Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Politic, Știri

Două incidente electorale pe raza Capitalei. Poliţia, sesizată pentru o viză de flotant recentă

Două incidente electorale pe raza Capitalei. Poliţia, sesizată pentru o viză de flotant recentă
Două incidente electorale la alegerile din 7 decembrie. Foto: Inquam Photos / Mălina Norocea

Duminică, 7 decembrie, au avut loc două incidente electorale pe raza Bucureștiului. În ziua alegerilor, Poliția Capitalei a fost sesizată pentru o viză de flotant recentă.

Astăzi, bucureștenii aleg noul Primar General al Capitalei. Scrutinul are loc după ce Nicușor Dan, fostul edil, a câștigat alegerile prezidențiale din mai 2025.

Două incidente electorale petrecute pe raza Capitalei, la alegerile de duminică

Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 3 Poliție au fost sesizați cu privire la un caz petrecut în secția de votare 103, organizată la Liceul Miguel de Cervantes. O femeie, în vârstă de 32 de ani, și-ar fi exercitat dreptul la vot, cu toate că nu avea acest drept.

Ulterior, polițiștii Secției 3 Poliție au efectuat cercetări, în urma cărora s-a constatat că o femeie în vârstă de 33 de ani figurează cu domiciliul în alt județ, iar adresa de reședință a fost stabilită cu mai puțin de 6 luni înainte de data scrutinului de astăzi. Cu toate acestea, femeia și-a exercitat votul astăzi.

Poliția continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fraudă la vot, faptă prevăzută și ped. de art. 387 alin. 1 din Codul Penal.

O altă persoană ar fi încercat să voteze ilegal

De asemenea, tot astăzi, au fost sesizați și polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 26 Poliție. Autoritățile au fost anunțate că o persoană, membru al secției de votare nr. 731, din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 102, ar fi încercat să își exercite dreptul la vot, deși domiciliul acesteia se află în alt județ și nu are acest drept.

După verificările efectuale de polițiștii Secției 26 Poliție, s-a constatat faptul că persoana în cauză nu are dreptul la vot.

Polițiștii din cadrul Secției 26 Poliție continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la fraudă la vot, conform art. 387 alin. 1 lit. a din Codul Penal.

CITEȘTE ȘI Alegeri București 2025 | Prezența la vot foarte slabă, sub nivelul din 2024. Ștefureac: Nu se va depăși 30%

Autor

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.