Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 14 March 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleJustițieMainMediu

Dosarul IOR, în pericol de închidere: apărarea Mariei Cocoru mizează totul pe viciile de procedură și acuză judecătorul de lipsă de imparțialitate

348
Dosarul IOR, în pericol de închidere: apărarea Mariei Cocoru mizează totul pe viciile de procedură și acuză judecătorul de lipsă de imparțialitate. Foto: Arhivă
Dosarul IOR, în pericol de închidere: apărarea Mariei Cocoru mizează totul pe viciile de procedură și acuză judecătorul de lipsă de imparțialitate. Foto: Arhivă

A fost reluat procesul prin care Grupul Civic IOR-Titan contestă legalitatea retrocedării celor 12 hectare din Parcul IOR. Cauza a fost repusă pe rol, după ce Petre Băjenaru, moștenitorul Mariei Cocoru, implicat în afaceri imobiliare, a fost introdus în dosarul ce vizează anularea dispozițiilor de retrocedare a unei porțiuni din Parcul IOR, emise în 2005 de fostul primar general Adriean Videanu.

Reporterii Buletin de București au asistat la ședința de judecată din 27 ianuarie, în care avocații Mariei Cocoru și ai lui Petre Băjenaru au contestat decizia Tribunalului București de reluare a judecății. Aceștia au solicitat anularea cererii de chemare în judecată, invocând lipsa de procedură.

Când instanța a respins aceste argumente, apărarea lui Băjenaru a solicitat schimbarea judecătorului, invocând lipsa de imparțialitate.

CITEȘTE ȘI: Ordonanța prin care tăierea ilegală a arborilor devine infracțiune a fost pusă în dezbatere publică. Actul, inspirat din defrișarea Parcului IOR

Cum încearcă avocații lui Băjenaru să închidă dosarul IOR

Dezbaterile din „Dosarul IOR”, prin care Grupul de Inițiativă Civică IOR-Titan solicită anularea dispoziției de retrocedare a Parcului IOR, a început cu o remarcă ironică la adresa judecătorului din partea apărării pârâților.

„Dacă ne-ar vedea domnul profesor Boroi (n.r. Gabriel Boroi, profesor universitar doctor – drept civil), nu cred că ne-ar da mai mult de nota 3 la ce s-a întâmplat în acest dosar”, a transmis avocata lui Petre Băjenaru către președintele completului de judecată.

Ulterior, aceasta a solicitat anularea cererii de chemare în judecată, invocând lipsa capacității procesuale de folosință, adică incapacitatea Mariei Cocoru, proprietara decedată a zonei retrocedate din IOR, de a fi parte din proces:

„A fost formulată o acțiune în contradictoriu cu o persoană decedată. S-a constatat și s-a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință, alte dispoziții în acest dosar nu puteau fi efectuate fără o procedură de citare valabilă”.

Drept răspuns, judecătorul a precizat că instanța a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință la termenul anterior, însă reclamantul și-a modificat cererea de chemare în judecată, în sensul introducerii în cauză a moștenitorului defunctei Cocoru Maria.

Pârât în cauză este Băjenaru Petre, cererea de chemare în judecată este formulată împotriva lui Băjenaru Petre.

În replică, avocata lui Petre Băjenaru a declarat: „Calitatea de moștenitor a lui Petre Băjenaru este un aspect ce trebuie discutat”, solicitând Grupului Civic IOR-Titan să depună certificatul de moștenitor în original, și nu drept copie, așa cum se regăsește în prezent la dosar.

Avocata GIC IOR-Titan a susținut că nu poate obliga notarul să prezinte certificatul de moștenitor, iar instanța a fost de acord.

Drept urmare, judecătorul a dispus transmiterea unei solicitări către societatea notarială, pentru a transmite un duplicat al certificatului de moștenitor, cu scopul verificării corectitudinii înscrisului (copia depusă la dosar de avocata GIC IOR-Titan).

Decizia instanței a nemulțumit avocata lui Petre Băjenaru, care a anunțat că va formula cerere de recuzare (înlăturarea judecătorului din cauză), invocând două motive: lipsă de imparțialitate și antepronunțare.

Dezbaterile din dosarul IOR vor continua după ce un alt complet de judecată va decide dacă solicitarea este întemeiată sau nu.

CITEȘTE ȘI: Târg de Crăciun și parc de distracții, fără autorizații, în zona retrocedată din IOR. A fost aplicată o amendă de 10.000 lei

Cine este Petre Băjenaru, moștenitorul Mariei Cocoru

Înainte de a fi identificat oficial drept moștenitorul Mariei Cocoru, jurnaliștii Snoop.ro au dezvăluit că familia Băjenaru, cu puternice conexiuni politice, se află în spatele distrugerii din zona retrocedată a Parcului IOR.

Despre Petre Băjenaru, vecinii Mariei Cocoru declarau că acesta locuiește în apartamentul mătușii sale.

Petre Băjenaru, un personaj cheie în schema retrocedărilor, este implicat în mai multe afaceri imobiliare, fiind acționar în BASP Property SRL și BASP Ideal SRL, precum și asociat în firme deținute de rudele sale – Vasile, Constantin Daniel și Lucian-Ionuț Băjenaru – cum ar fi Grueff Management SRL (numele moșierului care a deținut inițial parcela retrocedată), BASP Management SRL, BASP Comercial Palace SRL și BASP Invest Team SRL, au dezvăluit jurnaliștii Snoop în investigația „Cimitirul IOR”.

BASP Ideal SRL a fost fondată în 2006 de omul de afaceri Dragoș Dobrescu, membru al unei rețele informale de afaceriști și politicieni conectați la contractele publice, cunoscute drept „Grupul de la Monaco”. Ulterior, acesta i-a vândut firma lui Petre Băjenaru, moștenitorul Mariei Cocoru, fosta proprietară a zonei retrocedate.

Basp Property SRL a fost înființată de Petre Băjenaru și primește lunar 125.000 de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) pentru sediul din Șoseaua București-Ploiești, nr. 1-1B, pe malul lacului Herăstrău din Capitală, după cum se arată într-o investigație Public Record.

Jurnaliștii de la G4 Media au scris despre contract încă din 2018.

Totodată, jurnaliștii Snoop l-au identificat pe Petre Băjenaru, moștenitorul Mariei Cocoru, cu o contribuție de 40 de milioane de lei vechi către Partidul Democrat – peste 3.000 de euro în banii de azi, raportat la inflație într-o listă de donații din 2002.

Alături de el, apărea și fratele său, precum și fostul primar Adriean Videanu.

Citește mai multe detalii despre familia Băjenaru, aici.

„Masacrul” din Parcul IOR

„Masacrul” din Parcul IOR a început încă din 2022, prin incendieri și otrăviri repetate ale arborilor. Ulterior, au urmat tăierile ilegale, pedepsite cu amenzi derizorii cuprinse între 25 și 100 lei/copac.

Cu toate că cetățenii s-au organizat în ture de veghe și au protestat împotriva tăierilor, distrugerea a continuat până când vegetația de pe terenul retrocedat a dispărut aproape complet.

CITEȘTE ȘI: Cine este moștenitorul Mariei Cocoru, fosta proprietară a zonei retrocedate din IOR. Dosarele suspendate după deces au fost repuse pe rol

Autor

  • Andreea Tudor

    Născută și crescută în București, susținătoare a presei independente. Așa am ajuns redactor la Buletin de București. Fiind eu, însămi, parte a sistemului de învățământ românesc și pasionată de domeniul social, pun sub lupă tot ceea ce se întâmplă în sfera educației. Cred cu tărie că presa „pentru cetățeni” este presa independentă. Oamenii au nevoie de o informare corectă pentru a înțelege pe deplin ce se întâmplă în jurul lor și pentru a lua acțiune împotriva nedreptăților.

scris de

Andreea Tudor

Născută și crescută în București, susținătoare a presei independente. Așa am ajuns redactor la Buletin de București. Fiind eu, însămi, parte a sistemului de învățământ românesc și pasionată de domeniul social, pun sub lupă tot ceea ce se întâmplă în sfera educației. Cred cu tărie că presa „pentru cetățeni” este presa independentă. Oamenii au nevoie de o informare corectă pentru a înțelege pe deplin ce se întâmplă în jurul lor și pentru a lua acțiune împotriva nedreptăților.

pe același subiect

Restricții de trafic pe Autostrada A2 București - Constanța. Se circulă doar pe a doua bandă. FOTO: Arhiva
ArticoleMainTransport

Restricții de trafic pe Autostrada A2 București – Constanța. Se circulă doar pe a doua bandă

Traficul este restrictionat pe pe Autostrada A2 București – Constanța. Centrul INFOTRAFIC...

Amenzi de peste 10 mii de euro, pentru nerespectarea legii antifumat, în Sectorul 2. FOTO: independent.md/ Facebook
ArticoleȘtiri

Amenzi de peste 10 mii de euro, pentru nerespectarea legii antifumat, în Sectorul 2

Nerespectarea legii antifumat a scos din buzunarele operatorilor economici 52.000 lei. Amenzile,...

Trafic restricționat pe Șoseaua Mihai Bravu după ce o bucată din asfalt s-a surpat. S-a impus intervenția Temoenegetica | FOTO: Inquam Photos / George Călin
ArticoleMainTransport

Trafic restricționat pe Șoseaua Mihai Bravu după ce o bucată din asfalt s-a surpat

Traficul este restricționat pe Șoseaua Mihai Bravu după ce o bucată din...