Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 14 March 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleBuletin de IlfovȘtiri

Ilfov | Bază sportivă și parc pe fonduri europene în Corbeanca. Primăria cere părerea locuitorilor

280
Bază sportivă și parc, în Corbeanca. Primăria cere părerea locuitorilor. Foto: FB/ Primăria Comunei Corbeanca
Bază sportivă și parc, în Corbeanca. Primăria cere părerea locuitorilor. Foto: FB/ Primăria Comunei Corbeanca

Primăria Corbeanca dorește să acceseze fonduri europene pentru a amenaja o bază sportivă și un parc de agrement, în capătul satului Ostratu. Totuși, înainte de a depune cererile de finanțare, autoritatea locală invită cetățenii să completeze un chestionar cu privire la sporturile practicate.

Pentru a obține finanțare, instituția urmează să depună două proiecte în cadrul Programului Regional București-Ilfov. Apelul de proiecte este de tip competitiv și vizează infrastructura de agrement, timp liber și interacțiune socială.

Proiect pentru bază sportivă și parc, în Corbeanca

Terenul vizat se află la capătul satului Ostratu și are o suprafață de circa 70.000 de metri pătrați, care ar urma să fie distribuită egal între cele două investiții propuse de Primăria Corbeanca.

  • Bază sportivă – aproximativ 50% din suprafață, dedicată mișcării, sportului organizat și activităților sportive pentru mai multe categorii de vârstă
  • Parc de agrement – aproximativ 50% din suprafață, cu zone verzi, alei, spații de relaxare și pump track pentru copii și tineri

Locuitorii comunei, invitați să completeze un chestionar

Înainte de depunerea proiectelor, autoritatea locală solicită sprijinul locuitorilor, în identificarea nevoilor comunității. Cetățenii sunt invitați să completeze un formular referitor la obiceiurile sportive și activitatea fizică.

Mai precis, întrebările vizează preferințele în materie de sport, sursa motivației, precum și barierele care limitează nivelul de activitate fizică.

Totodată, locuitorii comunei Corbeanca sunt invitați să aleagă sporturile pe care și le-ar dori incluse în proiectele primăriei:

  • Role
  • Baschet
  • Trotineta freestyle
  • Fitness outdoor
  • Disc golf
  • Handbal
  • BMX freestyle
  • Badminton
  • Yoga / pilates / stretching
  • Tir cu arcul (în zonă sigură, delimitată)
  • Slackline (zonă cu puncte de prindere)
  • Squash
  • Orientare / trasure hund (pe alei)
  • Tenis de masă
  • Skateboarding
  • Volei
  • Alergare
  • Bocce / pétanque
  • Antrenament funcțional / circuit
  • Nordic walking
  • Pumptrack
  • Fotbal / mini-fotbal
  • Calisthenics
  • Ciclism
  • Tenis
  • Pickleball
  • Padel

Instituţia adaugă că, pentru a obţine finanţarea, este necesar ca proiectele să includă sporturi de echipă, realizate pe terenuri multifuncționale, care să deservească un public cât mai larg.

CITEŞTE ŞI: ILFOV | Taxă specială pentru îngrijirea câinilor fără stăpân, instituită în Corbeanca. Firmele sunt scutite, la propunerea primarului

Autor

  • Andreea Tudor

    Născută și crescută în București, susținătoare a presei independente. Așa am ajuns redactor la Buletin de București. Fiind eu, însămi, parte a sistemului de învățământ românesc și pasionată de domeniul social, pun sub lupă tot ceea ce se întâmplă în sfera educației. Cred cu tărie că presa „pentru cetățeni” este presa independentă. Oamenii au nevoie de o informare corectă pentru a înțelege pe deplin ce se întâmplă în jurul lor și pentru a lua acțiune împotriva nedreptăților.

scris de

Andreea Tudor

Născută și crescută în București, susținătoare a presei independente. Așa am ajuns redactor la Buletin de București. Fiind eu, însămi, parte a sistemului de învățământ românesc și pasionată de domeniul social, pun sub lupă tot ceea ce se întâmplă în sfera educației. Cred cu tărie că presa „pentru cetățeni” este presa independentă. Oamenii au nevoie de o informare corectă pentru a înțelege pe deplin ce se întâmplă în jurul lor și pentru a lua acțiune împotriva nedreptăților.