatea TV a fost, pe rând, reporter la secția Social, reporter special la emisiunea de reportaje și anchete „Reporterii Realității”, dar și editor al jurnalelor de știri. Ulterior, a făcut parte din secția de Investigații de la Digi24 și a lucrat la campania „România furată”. A revenit în presa scrisă în 2017, ca reporter special, în cadrul unui proiect de repoziționare a tabloidului Libertatea în cotidian generalist. Este jurnalist Buletin de București din 2019.

pe același subiect

Patru unități din Sectorul 1 au cerut suplimentarea locurilor pentru „Școala de vară”
ArticoleMainPrimărie

Patru unități din Sectorul 1 au cerut suplimentarea locurilor pentru „Școala de vară”

Patru școli din Sectorul 1 al Capitalei au cerut Primăriei suplimentarea locurilor...

Robert Negoiță cere desființarea parțială a complexului comercial Piața Miniș
ArticoleMainPrimărie

Robert Negoiță cere desființarea parțială a complexului comercial Piața Miniș. Ce destinație vor avea spațiile

Robert Negoiță cere desființarea parțială a complexului comercial Piața Miniș pentru spații...

Peste 7 milioane de euro pentru containere temporare pe durata consolidării Școlii 178 | FOTO: Inquam Photos / George Călin
ArticolePrimărieȘtiri

Peste 7 milioane de euro pentru containere temporare pe durata consolidării Școlii 178

Peste 7 milioane de euro vor fi alocate pentru containere temporare pe...