Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Sunday , 21 September 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMain

Cererea SRI de expulzare a unui palestinian stabilit în București, suspectat de legături cu Hamas, a fost respinsă

9
Cererea SRI de expulzare a unui palestinian stabilit în București, suspectat de legături cu Hamas, a fost respinsă
Cererea SRI de expulzare a unui palestinian stabilit în București, suspectat de legături cu Hamas, a fost respinsă. Foto: Inquam Photos / Codrin Unici

Un palestinian stabilit de patru decenii în București va rămâne tot în Capitală, după ce Curtea de Apel a respins solicitarea Serviciului Român de Informații (SRI) de a-l declara indezirabil pentru o perioadă de 10 ani, scrie Adevărul. Instanța a apreciat că acuzațiile privind posibile simpatii pro-Hamas nu sunt susținute de probe concrete, iar cazul urmează să ajungă la Înalta Curte pe 25 septembrie.

Cetățeanul palestinian, identificat în dosar prin inițialele M.Z., locuiește în România din 1984, unde a absolvit Facultatea de Construcții din Timișoara, și conduce o firmă de profil în Capitală.

CITEȘTE ȘI: Incident la vila fraților Tate din Voluntari. Un bărbat de 45 de ani se află în custodia poliției

Cererea SRI de expulzare a unui palestinian stabilit în București a fost respinsă

Între 2011 și 2023 a fost căsătorit cu o româncă și deține drept de ședere pe termen lung.

SRI a susținut în fața instanței că bărbatul ar fi adept al grupării Hamas și că ar putea reprezenta un risc pentru securitatea națională.

Printre riscurile invocate se află auto-radicalizarea, transformarea într-un punct de legătură pentru grupări teroriste palestiniene și atragerea altor persoane la ideologia organizației.

Judecătorii Curții de Apel au respins cererea, pentru că probele depuse nu sunt suficiente și că acuzațiile rămân „într-o zonă abstractă”. Instanța a spus că nu există dovezi concrete în legătură cu gruparea sau cu membri ai organizației.

În timpul procesului, Inspectoratul General pentru Imigrări chiar i-a prelungit dreptul de ședere în România, fapt menționat în motivarea deciziei.

Citește mai multe pe Adevărul.ro.

31 de refugiați palestinieni, relocați în Sectorul 2

31 de refugiați palestinieni, dintre care 11 copii și 20 adulți, au fost relocați în Sectorul 2, la solicitarea Guvernului, a anunțat primăria în luna mai. O parte dintre cei mici, care nu aveau nevoie de spitalizare, au fost nevoiți să se despartă de părinții lor, pentru ca adulții să-și poată însoți ceilalți copii, grav răniți, în spitalele din Capitală.

Copiii rămaşi fără supraveghere au fost preluaţi de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2, transmite instituţia Primăria de sector, într-un comunicat de presă.

„Începând cu data de 14.05.2025, un grup format din 11 copii și 20 de adulți a fost relocat în centrele de migranți din Sectorul 2, o parte dintre minori prezentând patologii medicale grave ce au necesitat spitalizare de urgență.

Având în vedere situația deosebită a unor familii relocate, în care părinții au fost nevoiți să însoțească copiii internați în unități medicale din București, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2 a intervenit prompt pentru preluarea și protejarea minorilor rămași temporar fără supraveghere. Aceștia beneficiază în prezent de condiții adecvate de găzduire, îngrijire și sprijin adaptat nevoilor lor”.

Cel puțin 50.000 palestinieni, uciși în timpul genocidului din Gaza

Cel puțin 50.000 palestinieni au fost uciși în timpul genocidului din Gaza, pornit în urma atacului Hamas din 7 octombrie 2023, conform datelor raportate de Ministerul Sănătăţii din Gaza (controlat de Hamas).

La începutul lunii februarie a acestui an, oficialii palestinieni au actualizat numărul morților la peste 61.700, după ce a adăugat circa 14.000 de palestinieni dispăruți, despre care se presupune că și-au pierdut viața prinși sub dărâmături, scrie Al-Jazeera.

CITEȘTE ȘI: 31 de refugiați palestinieni, relocați în Sectorul 2. Părinții, forțați să-și lase copiii sănătoși pentru a-i însoți pe cei grav răniți, în spitale

Autor

scris de

Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019.

pe același subiect

Platforma online CFR Călători nu funcționează luni, 22 septembrie. Se fac lucrări de mentenanță, FOTO: infofer.ro
ArticoleȘtiri

Platforma online CFR Călători nu funcționează luni, 22 septembrie. Compania face lucrări de mentenanță

CFR Călători informează că, în data de 22 septembrie 2025, în intervalul orar 09:00...

Administrația Națională de Meteorologie anunță că vremea va fi frumoasă și caldă. FOTO: Arhiva
ArticoleȘtiri

METEO | Vremea va fi frumoasă și caldă, săptămâna viitoare, în Capitală, cu 28 de grade, în termometre. Joi, temperaturile scad

Administrația Națională de Meteorologie anunță că vremea va fi frumoasă și caldă,...

Apa Nova | Zonele din București care rămân fără apă rece între 22-28 septembrie. FOTO: Apa Nova
ArticoleMain

Apa Nova | Zonele din București care rămân fără apă rece între 22-28 septembrie

Mai multe zone din București rămân fără apă rece între 22-28 septembrie....