Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 25 February 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleȘtiriTransport

Întârzieri în Gara de Nord. Trenurile care vin din vestul țării au și 200 de minute întârziere

195
Întârzieri în Gara de Nord

Mai multe trenuri care vin spre București dinspre vestul țării au întârzieri consistente la sosirea în Gara de Nord. De asemenea, sunt înregistrate întârzieri și la plecare.

„Ca urmare a unor probleme apărute la infrastructura feroviară publică, generate de condițiile meteorologice nefavorabile, circulația trenurilor se desfășoară cu dificultate în mai multe zone din țară, în special pe regionalele Craiova și Timișoara, din cauza lipsei tensiunii electrice în firele de contact și a lipsei de gabarit în linie.

Astfel, trenul IR 78 București Nord – Curtici înregistrează o întârziere semnificativă, de peste patru ore.

CFR Călători a pus la dispoziția managerului infrastructurii locomotive diesel, pentru sprijinirea intervențiilor operative”, se arată într-un comunicat al CFR Călători.

CITEȘTE ȘI: PREMIERĂ | Autostrada Bucureşti va avea stații de încărcare a camioanelor electrice și dușuri, pe tronsonul de nord. Unde vor fi amplasate spațiile pentru servicii

Întârzieri în Gara de Nord la trenurile de Budapesta

Cu întârzieri consistente sosesc în București și cele două trenuri internațioanale care vin dinspre Budapesta. Garnitura care trebuia să ajungă la 8.23 are întârzieri de 200 de minute, iar cea care trebuia să ajungă la 10.37 are o întârziere de 120 de minute (două ore).

„Programul de circulație în zonele afectate de vremea nefavorabilă se desfășoară în funcție de măsurile operative stabilite și dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA.

În funcție de evoluția fenomenelor atmosferice, sunt posibile și alte decalări ale orariilor trenurilor.

Detalii privind intervențiile aflate în desfășurare, timpul estimat de remediere și reluarea circulației trenurilor pot fi solicitate managerului infrastructurii feroviare – CFR SA, compania care organizează și dirijează circulația tuturor trenurilor pe calea ferată”, se mai arată în comunicat.

Pasagerii care au bilete achiziționate și doresc să renunțe la călătorie pot primi, la cerere, contravaloarea biletelor neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), în conformitate cu Regulamentul de transport pe calea ferată în vigoare.

Detalii sunt disponibile pe www.cfrcalatori.ro, la secțiunea Trafic intern / Renunțarea la călătorie.

CITEȘTE ȘI: Avertizare ANM: Cod galben de viscol și polei în Capitală și Ilfov

Autor

scris de

Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019.

pe același subiect

Concert SoNoRo de Mărțișor, la Ateneul Român. FOTO: Ateneul Român
ArticoleCulturăȘtiri

Concert SoNoRo de Mărțișor, la Ateneul Român

SoNoRo propune publicului un eveniment muzical special: Concertul de Mărțișor. Evenimentul are...

Târg de Mărțișor la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase". FOTO: Arhiva
Știri

Târg de Mărțișor la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”

Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” găzduiește evenimentul Târg de Mărțișor la „Tănase”. Activitățile...