Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 3 April 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainPolitic

Bolojan vs. Thuma | Război deschis cu „vechea gardă” din București. Cine sunt favoriții care „vânează” șefiile PNL de sector – Surse

282
PNL de sector
Colaj BDB/InquamPhotos/FB

Partidul Național Liberal fierbe mocnit, la București, de cel puțin o lună. Intenția președintelui partidului, Ilie Bolojan, de a-i schimba din funcție i-a pus pe jar și, deși o primă tentativă a eșuat, lucrurile nu s-au liniștit. Dar un lucru i-a înfuriat și mai tare pe șefii filialelor PNL de sector.

Pe 2 februarie, președintele PNL a cerut, în ședința Biroului Național Permanent (BNP) demiterea a zece lideri, de la sectoarele 2, 3, 4 și 5, din București, Buzău, Ialomița, Covasna și Harghita. Oficial, a invocat regula introdusă la congresul Partidului Național Liberal din 2025, conform căreia președinții celor 10 filiale cu cele mai slabe rezultate în alegeri să fie demiși din funcție. 

Ilie Bolojan le-a imputat rezultatele de la alegerile locale și generale din anii 2024 și 2025. Dar, nu a reușit să obțină două treimi din voturi pentru a-i da jos pe respectivii președinți de filială.

Premierul nu a acceptat înfrângerea, iar unele surse declarau că votul va fi reluat la următoarea ședință a BNP.

Șefii filialelor PNL de sector, revoltă în culise

Liderii liberali din București vizați de către Ilie Bolojan sunt Monica Anisie, fost ministru al Educației, președinta PNL Sector 2, Andrei Baciu, fost secretar de stat la Ministerul Sănătății, de la Sectorul 3, Ionuț Stroe, fost ministru al Tineretului și Sportului, președintele filialei din Sectorul 4, și Dan Meran, fost consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului Ludovic Orban, șeful de la Sectorul 5.

Deși vizați de schimbare, cei patru nu s-au revoltat public cu privire la dorința președintelui PNL de a-i schimba. Din contră, Monica Anisie a fost vehiculată ca un potențial nume pentru a prelua locul de ministru al Educației în guvernul Bolojan.

Pe 13 februarie, în schimb, Claudiu Săftoiu, fost director al SIE și președinte-director general al TVR, în prezent prim-vicepreședinte al PNL Sector 2, a publicat pe Facebook o postare în care contestă intenția de demitere a șefei sale directe pe linie politică.

SUSȚIN FERM poziția președintei PNL Sector 2, senatoarea Monica Cristina Anisie, cu privire la posibile decizii discutabile și nestaturare, care ar putea fi luate în viitorul apropiat de conducerea centrală a partidului, referitoare la înlocuirea discreționară de la conducerea organizațiilor liberale de sector a președinților filialelor bucureștene 2,3,4 și 5, votați și aleși de drept, în alegeri interne democratice”, a scris Claudiu Săftoiu.

CITEȘTE ȘI: Scandal în PNL București: Fostul șef SIE Claudiu Săftoiu acuză „execuții sumare” pregătite de tandemul Bolojan-Ciucu în filialele de sector

Buletin de București i-a contactat pe doi dintre cei vizați de președintele PNL, Andrei Baciu și Ionuț Stroe, pentru a comenta situația, dar aceștia au precizat că nu vor să facă nici o declarație publică.

Rezultatul votului din 2 februarie a fost clar împotriva președintelui PNL de a ne demite”, a fost singurul comentariu făcut de Ionuț Stroe.

CITEȘTE ȘI:

Președintele PNL Sector 3 nu comentează intenția lui Bolojan de a-l schimba din funcție. Fost șef al SIE: Decizii discutabile și nestaturare

Nici președintele PNL Sector 4 nu comentează dorința lui Bolojan de a-l schimba din funcție

Planul lui Bolojan: aducerea la PNL de sector a unor oameni din afara partidului

Multiple surse din sau apropiate Partidul Național Liberal au declarat pentru Buletin de București că planul premierului Ilie Bolojan este de a-și întări puterea la București prin impunerea la conducerea filialelor din Capitală a unor politicieni din afara acesteia.

Potrivit informațiilor Buletin de București, ar fi vorba despre Dragoș Pâslaru, fost europarlamentar REPER, în prezent ministru al Fondurilor Europene, Vlad Gheorghe, fost europarlamentar USR, desemnat în ianuarie consilier onorific al premierului.

Pe lângă aceștia, Ilie Bolojan l-ar mai dori și pe Alexandru Nazare, actual ministru de Finanțe și membru PNL, propulsat în politica de la vârf de către Anca Boagiu.

Nota de plată pentru susținerea lui Ciprian Ciucu la PMB?

Nu-i putem accepta pe Dragoș Pâslaru și Vlad Gheorghe la conducerea unor filiale ale partidului, în condițiile în care nici nu sunt membri PNL. Nici statutul nu permite o asemenea manevră, ca cei doi să fie numiți direct în astfel de funcții”, au explicat surse liberale.

Acestea consideră că numirea celor doi ar fi și o răsplată pentru faptul că atât REPER, cât și Vlad Gheorghe, din postura de independent, și-au declarat public susținerea pentru Ciprian Ciucu, în campania electorală din noiembrie-decembrie, când acesta a candidat pentru funcția de primar general, pe care a și obținut-o.

Nu știu cât a contat susținerea acestora, având în vedere că aveau scoruri electorale mici. Dar Ilie Bolojan vrea să își consolideze puterea în partid prin numirea lor ca șefii filialelor PNL de sector”, au mai afirmat aceleași surse.

Contactați de către Buletin de București, Dragoș Pâslaru și Vlad Gheorghe au refuzat să comenteze aceste afirmații.

Hubert Thuma, rivalul lui Bolojan în PNL, acuză „userizarea” formațiunii

Președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, l-a acuzat pe 9 februarie pe Ilie Bolojan că a „userizat PNL”.

Îi reproșez lui Ilie Bolojan o anumită încercare de userizare a partidului și acest lucru e evident. Uitați-vă la funcțiile ministeriale.

În afară de un ministru liberal, ceilalți trei nu fac parte din PNL. Uitați-vă la cabinetul lui din Piața Victoriei, sunt mai mulți cei de la USR și REPER la cabinetului premierului decât de la PNL, deci este o userizare a partidului”, a declarat Hubert Thuma, duminică, într-un interviu acordat Antena 3.

CITEȘTE ȘI Tensiuni în PNL pe banii publici: Thuma, condamnat pentru corupție, îi cere lui Bolojan majorarea fondurilor cu 500% față de 2025 pentru Ilfov și invocă „modelul de la Oradea”

Președintele CJ Ilfov l-a indicat, la rândul său, pe Dragoș Pâslaru ca un potenția nume să devină unul dintre șefii filialelor PNL din București.

Domnul Pîslaru, am văzut recent chiar într-o emisiune la dumneavoastră, când o colegă a spus că dorim să schimbăm filialele din București pentru a veni cu oameni noi. Unul dintre exemplele date de doamna Trăilă atunci a fost domnul Pîslaru.

Domnul Pîslaru nu a trecut de votul popular în vara anului trecut sau la alegerile de acum doi ani. A luat doi la sută în Iași. Care e figura nouă cu care vine PNL în București? Pîslaru care a luat doi la sută la Iași?”, a criticat Hubert Thuma.

A contribuit Cătălin Doscaș.

CITEȘTE ȘI: Continuă răfuiala lui Hubert Thuma cu premierul Ilie Bolojan. „A userizat PNL”




Autor

  • Răzvan Chiruță

    Răzvan Chiruță este redactor-șef adjunct din iulie 2024.

    A fost redactor-șef al PRESShub între 2022 și iunie 2024. Anterior, a fost redactor-șef al Newsweek România, din 2018 până în 2021, și al cotidianului România liberă, între 2015 și 2017.

    Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București.

    Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași.

    A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei.

    A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură.

    Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.

scris de

Răzvan Chiruță

Răzvan Chiruță este redactor-șef adjunct din iulie 2024. A fost redactor-șef al PRESShub între 2022 și iunie 2024. Anterior, a fost redactor-șef al Newsweek România, din 2018 până în 2021, și al cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.