Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Primărie, Transport

VIDEO | Ruina rutieră din Nordul Capitalei. Cum a ajuns Pasajul Pipera, de peste calea ferată București-Constanța, să pună în pericol viața șoferilor

VIDEO | Ruina rutieră din Nordul Capitalei. Cum a ajuns Pasajul Pipera, de peste calea ferată București-Constanța, să pună în pericol viața șoferilor
Ruina rutieră din Nordul Capitalei. FOTO: Paul Angelescu

Bucăți de metal și cauciuc smulse din structura Pasajului Pipera, de la granița dintre București și Voluntari, pun în pericol zilnic mii de șoferi care tranzitează nordul Capitalei. Podul care traversează calea ferată București-Constanța prezintă deficiențe majore la nivelul rosturilor de dilatație, la 17 ani de la tăierea panglicii.

Imaginile surprinse la fața locului de jurnalistul ProTv Paul Angelescu arată șanțuri adânci în asfalt și șuruburi care ies din structura podului, în zona rosturilor de dilatație.

Aceste „îmbinări” permit podului să se „miște” în caz de ger sau căldură extremă, când structura se contractă sau se dilată. Acum acestea reprezintă acum o „bombă cu ceas” pentru siguranța rutieră din zonă.

„Rosturile de dilatație de pe Pasajul Pipera, una dintre cele mai circulate artere ale Capitalei, au ajuns un adevărat pericol public. Oricând se poate întâmpla un accident grav. În mod normal Primăria Municipiului București sau Primăria Sectorului 2 București ar trebui să ia măsuri urgente, iar Poliția Română ar trebui să amendeze zilnic administratorul drumului până îl repară. Evident că situația nu e semnalizată în niciun fel”, a notat jurnalistul pe o rețea de socializare.

Pasajul Pipera. Pasarea responsabilității între primării

Degradarea infrastructurii de aici nu a apărut brusc. Construcția a rămas fără lucrări de întreținere dintr-un motiv de natură birocratică. Din informațiile Buletin de București, obiectivul nu figurează în evidențele clare ale niciunei unități administrative, la această oră. Primăria Municipiului București și Primăria Sectorului 2 au transformat podul într-un subiect de dispută instituțională încă din anul 2019.

Reprezentanții Primăriei Capitalei ar fi susținut în repetate rânduri că pasajul nu se află în administrarea lor. De cealaltă parte, Primăria Sectorului 2 ar fi transmis prin comunicate oficiale că predarea s-a făcut către municipalitate imediat după finalizarea lucrărilor de construire. Arhitectul-șef al Primăriei Voluntari ar fi afirmat la rândul său că pasajul se află sub tutela Primăriei Capitalei.

Erori de proiectare și costuri umflate

Istoricul pasajului de peste calea ferată București-Constanța a tinuț titlurile publicațiilor, la momentul șantierul, din cauza unor erori de execuție.

Proiectul demarat pe hârtie în 2005 a început efectiv abia doi ani mai târziu. Constructorii au descoperit cabluri de utilități vechi chiar la primele săpături iar costurile au explodat din cauza acestor vicii de proiectare.

În plus, constructorii aflați în coordonarea Primăriei Voluntari, au ridicat infrastructura rutieră fără aprobările necesare. De altfel, CFR S.A. ar fi reclamat la momentul respectiv, lipsa avizelor din partea Primăriei Voluntari la momentul demarării lucrărilor iar beneficiarul a ignorat complet programul de reabilitare a infrastructurii feroviare existent în zonă.

Cele două mari proiecte s-au suprapus iar CFR a cerut ulterior fonduri suplimentare pentru reproiectarea lucrărilor feroviare. Doi stâlpi ai rețelei electrice feroviare au rămas blocați sub pasajul Pipera iar autoritățile au deviat temporar circulația trenurilor pentru a muta elementele de susținere ale stâlpilor de înaltă tensiune în lateral.

CITEȘTE ȘI Ciucu, atac la societatea civilă din Prelungirea Ghencea: „Trimiți la presă, mobilizezi oamenii ca să nu se întâmple nimic”. Delia Mihalache: „Reacționează politic, se victimizează. Face asta din 2021 și nu mă impresionează”

Autor

  • Cătălin Doscaș

    Reporter și redactor-șef la Buletin de București. Face presă de la 15 ani, când a debutat în media locală din Tecuci, și a parcurs de-a lungul a peste două decenii toate formatele jurnalistice: presă scrisă, radio, online și televiziune. În București, s-a format în redacțiile de știri radio ca reporter de teren, redactor și prezentator (StudentFM, NaționalFM, Radio Total, Smart FM) și a coordonat editorial postul Realitatea FM, înainte de a trece în presa online, ca editor la B365.ro, pe subiecte de administrație a Capitalei.

    Din 2012 a lucrat în televiziune, mai întâi la Realitatea TV, ca reporter pe zona socială, editor de știri și reporter special în cadrul emisiunii de anchete „Reporterii Realității”, iar apoi în secția de Investigații a Digi24, unde a documentat dosare despre devalizarea patrimoniului public în campania „România furată”.

    În 2017 s-a alăturat, ca reporter special, echipei inițiale care a transformat tabloidul Libertatea în cotidian generalist și de investigație.

    Este jurnalist la Buletin de București din 2019, unde urmărește banii publici, proiectele de infrastructură și deciziile din administrația București-Ilfov.

    După ce a preluat și coordonarea Buletin de București ca redactor-șef, în iunie 2023, fără a renunța la munca de reporter, investigațiile pe care le-a semnat și editat alături de echipă au câștigat, în ani consecutivi (2024–2026), Premiile I, II și III la categoria „Presă locală” a Galei Superscrieri.

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.