Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 17 March 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticolePrimărieȘtiri

Foișoare de peste 4 milioane de lei, în Sectorul 4. Proiectul va fi supus votului în următoarea ședință de consiliu

7
Foișoare de 4,3 milioane de lei în Sectorul 4, pe Drumul Jilavei și Poștalionului. Proiectul va fi supus în următoarea ședință | FOTO: Totul Verde
Foișoare de 4,3 milioane de lei în Sectorul 4, pe Drumul Jilavei și Poștalionului. Proiectul va fi supus în următoarea ședință | FOTO: Totul Verde

Foișoare de 4,3 milioane de lei ar putea să fie montate în Sectorul 4, pe Drumul Jilavei și Poștalionului, potrivit unui proiect de hotărâre. Documentul va fi supus la vot în următoarea ședință a Consiliului Local Sector 4, pe 19 martie.

Pentru proiectare ar putea fi alocați 66.627,78 lei, iar alți 91.613,19 lei vor fi pentru asistențea tehnice. Dirigintele de șantier ar urma să coste și el 66.627,78 de lei, iar coordonatorul de securitate și sănătate va fi plătit cu peste 16 mii de lei. Prețurile includ TVA.

Cheltuielile neprevăzute au fost estimate la peste 178 de mii de lei. Cât despre construcțiile în sine, din bugetul local ar urma să fie suportate 3,3 milioane de lei pentru îndeplinirea obiectivului. Alți 66.627,78 de lei vor reprezenta și ei, costul facturii de utilități necesare pentru desfășurarea șantierului.

„Nevoia de intervenție pentru rezolvarea deficiențelor care afectează calitatea vieții locuitorilor din Sectorul 4, în special în vederea modernizării spațiilor urbane, a creşterii siguranței circulației pietonale şi rutiere, a optimizării numărului de locuri de parcare, sistematizarea sistemului rutier şi modernizarea spațiilor verzi, este un fenomen constant”, motivează referatul de aprobare.

Astfel, dacă proiectul va fi aprobat, în zona rezidențială densă, ar putea apărea foișoare cu gard. Acestea vor avea două bănci și o masă, însă vor fi amplasate și modelele cu patru bănci și două mese cu suport.

CITEȘTE ȘI: Stații de încărcare de 1 milion de euro pentru mașinile instituțiilor din subordinea Consiliului Local Sector 3

Cetățenii din Sectorul 4 pot cer returnarea banilor plătiți în plus pentru impozitul pe clădiri

Bucureștenii din Sectorul 4 al Capitalei, cei care au achitat deja impozitul pe clădiri pentru anul 2026, au posibilitatea de a cere returnarea banilor plătiți în plus, anunță Primăria. Această restituire a banilor vine în contextul reducerilor ce au fost instituite de Guvernul României prin Ordonanța de urgență nr. 17/13.03.2026.

De impozite mai mici pentru clădiri beneficiază persoanele care au în proprietate clădiri vechi și cele cu dizabilități, după cum urmează:

  • 15% reducere pentru clădirile cu o vechime între 50 și 100 de ani;
  • 25% reducere pentru clădirile cu o vechime mai mare de 100 de ani.
  • 25% reducere pentru persoanele încadrate în grad de handicap accentuat;
  • 50% reducere pentru persoanele încadrate în grad de handicap grav.

Cei care au achitat impozitul înainte ca reducerea să intre în vigoare au posibilitatea de a compensarea sumelor cu obligații fiscale viitoare, sau pot cere restituirea sumelor plătite în plus. Orice opțiune ar alege, bucureștenii trebuie să acceseze platforma online a DGITL Sector 4 și să compelteze o cerere în acest sens.

CITEȘTE ȘI: Clase închise în 38 de școli din Capitală, pentru simularea Evaluării Naționale. În alte 221, elevii au început examenele

Autor

  • Alexandru Stan

    Sunt elev la un colegiu de prestigiu din Capitală și reporter la Buletin de București. M-am născut și am crescut cu mândrie în Capitală, oraș al poveștilor, al tramvaiului tras de cai și al căsuțelor cu portiță și cișmea. Prin articolele mele, mă străduiesc să descriu cu acuratețe viața din București pe ecranele cititorilor noștri și încerc totodată să fac accesibile subiecte de interes general tuturor, de la mic la mare.

scris de

Alexandru Stan

Sunt elev la un colegiu de prestigiu din Capitală și reporter la Buletin de București. M-am născut și am crescut cu mândrie în Capitală, oraș al poveștilor, al tramvaiului tras de cai și al căsuțelor cu portiță și cișmea. Prin articolele mele, mă străduiesc să descriu cu acuratețe viața din București pe ecranele cititorilor noștri și încerc totodată să fac accesibile subiecte de interes general tuturor, de la mic la mare.