Am fost martor, vineri seară, la Teatrul Excelsior, la o poveste despre revenge porn, dar spusă cu centauri, sirene și magie. Practic, revenge porn cu zâne. Și, sincer, e cea mai interesantă combinație de genuri despre care n-am știut că am nevoie până acum.
Spectacolul se numește „#Broscoiul” și e făcut de In a Relationship, un proiect al Fundației Friends For Friends, care de ani buni merge prin licee și vorbește cu adolescenții despre relații sănătoase, abuzuri și siguranță online.
Numai că, în loc de morală plictisitoare sau powerpointuri cu emojiuri triste, au reușit să livreze o poveste puternică dintr-o pădure fermecată cu creaturi mitologice care, de fapt, sunt peste tot în jurul nostru.
Broscoiul și „secretele secrete” ale zânei
Totul pornește de la o zână și un broscoi care se iubesc. Adică, mă rog, se iubesc în sensul clasic al poveștilor: el e carismatic, ea e drăguță, pădurea e fericită.
Doar că zâna, obligată de mama-zână, pleacă la „Facultatea de Magie și Chirurgie” și acolo se îndrăgostește de un „coolibri” toxic, un fel de băiat de oraș cu aere și motocicletă.
Zavelea (mijloc), Elena Voicu (dreapta). Foto: Matei Bumbuț
Când broscoiul află, decide să se răzbune. Nu cu o vrajă, ci cu armele moderne ale răului: publică pe site-uri matrimoniale „secretele secrete” ale zânei.
Și de aici, pădurea explodează.
Toți află, toți comentează. Zâna e făcută în toate felurile, mama zânei devine ținta pasivității autorităților, a ironiilor, a farselor la telefon, iar broscoiul… e undeva între eroul romantic rănit, agresor și victimă a propriei prostii.
Într-un moment de geniu, spectacolul se transformă într-un mic experiment social: publicul, adică noi, spectatorii, devenim „armata de pădurari” și suntem întrebați dacă zâna e singura vinovată, dacă broscoiul ar trebui pedepsit, dacă amândoi ar avea nevoie de consiliere.
Dar întrebarea care a mușcat cel mai tare, și care mi-a rămas în cap după spectacol, a fost:
„Vi se pare că pădurea asta e cam ipocrită?”
Și, sincer, da. În pădurea asta trăim noi toți.
O pădure cam ipocrită
„Armata de pădurari” mai e întrebată dacă a cunoscut o astfel de poveste. Nicio mână din sală nu a rămas neridicată.
Adevărul e că ne uităm la dramele altora ca la reality show-uri. Explodăm pe net când începe Insula Iubirii și avem dezbateri despre cine cu cine s-a înșelat. Dăm verdicte din fotoliul de acasă, cu floricele în poală.
De fapt, toată tema asta cu revenge porn-ul nu mi-e străină deloc. Poate că acum pare ceva „grav, de adulți”, dar la mine în școală era deja sport de performanță încă din clasele mici.
Am făcut gimnaziul într-o școală din Colentina, genul de școală de cartier unde pauzele erau mai „educative” decât orele.
Prin clasa a șaptea, a opta, începuseră să circule poze cu fete goale. Nu de pe site-uri, nu din reviste, erau fete din școală, colegele noastre.
Erau evident făcute de „foști iubiți”, trimise în privat, și apoi ajungeau în toate grupurile. Se dădeau mai departe cu aceeași lejeritate cu care îți trimiți un meme.
La vârsta aia, nu auzisem neam de consimțământ, de abuz, de intimitate. Nici nu ne gândeam că e ceva greșit. Doar râdeam, ne arătam poze între noi și ziceam „mamă, ce fraieră, cum să trimită așa ceva?”.
Adevărul e că nimeni nu ne-a explicat vreodată că nu e „fraieră”, ci victimă.
Trebuie să vorbim despre abuz
Ce m-a lovit la piesa asta e că m-a teleportat direct în perioada aia, într-o clasă de a opta. Și mi-am dat seama că, dacă pe atunci ar fi venit cineva să ne spună o poveste ca asta, în felul ăsta, poate am fi înțeles mai devreme ce înseamnă de fapt abuzul.
Piesa arată tot ce trebuie fără să dea lecții, doar prin absurdul fantastic al unei lumi în care o zână e făcută de râs pentru că a iubit.
După spectacol, a urmat o sesiune de Q&A cu echipa și cu psihologa Silvia Ciubotaru, coordonatoarea programului In a Relationship. Piesa s-a jucat în două licee și două teatre din București. Următorul spectacol va avea loc pe 17 decembrie la Teatrul Masca.
Revenge porn-ul e o temă grea, dar aici a fost spusă cu umor, ironie și poezie, tocmai ca să treacă prin zidurile rușinii și tăcerii.
Dacă piesa asta ne arată ceva, e că în fiecare pădure există o zână care e arătată cu degetul. Problema e pădurea ipocrită care tace, râde, judecă și trece mai departe.
CITEȘTE ȘI: Funky Citizens caută observatori pentru alegerile locale din 7 decembrie
