Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 27 June 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleFeaturedTransport

Raportul pentru pasajul către Berceni de peste A0, care s-a fisurat la scurt timp de la inaugurare, ținut la secret. CNAIR: „Degradările nu afectează structura de rezistență”

13
Pasajul Berceni peste A0 CNAIR
Concluziile CNAIR privind situația pasajului de peste A0, dintre Berceni și București. Foto: FB/Vasile Diaconu

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis câteva dintre concluziile expertizei tehnice realizate pentru pasajul peste Autostrada A0 București Sud dintre comuna Berceni și Capitală, unde au apărut fisuri și deformări la nivelul rampelor de acces, semnalate în urmă cu câteva luni.

În urma raportului tehnic, expertul desemnat ar fi concluzionat că degradările observate nu afectează structura de rezistență a pasajului, iar situația nu impune restricții de circulație.

CNAIR a mai transmis, pentru Buletin de București, că vor fi realizate lucrări pentru remedierea definitivă a pasajului.

Pasajul a fost inaugurat la începutul anului 2024, pentru a fluidiza traficul, în contextul șantierului de la Lotul 1 Sud al Autostrăzii A0.

La finalul lunii februarie, Vasile Diaconu, consilier local în comuna Berceni, a semnalat situația în care se află pasajul care asigură legătura dintre Berceni și Capitală. Acesta a postat un clip video în care s-au putut observa probleme la nivelul rampelor de acces, la doar doi ani de la deschiderea pasajului.

CITEȘTE ȘI Podul peste A0 care leagă comuna Berceni de Capitală s-a crăpat la doi ani de când a fost inaugurat. „Situația este deja periculoasă”

Mai multe probleme au fost observate la pasajul peste A0

Parapetele metalice montate pe rampele de pământ s-au desprins de asfalt, iar fisurile apărute au fost reparate superficial. Din imaginile postate în urmă cu câteva luni, se pot observa fisurile apărute pe rampele de acces, dar și faptul că parapetele din metal s-au înclinat.

Fisuri la pasajul peste A0 care leagă comuna Berceni de Capitală. Foto: Facebook/Vasile Diaconu

După apariția acestor imagini în spațiul public, reporterii BdB au trimis o solicitare la CNAIR, prin care au cerut explicații cu privire la situația pasajului. Reprezentații instituției au transmis, atunci, că podul a fost inaugurat în ianuarie 2024 și se află în perioada de garanție, care este de 60 de luni din momentul efectuării recepției la terminarea lucrărilor.

Reprezentanții CNAIR au mai transmis, în martie, că antreprenorul este responsabil de remedierea defectelor care apar în perioada de garanție, dar și cu identificarea și propunerea soluțiilor tehnice de remediere.

Un expert tehnic autorizat din cadrul MLPAT (Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței) s-a deplasat la pasajul care leagă Berceni de București, pe 5 martie, pentru a evalua rezistența, stabilitatea și calitatea structurii. Atunci, CNAIR a precizat, pentru Buletin de București, că va fi întocmit un raport tehnic.

Tot în martie, instituția a precizat că antreprenorul și inginerul consultant (Consitrans SRL) nu au identificat „degradări ale părții carosabile” în cazul podului peste Autostrada A0.

CITEȘTE ȘI EXCLUSIV | Autoritățile nu știu încă dacă fisurile apărute la pasajul peste A0 dintre Berceni și București sunt periculoase. Încă așteaptă raportul care evaluează siguranța structurii

Concluziile CNAIR cu privire la situația pasajului

Pe 28 mai 2026, Buletin de București a trimis o nouă solicitare către CNAIR, pentru a cere detalii cu privire la concluziile raportului tehnic.

Potrivit CNAIR, raportul tehnic a fost finalizat, iar cauzele degradărilor ar fi fost în principal determinate de „deformări și pierderi de material de umplutură la modulul superior al sistemului Green Terramesh ( (soluție uzuală din punct de vedere tehnic), aspect care a dus la tasarea capacului pozat peste ultimul modul și înclinarea parapetului spre exteriorul rampei”.

Degradările sunt locale, la partea superioară a rambleului (modulele superioare de fațadă Green Terramesh), mai precizează raportul. Celelalte elemente Terramesh sunt intacte, fără deformări sau pierderi structurale în corpul principal al rambleului.

„Nu există mențiuni despre degradări structurale ale întregii lucrări.”, se mai precizează în răspunsul CNAIR.

În ceea ce privește siguranța circulației, „raportul nu declară structura nesigură pentru trafic sau nu impune restricții imediate de circulație, decât semnalizarea zonei rampelor cu balize”. Degradările identificate sunt la nivelul umărului acostamentului și al parapetului.

Din punctul de vedere al expertului, degradările identificate sunt la nivelurile superioare ale sistemului Green Terramesh și nu afectează structura de rezistență a pasajului, drept pentru care expertiza tehnică a fost efectuată în situ, luând în considerare toate datele, documentele tehnice precum și informațiile puse de la dispoziție de către inginer și antreprenor.”, se mai precizează în răspunsul CNAIR.

Ce lucrări vor fi realizate

CNAIR a mai precizat că vor fi realizate lucrări de remediere definitive care revin în sarcina antreprenorului, acesta urmând să suporte integral costurile. Pasajul se află în perioada de garanție, respectiv 60 de luni din momentul efectuării recepției la terminarea lucrărilor, iar antreprenorul (Alsim Alarko) este responsabil de remedierea oricăror defecte apărute în perioada de garanție.

Reprezentanții CNAIR au enumerat, pe scurt, principalii pași de remediere a pasajului:

  • Demontarea grinzii de parapet și a stâlpilor;
  • Rearanjarea primului și/sau al doilea modul superior de Green Terramesh (după caz) ;
  • Compactare corespunzătoare a modulului de bază;
  • Fixare stâlpi parapet cu o lungime mai mare;
  • Turnare beton de egalizare + grinzi de beton armat ;
  • Aplicare geomembrană HDPE rezistentă UV fixată pe grinda de beton pentru etanșeitate la apă;
  • Refacere rigolă de acostament + straturi de asfalt (cu geocompozit antifisură);
  • Etanșare rosturi.

Cine a realizat raportul

Raportul tehnic de expertiză a fost elaborat de către un expert tehnic autorizat MLPAT (Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței), care este și cadru didactic în cadrul Universității Tehnice de Construcții București. Verificările din teren au avut loc în luna martie, iar la finalul acestei luni a fost elaborat raportul.

CNAIR a transmis că nu cunoaște costurile suportate de antreprenor privind expertiza tehnică și că nu are interes în a solicita de la antreprenor aceste costuri, care sunt suportate integral de către acesta.

Deși expertiza tehnică a fost finalizată, CNAIR a precizat că raportul se află în custodia antreprenorului, în contextul în care lucrările se află în perioada de garanție.

Instituția susține că raportul conține informații contractuale considerate confidențiale, precum și elemente protejate de drepturi de autor și proprietate intelectuală. În schimb, CNAIR afirmă că a oferit un rezumat al concluziilor expertizei tehnice, „cu respectarea limitelor confidențialității”.

CITEȘTE ȘI Peisagista Diana Culescu despre arborii plantați pe Calea Văcărești: „Acești bonsai nu vor putea genera un coridor verde”

Autor

  • Andreea Stănărîngă

    Cu o experiență de peste 5 ani în presă, face parte din echipa Buletin de București din septembrie 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.

scris de

Andreea Stănărîngă

Cu o experiență de peste 5 ani în presă, face parte din echipa Buletin de București din septembrie 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.