Spre deosebire de o grevă cu iz politic, unde activitatea se poate relua aproape instantaneu odată ce sindicatele și administrația semnează un acord, criza de lichidități și piese provoacă daune structurale pe termen lung la STB.
În cazul unui protest clasic, autobuzele sunt funcționale, alimentate și așteaptă doar șoferii.
În scenariul actual descris de conducerea STB și de primarul general Ciprian Ciucu, vehiculele devin fizic inutilizabile, iar repunerea lor în circulație depinde de factori externi greu de controlat.
Nu mai este vorba despre voință, ci despre o paralizie tehnică și comercială ale cărei cauze nu sunt înțelese pe deplin de cetățeanul care așteaptă autobuzul în stație.
Odată ce fluxul de piese, AdBlue și lubrifianți a fost sistat, reluarea livrărilor nu se face de pe o zi pe alta pentru un mamut logistic ca STB care are opt autobaze, șapte depouri de tramvaie, trei depouri de troleibuze și o uzină de reparații capitale.
În lipsa unor stocuri, furnizorii neplătiți, care au recurs deja la cesionarea creanțelor către recuperatori, vor solicita garanții financiare solide sau plata integrală în avans pentru a livra din nou marfă. Încrederea în bonitatea STB este, cu alte cuvinte, sub linia de tramvai.
Procedurile birocratice de deblocare a conturilor și refacerea stocurilor implică o inerție logistică majoră.
Chiar dacă Primăria Capitalei ar vira banii acum, livrarea fizică a pieselor, recepția acestora și montajul efectiv pe mașini necesită timp.
Falimentul tehnic al STB duce la un efect de domino
Autobuzele diesel, precum Otokar sau Mercedes, sunt dependente de mentenanță, senzori și consumabile specifice.
O mașină oprită pentru că nu are AdBlue, o soluție care reduce drastic emisiile nocive de oxizi de azot în urma arderii de motorină, sau pentru că un senzor a cedat nu poate fi pur și simplu pornită la cheie.
Staționarea în depouri, fără mentenanță curentă, duce la descărcarea bateriilor pe timp de iarnă și a sistemelor pneumatice necesare siguranței în trafic.
Situația tehnică a parcului rulant este agravată de ieșirea din garanție a autobuzelor turcești Otokar.
Acestea au nevoie de piese originale sau de producător girat de uzina mamă. În unei opriri sau a unei încetiniri a timpilor de ieșire în trafic, STB nu ar putea scoate tot parcul pe traseu imediat.
Revenirea la capacitatea inițială de transport ar fi una lentă, treptată, timp în care bucureștenii ar continua să se înghesuie în puținele vehicule funcționale rămase pe traseu.
Specula cu piese?
Mai grav decât aspectul tehnic este cel comercial. Există riscul ca unii furnizori de piese specifice de care STB este dependent să practice prețuri de speculă.
Dacă în cazul unei greve se negociază salarii, în cazul insolvenței tehnice se negociază însăși capacitatea instituției de a funcționa.
Reluarea activității după un astfel de colaps nu mai depinde doar de voința sindicaliștilor, a directorului sau a primarului.
Prețul incompetenței se transferă în buzunarul călătorilor
Falimentul tehnic al STB înseamnă nu doar un blocaj logistic, ci și faptul că factura decontată de bucureșteni urmează să explodeze. Consiliul General al Municipiului București pregătește o majorare substanțială a tarifelor. Biletul pentru o călătorie de 90 de minute va costa 5 lei, o creștere de 66%, iar abonamentul de 24 de ore va ajunge la 14 lei.
Această măsură, justificată oficial prin nevoia de „sustenabilitate financiară”, vine să acopere, de fapt, pierderile generate de o gestiune defectuoasă.
Primarul Ciprian Ciucu a vorbit despre explozia costurilor de operare, care s-au dublat față de mandatele anterioare, în timp ce Buletin de București a arătat ulterior că flota nouă ar fi trebuit să reducă cheltuielile de mentenanță.
Acum, după salariile de mii de euro ale directorimii, cetățenii sunt chemați să plătească mai mult pentru un serviciu care riscă să fie suspendat din lipsă de piese.
Falimentul tehnic al STB: încrengăturile politice blochează reformele reale
Cauzele acestui blocaj nu sunt doar externe sau economice. Compania a devenit, potrivit unor surse din interior, un fief al intereselor transpartinice. Angajările pe criterii de rudenie ale apropiaților din PNL și PSD fix pe zona de achiziții poate reprezenta răspunsul la multe întrebări.
„Mare Familie” s-a remufat complet la banii publici care controlează fluxul de aprovizionare, la scurt timp după greva din 2022.
Auditurile premergătoare conflictului sindical au scos la iveală furturi sistematice de motorină în autobaze. Rezistența sindicatelor la orice formă de control financiar confirmă existența unei economii subterane în depouri și birouri, tolerată ani la rând.
Insolvența, sabia de deasupra capului
Scenariul insolvenței, invocat recent de actuala administrație, nu este doar o amenințare retorică. Intrarea în incapacitate de plată ar tăia accesul la fonduri europene și ar bloca orice investiție viitoare. În plus, ar oficializa falimentul unui model de management bazat pe nepotism și risipă.
Blocajul de acum este o premieră față de crizele precedente.
Nu este o luptă pentru drepturi salariale, condiții mai bune de muncă sau calitatea serviciilor eferite, ci rezultatul ultimei perioade în care STB a fost tratată ca o vacă de muls pentru clientela de partid.
Acum, printre gazele motoarelor diesel fără AdBlue se simte și un miros greu de corupție și incompetență.
Ambele sunt păpușate de o mână lungă din Ilfov care controlează niște tablagii, la vârful orașului, care nu au habar cât de mari sunt pălăriile pe care o poartă.
