Primarul general Ciprian Ciucu a reacționat în legătură cu măsurile de redresare propuse de conducerea STB vineri, votate în Consiliul de Administrație al Societății de Transport București.
În ianuarie, edilul a înaintat un proiect de hotărâre care viza achiziția unor servicii de audit pentru STB, însă inițiativa sa a fost respinsă în cadrul ședinței Consiliului Local al Municipiului București din 29 ianuarie 2026.
STB a acumulat datorii mari, lucru ce a dus compania în pragul unui blocaj financiar la începutul anului, lucru susținut inclusiv de un document intern semnat de directorul general al STB, Andrei Dinculescu-Bighea.
Printre cele 12 măsuri propuse de conducerea STB se numără și reducerea numărului de posturi de conducere, dar și cea a creșterii tarifelor sau reducerea temporară a săptămânii de lucru la patru zile pentru o parte din personal.
Ciprian Ciucu, despre măsurile de redresare propuse de conducerea STB
Ciprian Ciucu a precizat, pe Facebook, că va analiza impactul financiar cumulat al măsurilor, care reprezintă, la prima vedere, „niște primi pași făcuți în direcția corectă”, dar „este loc de mai mult”.
„În urma faptului că am atras atenția cu privire la situația financiară dezastruoasă a STB, managementul companiei de transport public vine cu un set de măsuri care să ducă pe parcursul acestui an la diminuarea pierderilor financiare.
Le voi analiza temeinic. La o primă lectură, acestea par doar niște primi pași făcuți în direcția corectă. Dacă sunt suficienți sau nu, îmi voi da seama după ce voi analiza impactul financiar cumulat.
E bine măcar că au inclus și “reducerea funcțiilor de conducere cu minimum 30 % și a directorilor cu 50%.” Cred că este loc de mai mult.”, a scris Ciprian Ciucu în postarea sa.
Primarul general a mai declarat că aceste măsuri nu sunt suficiente fără ca Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (ADITPBI), entitatea care administrează transportul public local de suprafață din București și Ilfov, să propună măsuri de optimizare a costurilor.
„De exemplu, transportul care deservește inclusiv localități din județul Ilfov, costă Primăria Municipiului București cca. 230 de milioane de lei pe an! Această entitate a fost înființată inițial cu 60 de angajați și a ajuns la cca. 200. Inclusiv aici este nevoie de reorganizare și restructurări.”, a adăugat primarul general.
Primarul general așteaptă măsuri și de la ADITPBI
Ciprian Ciucu a mai declarat că „va lua în calcul” măsurile propuse de conducerea STB, dar și pe cele pe care le așteaptă de la ADITPBI. „Dacă nu sunt suficiente, voi veni și eu cu propuneri suplimentare”, a mai spus acesta.
În plus, edilul cere transparență în privința documentului votat în Consiliul de Administrație al STB.
„Cer conducerii STB să facă public documentul care a fost votat ieri în Consiliul de Administrație al STB și să de drumul la discuții cu sindicatele. Transparența este esențială pentru succesul întregului demers.
Este bine că șoferii, vatmanii și muncitorii nu vor fi afectați, iar disponibilizările vor fi făcute doar la nivelul angajaților suport, cei TESA, din birouri.”, a mai scris edilul.