Secțiunea 4 din Autostrada A1, cea cuprinsă între Tigveni și Curtea de Argeș, este aproape gata, după cum informează directorul general al Companiei Naționale de administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol. După finalizare, autostrada A1 va face legătura între Sibiu și București.
Directorul CNAIR le-a transmis șoferilor că la acest moment șantierul de pe respectiva secțiune este finalizat în proporție de circa 90%: „Doar 10 procente de mai despart de deschierea circulației.”
Când ar putea fi dat în circulație acest tronson al A1
Secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș are o lungime totală de 9,86 de kilometri și este realizat de către constructorul de origine austriacă PORR. Conform informațiilor oferite de Cristian Pistol, la acest moment pe șantier sunt mobilizați 450 de muncitori cu 130 de utilaje.
În cazul în care ritmul actual se va menține, această porțiune din autostrada care, în final, va lega Bucureștiul de Sibiu, ar putea fi dată în trafic cu aproximativ 6 luni mai devreme decât termenul contractual, anume februarie 2027. Asta ar însemna că șoferii vor putea circula pe aici din toamna acestui an.
Valoarea contractului este de 1,678 miliarde de lei, fără TVA, iar sursa de finanțare este asigurată prin Programul Transport 2021-2027.
Unde se lucrează în prezent
Conform informațiilor oferite de directorul CNAIR, la acest moment echipele de muncitori de pe secțiunea 4 se ocupă de:
- Terasamente: excavații și umpluturi,
- Suprastructură: așternere balast stabilizat și mixtură asfaltică,
- Structuri: la cele 12 poduri și pasaje de pe traseu se montează parapet metalic și se instalează țevile de scurgere a apelor pluviale și rosturie de dilatație,
- Iluminat rutier și ITS.
În sensul giratoriul Tigveni s-a finalizat deja turnarea stratului de legătură. De asemenea, în ceea ce privește tunelul Momaia, care are o lungime totală de 1,350 metri, se montează în prezent echipamentele și sisteme pentru siguranța circulației.
În prezent, șoferii au posibilitatea de a circula pe 54 de kilometri ai autostrăzii A1 Sibiu-Pitești. În total, autostrada se va întinde pe o distanță de 122 de kilometri.
Ce secțiuni ale A1 au fost deja deschise
În total, lucrările pentru realizarea autostrăzii A1 Sibiu-Pitești au fost împărțite în 5 secțiuni, după cum urmează:
- Secțiunea 1: Sibiu – Boița, care se întinde pe o distanță de 14,15 km,
- Secțiunea 2: Boița – Cornetu, care se întinde pe o distanță de 30,35 km,
- Secțiunea 3: Cornetu – Tigveni, care se întinde pe o distanță de 37,40 km,
- Secțiunea 4: Tigveni – Curtea de Argeș, care se întinde pe o distanță de 9,86 km,
- Secțiunea 5: Curtea de Argeș – Pitești, care se întinde pe o distanță de 30,35 km.
Dintre acestea, două au fost date în circulație. Este vorba despre secțiune 1, cea care leagă Sibiu de Boița, pe unde mașinile pot trece încă din luna decembrie a anului 2022. Aceasta le permite conducătorilor să evite o porțiune aglomerată din DN7, la ieșirea din Sibiu.
Cea de-a doua este secțiunea 5, cea care face legătura între Curtea de Argeș și Pitești. Tronsonul care se întinde pe o distanță de 30,35 de kilometri a fost dat în trafic în luna iunie a anului 2025. Astfel că, odată cu deschidere circulației pe care tronson, se poate circula neîntrerupt pe autostradă de la București până la Curtea de Argeș (o distanță de circa140 km).