Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță (PSD) l-a criticat, din nou, pe primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu (PNL), pentru propunerea de majorare a prețului biletelor STB, dar și pentru lipsa apei calde și a căldurii din București. Edilul a declarat, într-o conferință de presă, că lucrează alături de consilierii generali PSD la două proiecte privind problemele termoficării: unul prin care apa caldă livrată sub parametrii să nu mai fie facturată de Termoenergetica și un altul prin care subvenţiile pentru termie să fie acordate diferenţiat, în funcţie de veniturile consumatorilor.
Nu livrezi un produs de calitate, nu primești banii. Plătești tu.
Daniel Băluță, despre apa caldă livrată sub parametrii
Declarațiile au fost făcute în cadrul conferinței de presă organizate de Primăria Sectorului 4, cu ocazia semnării contractului pentru extinderea Magistralei 4, secțiunea a II-a (Eroii Revoluției-Gara Progresul).
Daniel Băluță promite că apa caldă livrată sub parametrii nu va mai fi facturată
Președintele PSD București a promis că consilierii generali ai Municipiului București din partea PSD vor iniția, săptămâna viitoare, un proiect prin care apa caldă livrată sub parametrii contractuali să nu mai fie facturată de Termoenergetica.
Daniel Băluță a susținut că cele două companii responsabile de sistemul centralizat de încălzire al Capitalei, Termoenergetica și ELCEN, trebuie să își rezolve problemele, inclusiv în instanță dacă va fi necesar, dar fără afectarea consumatorilor.
„Citind că o mulțime de asociații de proprietari, mii de blocuri, primesc apă caldă la o temperatură incredibilă – ea e călâie, caloriferele sunt amorțite. Lucrul acesta se va schimba.
În cursul acestei săptămâni, și invit toți consilierii din Consiliul General să se alăture acestui demers, vom iniția un proiect de hotărâre prin care, exact așa cum ANPC-ul validează calitatea unui produs și dacă el este bun, îl păstrează pe piață, dacă nu este bun, nu îl păstrează pe piață, în momentul în care asociațiile primesc apă caldă sub parametrii… și acest lucru se aplică din luna ianuarie, unde au fost cele mai mari probleme pentru foarte mulți oameni… au ajuns să facă petiții, unde ne trezim aici. Fac petiții oamenii, pentru că există din partea autorităților un dezinteres total.
Ce facem? Dacă nu livrăm apa caldă și căldura în parametrii, să plătească cine este de vină. Oamenii nu plătesc nimic. Deci ca atare, Termoenergetica și cu ELCEN trebuie să-și rezolve această problemă, nu pe spatele cetățenilor.”, a declarat social-democratul în conferința de presă susținută duminică, 1 februarie.
Promisiunile lui Daniel Băluță vin în contextul în care locuitorii din peste 450 de blocuri din București au fost lăsați fără apă caldă și căldură timp de aproape o lună, după avaria de la CET SUD.
CITEȘTE ȘI: Termoficare | O lună fără căldură, în plin ger. Avaria s-a rezolvat, agentul termic tot nu vine
Șeful PSD București susține reforma subvențiilor pentru căldură
Cel de-al doilea proiect promis de Daniel Băluță vizează acordarea diferențiată a subvențiilor pentru căldură, în funcție de veniturile consumatorilor. Edilul Sectorului 4 susține că social-democrații vor elabora, în termen de o lună, un proiect prin care categoriile vulnerabile să fie scutite de la plata agentului termic, iar cetățenii cu venituri peste medie să suporte o contribuție mai mare pentru energia termică.
„Trebuie să regândim politica subvențiilor în București, pentru căldură, cel puțin. Ne-am propus un termen rezonabil, o lună de zile, în care lucrăm împreună cu juriștii noștri, lucrăm împreună cu colegii parlamentari, pentru că trebuie schimbate și anumite elemente de legislație, astfel încât fiecare să plătească în concordanță cu veniturile pe care le are.
Nu poți să ai un venit de 20.000 de lei pe lună și să plătești la fel cât plătește un om care are 1.000 de lei pe lună.
Există categorii vulnerabile. Nu poți să ceri unui om, care are pensia de 1.000 de lei, să cumpere medicamente, să cumpere mâncare, să plătească gazul, să plătească curentul. Oamenii trebuie protejați.
De aceea, vom veni cu o propunere pentru ca astfel de categorii sociale să fie scutite de la plată, cum alți oameni care au venituri importante, peste media pe economie, să plătească alt preț, cum este normal.” a adăugat primarul Sectorului 4.
Consilierii PSD s-au împotrivit unei anchete fiscale la Termoenergetica
Termoenergetica, societatea Primăriei Capitalei care distribuie agentul termic către bucureșteni, a acumulat pierderi financiare uriașe.
Recent, primarul general Ciprian Ciucu a inițiat un proiect pentru achiziționarea serviciilor de audit extern, cu scopul identificării motivelor care au dus la acumularea datoriilor de peste 1,6 miliarde de lei, dar și a soluțiilor pentru stingerea acestora.
Totuși, proiectul a fost respins de consilierii generali ai Municipiului București, cu 24 de voturi „pentru” și 29 de „abțineri”. S-au abținut consilierii generali ai PSD, PUSL și AUR.
Ioana Stoica, consilier PSD și președintele sindicatului Termoenergetica, a luat cuvântul în ședință, menționând că Termoenergetica a avut audituri pe parcursul anului trecut. Aceasta acuză că instituția nu a primit „tot ce trebuia ca să funcționeze”.
„Domnul primar general, de când a venit, s-a preocupat în mod deosebit de Termoenergetica și de problemele care sunt în Capitală.
În momentul în care instituția aproape tot anul a avut controale ANAF, a avut tot felul de audituri energetice, financiare, domnul Bujduveanu a trimis după data de 10 iulie până pe 11 noiembrie Corpul de Control, unde au fost patru persoane zi de zi.
Voiam măcar să vedem raportul, ce s-a găsit, și atunci normal că suntem de acord să facă o cheltuială pe un audit. Dar în momentul în care instituția asta nu a primit banii, nu a primit tarif, nu a primit tot ce trebuia ca să funcționeze, subvenția către populație este datorită salariaților, care vin și muncesc în condițiile care muncesc, fără alte adaosuri sau prime ș.a.m.d.
Deci, faceți ce vreți, auditați ce vreți, dar dați și salarii corespunzătoare oamenilor”, a spus președinta sindicatului Termoenergetica.
În replică, primarul general Ciprian Ciucu a declarat că nu are încredere decât într-un audit independent, de performanță, care să îi explice deciziile manageriale care au dus la acumularea datoriilor de peste 1,6 miliarde de lei.